Inteligenţa Artificială reuşeşte să uimească în continuare, chiar dacă este folosită pe scară tot mai largă. Oamenii de ştiinţă japonezi au reuşit să creeze în premieră imagini mentale ale unor obiecte şi peisaje generate de activitatea cerebrală umană, folosind tehnologia inteligenţei artificiale (IA). Echipa de cercetători de la Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie Cuantică (QST) şi de la alte organizaţii a reuşit să producă imagini brute ale unui leopard, cu gură, urechi şi un model specific cu pete, dar şi obiecte precum un avion, cu lumini roşii aprinse şi aripi, a relatat agenţia Kyodo. Tehnologia, denumită "decodare a creierului", permite vizualizarea conţinutului perceptiv bazat pe activitatea cerebrală şi ar putea fi aplicată în domeniul medical şi al asistenţei sociale, conform oamenilor de ştiinţă. În timpul studiului, participanţilor le-au fost prezentate 1.200 de imagini cu obiecte şi peisaje, iar relaţia dintre semnalele creierului lor şi imagini a fost analizată şi cuantificată cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională. Aceleaşi imagini au fost introduse într-un sistem de IA generativă pentru a cerceta corespondenţa lor cu activitatea cerebrală. Potrivit cercetătorilor, această tehnologie ar putea fi utilizată în dezvoltarea de dispozitive de comunicare şi pentru a înţelege mecanismele cerebrale din timpul halucinaţiilor şi al viselor. Cercetătorul QST Kei Majima a declarat că oamenii s-au folosit de microscoape şi de alte dispozitive pentru a putea vedea o lume care le era invizibilă cu ochiul liber, însă nu au reuşit să pătrundă în mintea unei persoane. Majima a menţionat că aceasta este pentru prima dată când oamenii pot privi în interiorul minţii unei alte persoane. Descoperirile au fost publicate recent în ediţia online a jurnalului ştiinţific Neural Networks. Acesta este un prim pas dintr-un drum foarte lung, care, deocamdată, nu se ştie unde va ajunge.
Ştiinţă: Imagini obţinute prin "decodarea creierului"
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 19 decembrie 2023