SPERIATE DE PROTESTELE SINDICALIŞTILOR, Autorităţile promit să rezolve problemele "Romaero"

Ana Bâtcă
Ziarul BURSA #Politică / 7 iunie 2005

Mişcările de protest ale angajaţilor SC "Romaero" SA iau amploare. Cîteva sute de salariaţi ai societăţii au organizat, ieri, în ciuda ploii, un marş de protest pe traseul "Romaero" - Piaţa Victoriei - Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) - Piaţa Revoluţiei - Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei - Senat şi au depus liste cu revendicări la ministere, la Guvern şi la Senat.

Se pare că acţiunile sindicaliştilor au determinat autorităţile să ia o atitudine faţă de solicitările acestora referitoare la privatizarea rapidă şi transparentă a companiei, precum şi la acordarea unor fonduri pentru onorarea contractului încheiat cu firma americană "Lokheed Martin" ce vizează organizarea în cadrul "Romaero" a unui centru de reparaţie şi întreţinere a avioanelor Hercules C130 pentru Europa de Sud-Est.

Cornel Chiriac, secretar de stat în MEC, responsabil cu industria de apărare, a declarat, ieri, după negocierile cu sindicaliştii, că prevederile contractului cu "Lokheed Martin" vor fi respectate, cu această firmă urmînd să se semneze săptămîna viitoare un contract pe o durată de zece ani pentru întreţinerea avioanelor militare. Oficialul MEC a mai spus că din bugetul de stat au fost deja alocate 40 de miliarde de lei pentru retehnologizarea şi modernizarea "Romaero", urmînd ca, în perioada următoare, banii să fie viraţi în contul societăţii.

Deşi Cornel Chiriac susţine că "nu există nici un fel de îngrijorări în legătură cu viabilitatea întreprinderii < Romaero >", sindicaliştii rămîn sceptici pînă la realizarea promisiunilor autorităţilor. Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a precizat că aşteaptă "decizii clare şi ferme din partea ministerului pentru a stopa amestecul grupurilor de interese care nu vizează decît divizarea societăţii şi transformarea ei într-o afacere imobiliară". În aceste condiţii, Dumitru Costin a menţionat: "Vom rămîne în alertă pînă în momentul în care se vor pune în aplicare promisiunile".

Una dintre cele mai importante revendicări, problema privatizării societăţii, va fi discutată astăzi, în cadrul unei întîlniri dintre reprezentanţii angajaţilor "Romaero" şi Codruţ Şereş, ministrul economiei şi comerţului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb