Loturile noastre naţionale de şah vor fi susţinute în toate competiţiile din acest an de operatorul de pariuri sportive, Superbet, conform unui parteneriat încheiat astăzi între Vlad Ardeleanu, Directorul General al Superbet şi Preşedintele Federaţiei Române de Şah, Sorin Avram Iacob.
Vlad Ardeleanu a declarat astăzi că "Acest parteneriat, realizat din dragoste pentru şah, este gândit pe termen lung. Nu este vorba de o investiţie financiară care urmăreşte profit, ci de un proiect de susţinere a societăţii, de o viziune de redistribuire către comunitate."
La întrebarea ziaristului BURSA, prezent la eveniment, Vlad Ardeleanu a adăugat că Superbet este un sponsor important şi în fotbal, basket, ciclism şi dans, susţinând în general sportul românesc, însă, anul acesta "Superbet a ales să susţină o disciplină care până acum a beneficiat de mai puţină atenţie, dar care nu este mai puţin importantă".
Sorin Avram Iacob, Preşedintele Federaţiei Române de Şah s-a declarat onorat să găzduiască una dintre etapele celui mai mare concurs de şah la nivel internaţional, "Grand Chess Tour" unde vor participa 10 dintre cei mai buni 12 şahişti ai lumii. Acesta a afirmat că a inclus "şahul ca materie opţională în şcoli, România fiind prima ţară din Uniunea Europeană care a reuşit acest lucru, încă din 2014."
La evenimentul de astăzi au mai luat parte Vladimir Danilov, vicepreşedintele Federaţiei Române de Şah, dar şi Mircea Emilian Parligras, Constantin Lupulescu şi Bogdan-Daniel Deac, trei dintre cei mai buni jucători de şah ai României la ora actuală.