Spaniolii sunt aşteptaţi duminică la urne pentru alegeri generale ce se anunţă a avea un rezultat strâns, un scrutin marcat de diferenţe ideologice, de spectrul ascensiunii extremei drepte şi de iritarea alegătorilor de a fi nevoiţi să voteze în timpul vacanţei de vară, relatează Reuters, conform news.ro.
Votul se deschide la ora locală 9.00 (10.00, ora României) şi se închide la ora 20.00 (21.00 ora României), când vor fi publicate sondajele la ieşirea de la urne. Se aşteaptă ca rezultatul final să fie decis de mai puţin de un milion de voturi şi de mai puţin de 10 mandate în parlamentul cu 350 de locuri, spun experţii.
Premierul socialist Pedro Sanchez a convocat alegerile anticipate după ce stânga a suferit o înfrângere usturătoare în alegerile locale din mai, dar mulţi alegători sunt furioşi că au fost chemaţi la vot în plină vară sufocantă.
Serviciul poştal spaniol a raportat vineri că numărul de voturi prin corespondenţă a depăşit deja cifra record de 2,4 milioane, deoarece mulţi oameni aleg să voteze de pe plajă sau de la munte, mai degrabă decât din oraşele lor încinse.
Sondajele de opinie arată că alegerile, pe care mulţi candidaţi le-au descris ca fiind un scrutin pentru viitorul Spaniei, se vor solda probabil cu o victorie a Partidului Popular de centru-dreapta, dar pentru a forma un guvern va trebui să se asocieze cu partidul de extremă-dreapta Vox - ceea ce ar fi o premieră de la sfârşitul dictaturii lui Francisco Franco, în anii 1970, ca o formaţiune cu o astfel de orientare să ajungă la guvernare.
"Scenariul unui statu quo şi a unui parlament blocat este în continuare o posibilitate reală, probabil cu o cotă de 50% în opinia noastră", a scris Barclays într-o notă recentă adresată clienţilor, citând marja fragilă în favoarea PP şi incertitudinea generală privind rezultatele şi prezenţa la vot.
Guvernul socialist minoritar al lui Sanchez (PSOE), aflat în prezent în coaliţie cu formaţiunea de extremă-stânga Unidas Podemos, care candidează la alegerile de duminică sub umbrela platformei Sumar, a adoptat legi progresiste privind eutanasia, drepturile transsexualilor, avortul şi drepturile animalelor. Astfel de drepturi ar putea fi eliminate dacă Vox, un partid anti-feminist şi axat pe valorile familiei, va face parte din următorul guvern, avertizează stânga.
Carismaticul Pedro Sanchez, poreclit "El Guapo" (Frumosul), şi-a văzut mandatul de prim-ministru marcat de gestionarea unor crize în serie - de la pandemia COVID şi efectele sale economice până la consecinţele perturbatoare din punct de vedere politic ale tentativei eşuate de independenţă, din 2017, a Cataloniei.
Liderul PP, Alberto Nunez Feijoo, care nu a pierdut niciodată alegerile din Galicia, regiunea sa natală, a mizat pe reputaţia sa de om care poate nu iese în evidenţă, dar care poate genera stabilitate şi siguranţă, ceea ce ar putea fi pe placul unora dintre alegători, spun experţii.
Formarea unui nou guvern depinde de negocieri complexe care ar putea dura săptămâni sau luni şi s-ar putea chiar să se încheie cu noi alegeri. O astfel de incertitudine ar putea afecta eficienţa Madridului, care asigură în prezent preşedinţia rotativă de şase luni a Uniunii Europene, precum şi accesarea fondurilor din PNNR.
SANTIAGO ABASCAL - CINE ESTE LIDERUL EXTREMEI DREPTE ŞI CE VREA EL?
Aşa cum era de aşteptat de la şeful unui partid de extremă dreapta care pune naţionalismul în centrul său, liderul Vox, Santiago Abascal, se înconjoară de simboluri spaniole, purtând cămăşi de designer care glorifică luptele cu tauri şi oferă evantaie cu marca Vox participanţilor la mitinguri.
Ţinând discursuri pe fundalul unor picturi în ulei şi al bisericilor şi promiţând să le redea spaniolilor "lucrurile care contează cu adevărat", Abascal a făcut un turneu prin ţară în ultimele săptămâni pentru a promova manifestul naţionalist, antifeminist, eurosceptic, conservator din punct de vedere social şi liberal din punct de vedere economic al partidului său Vox.
În ciuda faptului că este cel mai tânăr dintre candidaţii de la alegerile anticipate din 23 iulie, bărbatul de 47 de ani a transformat în nouă ani partidul controversat pe care l-a fondat în cea de-a treia forţă electorală a Spaniei.
Abascal le cere "comercianţilor, muncitorilor, studenţilor, medicilor, judecătorilor, pescarilor şi fermierilor" să i se alăture pentru a înfrunta "duşmanii Spaniei", aşa cum descrie el guvernul de stânga al premierului socialist Pedro Sanchez.
Chiar dacă Vox şi-a dublat voturile la alegerile locale din mai, unii analişti spun că s-ar putea să-şi fi epuizat bazinul natural de votanţi. Sondajele de opinie sugerează că locurile sale în Parlament vor scădea de la 52 la ultimele alegeri la 35 în scrutinul din iulie. Însă este puţin probabil ca Partidul Popular, de centru-dreapta, condus de Alberto Nunez Feijoo şi aflat în fruntea sondajelor, să obţină o majoritate absolută, astfel că ar putea să apeleze la Vox care s-ar vedea în postura de a înclina balanţa.
Abascal este a treia generaţie de politicieni din familia sa, tatăl şi bunicul său fiind, de asemenea, în administraţia regională sau locală.
Absolvent de sociologie în Ţara Bascilor din nordul Spaniei, Abascal s-a alăturat PP la 18 ani, a fost ales consilier la 23 de ani şi apoi a devenit deputat PP în parlamentul basc.
El s-a despărţit de PP în 2013 invocând modul în care acesta a gestionat corupţia, gruparea militantă ETA şi alte provocări separatiste.A fondat Vox pentru a milita pentru abolirea autonomiei regionale şi a parlamentelor, o temă care a atins o coardă sensibilă pentru mulţi după încercarea eşuată de independenţă a Cataloniei în 2017.
Cei care lucrează cu "Santi" îl descriu drept un extrovertit, un fan al motocicletelor şi al vânătorii, căruia îi place să facă glume, dar este serios atunci când este vorba de munca sa. "Este intens în dezbaterile şi mitingurile sale, deoarece crede în ceea ce spune şi acest lucru este perceput de toţi cei care îl ascultă", a declarat o sursă din partid.
A fost căsătorit de două ori, în prezent cu o influenceriţă din social media, şi are patru copii.
Vox spune că va reduce impozitul pe venit, va lua măsuri drastice împotriva corupţiei, va reduce cheltuielile publice şi va extinde scutirile de impozite pentru familiile numeroase.
Propune expulzarea imigranţilor ilegali şi o blocadă navală pentru a-i împiedica să sosească, precum şi închiderea moscheilor care promovează "islamul radical sau jihadul", sprijinind în acelaşi timp imigraţia care să răspundă nevoilor pieţei muncii din Spania şi care provine de la naţionalităţi cu o limbă sau o cultură comună.
De asemenea, a promis să abroge legile progresiste privind drepturile transsexualilor, avortul şi drepturile animalelor, precum şi protecţia climatică promovată de Sanchez, pe care Abascal îl acuză că a introdus în Spania "woke-ismul, o patologie care îi tratează pe adulţi ca pe minori şi pe copii ca pe nişte adulţi degeneraţi".
Vox şi-a asigurat prima victorie politică în decembrie 2018, câştigând 12 locuri în parlamentul regional din Andaluzia.
A obţinut apoi 24 de mandate parlamentare la alegerile naţionale din aprilie 2019 şi 52 de mandate la un scrutin repetat şapte luni mai târziu.
Analistul politic Miguel Angel Murado crede că Vox a atins un plafon şi va pierde voturi în favoarea PP, rămânând "un partid mai mic, cu adevărat de extremă dreapta" şi un element fix al politicii spaniole pentru următorii ani.
Abascal atrage atenţia asupra succesului în funcţie al premierului italian Giorgia Meloni, despre care spune că a demonstrat că extrema dreaptă nu are "nici coarne, nici coadă şi nici nu muşcă".
Extrema dreaptă guvernează singură în Ungaria şi în coaliţie cu centru-dreapta în Italia şi Finlanda.
De asemenea, se aşteaptă o schimbare spre dreapta la alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024, cu implicaţii pentru politicile climatice, drepturile sociale şi migraţia.
Abascal a participat şi a găzduit summituri cu Marine Le Pen din Franţa, cu premierul ungar Viktor Orban şi cu italiana Meloni, care, la 13 iulie, a apărut prin legătură video la un miting în Valencia, încurajând Vox să aibă "un rol de lider şi un rol decisiv" în următorul guvern.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2023, 10:01)
Ce alegeri vor fi in Spania ?! ,
vara din 37 milioane,20 sunt plecati In vacanta in lunile iulie si august,niciodata in aceasta perioada a verii NU au fost organizate alegeri in Spania
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.07.2023, 16:05)
In Andalucía, partea sudica, e interzis prin lege votarea in Julie si August, in mod normal sunt temp pe 40C si mininele mai mari de 30C,
Dar sa scapam de Pinocho, acá Sánchez, facem exceptie.
O sa ramana cu mai putin de 100 reprezentanti in parlament.