ŞTEFAN-RADU OPREA, MINISTERUL MEDIULUI DE AFACERI, COMERŢ ŞI ANTREPRENORIAT: "Eximbank va fi parte în programul Start Export"

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 septembrie 2019

"Eximbank va fi parte în programul Start Export"

Eximbank va lua parte la programul Start Export pe care Ministerul Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) vrea să-l demareze în scopul încurajării exporturilor firmelor româneşti, a anunţat, ieri, ministrul de resort, Ştefan Radu Oprea, la o conferinţă organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Domnia sa a făcut anunţul fiind întrebat dacă este mulţumit de susţinerea mediului de afaceri de către banca de export-import a ţării noastre.

Ştefan Oprea a declarat: "Sigur că această mulţumire nu trebuie să fie a mea, ci a mediului de afaceri. Dacă mediul de afaceri este mulţumit, eu sunt mulţumit. Am avut discuţii cu reprezentanţii Eximbank şi vor fi şi ei parte în programul Start Export, care va reuni mai multe bănci. Sunt şi altele cu care am discutat. Ideea e să aducem o finanţare favorizantă, să-i spunem aşa, mediului de afaceri din România".

În urmă cu două săptămâni, oficialul guvernamental spunea că Ministerul pe care îl conduce este în proces de a pune programul pe roţi: "Am primit de la Consiliul Concurenţei răspuns că este o schemă de minimis, prin urmare mai avem ceva paşi birocratici de făcut, dar eu sper ca spre sfârşitul anului viitor, acest program să fie funcţional".

Domnul Oprea a mai spus ieri că lupta sa ca ministru este să convingă antreprenorii români să iasă din "zona lor de comfort", în condiţiile în care 75% din exporturile firmelor româneşti se duc în piaţa unică europeană, 10% în ţări europene non-UE, iar 15% în celelalte pieţe, inclusiv cea a Statelor Unite şi cele din Zona Golfului.

"Mult prea puţin", a spus ministrul, adăugând: "Vedeţi câte oportunităţi ni se deschid. Vorbim despre acorduri de liber-schimb cu Japonia, cu Vietnam, Mercosur şi Canada. Totodată, mediul de afaceri trebuie să înţeleagă că produsul românesc încă este cunoscut în pieţele tradiţionale (n.r. din Orientul Mijlociu şi Asia), ceea ce reprezintă un avantaj de care putem profita, desigur dacă doreşte şi mediul de afaceri".

La rândul său, Cristina Modoran, asistent pe zona de comerţ la nivelul Direcţiei Generale Comerţ a Comisiei Europene, a precizat, în ceea ce priveşte negocierile comerciale ale UE aflate în derulare, că executivul european întâlneşte "provocări" în prezent în discuţiile cu Statele Unite şi China.

Doamna Modoran a declarat: "Cu Statele Unite, în timpul preşedinţiei rotative româneşti din prima jumătate a anului s-au aprobat două mandate de negociere. Pe unul dintre ele s-au demarat negocierile, pe celălalt pornesc mai greu. Cu celălalt partener important pentru noi, China, avem o negociere în curs pentru un acord de investiţii. (...). Nu putem spune decât că regretăm ce se întâmplă în SUA în domeniul politicii comerciale, ridicarea tarifelor într-o manieră unilaterală. Totuşi, împreună cu SUA lucrăm pentru o agendă pozitivă, avem un grup de lucru în care lucrăm cu autorităţile din SUA pentru întărirea şi creşterea colaborării. Există efecte negative, într-adevăr, la nivelul UE. De exemplu, în urma ridicării taxelor vamale pentru oţel şi aluminiu am iniţiat o masură de salvgardare pentru a proteja de diversiunea comerţului din alte ţări şi încercăm să protejăm interesele UE menţinând canelele deschise cu SUA".

Ministrul Oprea a intervenit şi el pe acest subiect, precizând: "Discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri pe industria de oţel şi aluminiu au avut loc la sediul Ministerului, apoi au fost discuţii la Bruxelles, pentru a le explica care sunt evoluţiile (în discuţiile comerciale). Asta pentru că suntem unul din cele 10 state care exportă direct produse din oţel şi aluminiu în SUA. Ceea ce pot spune este că exporturile României pe acest domeniu au crescut, cu vreo 100 sau 150 de milioane (n.r. de lei), în America. Subiectul îl urmărim, cu mare atenţie, pentru că OMC tocmai s-a pronunţat cu referire la Airbus şi urmează Boeing şi sunt discuţiile acestea (comerciale)".

În această săptămână, patru oficiali europeni au declarat pentru publicaţia Politico că Organizaţia Mondială a Comerţului a decis în favoarea SUA în disputa cu UE în care americanii acuzau Europa că subvenţionează producţia Airbus, cel mai mare competitor al Boeing. Decizia reprezintă în esenţă o aprobare pentru impunerea de tarife suplimentare pentru Airbus de către Statele Unite, ca despăgubire pentru subvenţiile considerate ilegale. Un caz similar adus în faţa OMC de către UE analizează subvenţii ilegale acordate Boeing.

Domnul Oprea a mai spus că realizarea preşedinţiei române pe acest dosar a fost că prin acordarea mandatelor de negociere cu SUA, în prima jumătate a anului, s-a amânat cu cel puţin 180 de zile măsura de ridicare a tarifelor pe care SUA dorea să o ia cu privire la importurile auto din Europa.

"Dacă avem 23% export pe relaţia cu Germania, foarte mult este pe industria de componente auto. Aproape 30 de miliarde de euro exportă Germania maşini şi componente în Statele Unite. Asta (n.r. tarifele) ar fi afectat industria auto şi de componente auto mai ales, a României", a conchis Ştefan Radu Oprea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb