Starmer anunţă desfiinţarea NHS England

A.B.
Internaţional / 13 martie

Starmer anunţă desfiinţarea NHS England

Prim-ministrul Marii Britanii, laburistul Keir Starmer, a anunţat joi desfiinţarea NHS England, agenţia sanitară ce administrează serviciul naţional de sănătate în Anglia, care va trece sub conducerea directă a Ministerului Sănătăţii, ceea ce va permite economii de fonduri şi eliminarea unui nivel birocratic, informează EFE şi dpa.

Măsura face parte dintr-un plan ambiţios prezentat de Starmer de reformare a administraţiei de stat, care să reducă birocraţia şi să introducă mai multă digitalizare şi inteligenţă artificială, vizând, potrivit şefului guvernului, eliberarea de fonduri pentru a fi investite în serviciile publice.

Vorbind cu ocazia unui eveniment în oraşul Hull, comitatul East Yorkshire, Starmer a spus că precedentul guvern conservator a greşit atunci când a făcut NHS England mai independent de guvernul central, el avertizând că statul este 'mai slab ca niciodată'.

'Supraextins, neconcentrat, încercând să facă prea multe, făcându-le prost', a spus el, citat de dpa.

'Nu pot, sincer vorbind, să le explic britanicilor de ce ar trebui să îşi cheltuiască banii pe două niveluri de birocraţie. Acei bani ar putea şi ar trebui să fie cheltuiţi pe asistente, medici, operaţii, programări la medicul de familie', a continuat el.

'Aşadar, astăzi pot să anunţ că vom tăia birocraţia (...) Aduc managementul NHS înapoi sub control democratic prin desfiinţarea organismului independent NHS England', a afirmat Starmer.

Potrivit lui, continuarea digitalizării serviciilor guvernamentale ar trebui să genereze economii şi câştiguri de productivitate de până la 45 miliarde de lire (53 miliarde de euro), mai scrie EFE.

Starmer a promis să reducă cu 25% costurile administrative ale întreprinderilor prin conformarea la noile reglementări şi să stimuleze utilizarea AI în ministere pentru creşterea eficienţei.

Conform acestor planuri, un funcţionar din zece va lucra în posturi legate de tehnologie şi digitalizare în următorii cinci ani.

Starmer nu a precizat dacă planul său de reforme va duce la desfiinţări de locuri de muncă, în contextul în care sindicatul funcţionarilor publici şi unii deputaţi laburişti se tem de o revenire la politicile de austeritate.

Vorbind cu presa mai devreme în cursul lunii, ministrul tehnologiei, Peter Kyle, nu a exclus posibilitatea unor reduceri de personal, dar a subliniat că obiectivul planului este să crească eficienţa şi 'să încurajeze oamenii să facă faţă schimbărilor, nu să-i sperie'.

Kyle a negat, de altfel, că strategia guvernului britanic ar putea fi comparată cu cea a Departamentului de eficacitate guvernamentală (DOGE) din SUA, condus de Elon Musk.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9317
Gram de aur (XAU)Gram de aur433.5050

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb