Statul român va deveni acţionar majoritar al Blue Air

V.G.
Macroeconomie / 17 noiembrie 2022

Statul român va deveni acţionar majoritar al Blue Air

Actualizare Ministerul Finanţelor cere punerea în aplicare a prevederilor Scrisorii de Garanţie

Ministerul Finanţelor, în calitate de garant al împrumutului acordat companiei aeriene Blue Air Aviation S.A. de către Eximbank SA, a semnalat Băncii, în calitatea sa de creditor, să analizeze posibilitatea punerii în aplicare a prevederilor Scrisorii de Garanţie care acordau finanţatorului dreptul de executare a acesteia, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Demersul a fost necesar ca urmare a neîndeplinirii în mod repetat de către compania aeriană Blue Air a obligaţiilor asumate în cadrul ajutorului de stat oferit de Statul Român, respectiv neachitarea dobânzilor şi a ratelor de capital aferente creditului contractat cu garanţia statului.

"Menţionăm că Eximbank este singura instituţie îndreptăţită, în mod unilateral, să solicite executarea scrisorii de garantie, în conformitate cu prevederile legale", precizează sursa citată.

---

Statul român, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), va deveni acţionar majoritar al companiei aeriene Blue Air, a declarat pentru cursdeguvernare.ro preşedintele autorităţii, Florian Daniel Geantă, notează Hotnews.ro.

El a spus că în cursul zilei de astăzi va notifica Blue Air că a iniţiat această procedură, după ce Ministerul Finanţelor a decis să fie executată garanţia privind ajutorul de stat acordat în vara anului 2020.

"În baza adresei pe care am primit-o ieri (miercuri - n.r.) de la Ministerul Finanţelor, vă pot spune că am iniţiat procedura prin care o să devenim acţionar majoritar al Blue Air", a declarat şeful Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.

Întrebat dacă poate estima un termen până la care AAAS va prelua pachetul majoritar de acţiuni la operatorul de transport aerian, Daniel Geantă a menţionat că este greu de precizat cât timp va dura această procedură, care va avea mai multe etape.

În 6 septembrie, Blue Air a suspendat toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând că Ministerul Mediului a pus poprire pe toate conturile companiei.

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, o zi mai târziu, că a decis suspendarea popririi şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, însă compania a anunţat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, argumentând lipsa banilor pentru combustibil şi pentru celelalte cheltuieli operaţionale. Şi acel termen a fost însă amânat.

La jumătatea lunii septembrie, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Corpul de control va face verificări pentru a stabili adevăratele cauze care au dus la blocarea conturilor companiei aeriene.

Întrebat dacă există suspiciunea că aceste conturi ale Blue Air să fi fost blocate fără drept legal, premierul a spus: "Există astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de control va identifica care au fost adevăratele cauze".

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Statul român e incapabil să administreze ceva! Ar trebui să vândă tot,absolut tot ce ține de aviație ( și nu numai!). Altfel, boală lungă, în CAuri doar rude de politicieni ,că Directori analfabeți cu " doctorate "! De ce ungurii pot și noi nu? Nu putem și basta și atunci vindem!

    Inceput de bailout uri in prag de recesiune, din banii nostri si spre bucuria camarlei pt noi sinecuri...

    Am si eu o firma in faliment. Mi-o preia statul contra 300 mil ?

    Bailout in stil american. Manole, da drumu' la tiparnita.

    E bine! Vorba lui nea Tănase: Am venit, am jucat, banii vi i-am luat! Cine plătește consumația? Desigur, se știe, spectatorul de 30 de ani la astfel de scenete (învârteli), adică fraierul (cetățeanul) român. Această firmă trebuia să-și urmeze cursul normal într-o economie de piață: falimentul.

    Aha, fain, statul viinde firme din energie dupa ce le-a renovat si pe partea cealalta preia firme aeronautice in faliment.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb