Stefan Lofven rămâne prim-ministrul Suediei

T.A.
Internaţional / 18 ianuarie 2019

Stefan Lofven (Sursa foto: Twitter)

Stefan Lofven (Sursa foto: Twitter)

Suedia a pus, astăzi, capăt unei crize politice de patru luni prin reconfirmarea de către parlament a premierului social-democrat Stefan Lofven, care a reuşit să neutralizeze extrema-dreaptă şi să salveze unul din ultimele guverne de centru-stânga din Europa, relatează AFP şi DPA.

Acest vot de încredere vine după numeroase încercări eşuate de a forma un guvern după alegerile din septembrie, încheiate cu rezultate neconcludente, potrivit Agerpres.

Noua coaliţie guvernamentală minoritară, care va fi prezentată şi instalată luni, va fi formată din social-democraţi şi Verzi, la fel ca între 2014 şi 2018.

Executivul va fi susţinut în Riksdag, parlamentul unicameral suedez, de Centru şi de liberali - membri ai opoziţiei la precedenta legislatură - pe baza unui acord programatic semnat săptămâna trecută.

Împreună, cele patru partide dispun de 167 din cele 349 de mandate, cu opt mai puţin decât majoritatea absolută de 175 de mandate.

Stefan Lofven a fost confirmat în parlament doar cu 115 voturi, în timp ce 77 aleşi s-au abţinut, iar 153 au votat împotrivă.

În virtutea regulilor aşa-numitului "parlamentarism negativ" care prevalează în Suedia, un guvern este ales sau rămâne în funcţie atât timp cât o majoritate parlamentară nu adoptă o moţiune de cenzură împotriva sa.

Stefan Lofven a fost nevoit să facă importante concesii politice pentru a obţine sprijinul celor două formaţiuni de centru-dreapta, care au impus în special relaxarea legislaţiei muncii, scăderea taxelor pentru veniturile mari şi liberalizarea chiriilor pentru locuinţele noi.

Noul guvern Lofven va fi unul din cele mai firave din Suedia din ultimii 70 de ani, obţinând numai 32,7% din sufragii la alegerile legislative de la 9 septembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb