Spania a înregistrat o creştere cu 0,6%, în primul trimestru din 2023

D.R.
Internaţional / 23 iunie 2023

Spania, a patra economie a zonei euro, a înregistrat o creştere cu 0,6% în primul trimestru din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, depăşind uşor estimările, arată datele revizuite publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INE), transmite Agerpres.

"Datele confirmă că am revenit deja la nivelul PIB-ului de dinaintea pandemiei", a anunţat într-un comunicat Ministerul Economiei.

Spania a fost ţara europeană cea mai lovită de pandemie, înregistrând un declin de 11,3% în 2020. Deschiderea graduală a turismului a făcut ca Spania să aibă nevoie de mai mult timp pentru a se redresa după pandemie decât ţările vecine. Dar datele preliminare anticipează un an record pentru turism în 2023, în timp ce fondurile europene stimulează semnificativ economia, susţin experţii.

Creşterea din primul trimestru din 2023 vine pe urma evoluţiei foarte bune a consumului intern, a exporturilor robuste şi a redresării peste aşteptări a turismului.

Instituţia previzionase în aprilie un avans al PIB-ului de 0,5% în primul trimestru din 2023.Astfel, economia spaniolă are o evoluţie mai bună decât a zonei euro, care a intrat în recesiune în primele trei luni din 2023.

Datele INE arată că PIB-ul Spaniei a crescut cu 4,2% în primul trimestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, după ce anterior fusese estimat un avans de 3,8%.

Exporturile au continuat să fie unul din motoarele expansiunii economiei în primele trei luni din 2023, a precizat INE, înregistrând o creştere de peste 10%, al optulea trimestru consecutiv de creştere.

Cererea internă s-a redus uşor în ultimele trimestre, gospodăriile fiind sub presiune în urma inflaţiei ridicate şi a majorării dobânzilor, dar INE a revizuit în creştere datele privind consumul intern în primul trimestru din 2023.

Sectorul serviciilor, care contribuie cu mai mult de 70% la PIB-ul Spaniei, a avut o evoluţie peste aşteptări, restaurantele şi vânzările cu amănuntul înregistrând creşteri de 10% comparativ cu primul trimestru din 2022.

Economia spaniolă ar urma să urce cu 0,6% în trimestrul doi din 2023 şi pe ansamblul acestui an cu 2,3%, a previzionat recent Banca Spaniei, care anterior estima în acest an un avans de doar 1,6%. Guvernul de la Madrid se aşteaptă la o expansiune de 2,1% anul acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb