SPORT ŞI BANI Flacăra olimpică se mută în ţara noastră

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Sport / 30 ianuarie 2013

Flacăra olimpică se mută în ţara noastră

Flacăra olimpică va ajunge în ţara noastră la sfârşitul acestei săptămâni şi va rămâne aici până la finalul Festivalului Olimpic al Tineretului European, care se desfăşoară în perioada 17 - 22 februarie. Evenimentul este unul special, o şansă enormă pentru mişcarea sportivă autohtonă, în special pentru sporturile de iarnă, dar şi pentru turism. Costurile necesare organizării aces­tui eveniment se ridică la peste 85 de milioane de euro, dar dacă lucrurile vor evolua aşa cum se preconizează beneficiile vor fi considerabile, zona Braşovului urmând să fie plasată clar pe harta turistică europeană, iar toată infrastructura sportivă necesară desfăşurării celor 8 probe va putea fi folosită pentru creşterea viitorilor campioni dar şi pentru organizarea de competiţii internaţionale.

Flacăra olimpică, principalul simbol al Jocurilor Olimpice, va sosi la Bucureşti, direct de pe Stadionul Panathenaic din Atena, duminică, 3 februarie. Torţa olimpica FOTE Braşov 2013 va fi adusă de primarul Braşovului, George Scripcaru, preşedintele CO-FOTE Braşov 2013, şi de Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. În Bucureşti, ea va fi expusă pentru public la Casa Olimpică după care va fi prezentată pe traseul Palatul Victoria - Palatul Parlamentului. Potrivit Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pe data de 9 februarie, torţa va face un tur de o jumătate de zi pe străzile Capitalei, aproximativ 100 de persoane urmând a face parte din ştafeta care va parcurge un traseu ce măsoară 16 km. Dintre cei 100 de purtători, 20 vor fi cetăţeni obişnuiţi. Torţa va pleca spre Braşov, pe 9 februarie, cu oprire în Ploieşti, Sinaia, Buşteni, Azuga şi Predeal. În Braşov, torţa va fi înmânată edilului şef şi va rămâne la sediul primăriei până în 17 februarie, la startul festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE). În tot acest timp, turiştii vor putea să meargă să vadă torţa olimpică.

Conform organizatorilor, până acum şi-au confirmat participarea nu mai puţin de 910 sportivi din 45 de ţări. Din cei 910 sportivi, 559 sunt băieţi, iar 351 sunt fete. Cei mai mulţi sportivi vor concura la schi alpin, 187, la schi fond vor fi 168 de participanţi, la biatlon vor concura 145 de sportivi, la hochei pe gheaţă 120, la snowboard 91, la sărituri cu schiurile 85, la short track 64, iar la patinaj artistic s-au înscris 50 de sportivi. Întrecerile la schi alpin vor avea loc în Poiana Braşov, cele de biatlon la Cheile Grădiştei, schi fond la Predeal, hochei pe gheaţă la Braşov, sărituri cu schiurile la Râşnov, iar snowboard la Predeal.

De asemenea, a fost anunţată lista completă a sportivilor care ne vor reprezenta la această întrecere: Biatlon: Dorottya Buzaş, Richard Crăciun, Raul Andrei Demeter, Bernadette Focze, Norbert Kristo Norbert, Renata Racz (toţi şase de la CSŞ Miercurea Ciuc), Oana Andreea Vălean (CSŞ Baia Sprie); Schi alpin: Ania Monica Caill (CS Caraimanul Buşteni), Mihai Andrei Cenţiu (CS Universitar Braşov), Raluca Ciocănel Raluca (CS Carpaţi Sinaia), Robert Renaldo Frăţilă (CS Carpaţi Sinaia), Ioan Alexandru Nicolescu (AS Montana Ski Poiana Braşov), Koppany Papp Koppany (CSŞ Miercurea Ciuc); Schi Fond: Reka Bajko (CSŞ Gheorgheni), Daniela Sabinela Capata, Alin Florin Cioancă şi Marius Daniel Talpaş (toţi trei de la LPS Bistriţa), Luca Daniel Cojocaru şi Daniel Florin Pripici (ambii CSŞ Sinaia), Erszebet Emilia Sara şi Edit Vakaria (ambele de la CSŞ Gheorgheni); Sărituri cu schiurile: Robert Buzescu-Purice şi Raluca Mădălina Trîmbitaş (ambii de la CSŞ Braşovia), Daniela - Vasilica Haralambie (CS Săcele), Sorin Iulian Pîtea şi Eduard Torok (ambii de la CSS Dinamo Râşnov), Robert Valentin Tatu (CS Dinamo Centrul Sportiv Braşov); Snowboard: Peter Almasi şi Ionuţ Daniel Ungureanu (ambii de la CS Triple S Pre­deal), Luana Cherecheş Luana (CS Crazy Bike Sibiu). Chiar dacă acum aceste nume nu spun foarte multe iubitorilor de sport, este posibil ca printre ei să se afle şi primul sportiv autohton care va cuceri o medalie de aur la o ediţie de iarnă a Jocurilor Olimpice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. super tare... poate ajung si eu pe acolo,,,

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb