Studiu: 63,8% dintre români se consideră stresaţi, peste media din regiune

F.A.
Comunicate de presă / 5 decembrie 2013

Creşterea preţurilor este principalul factor generator de stres în ţara noastră

Nivelul de stres din ţara noastră este mediu, mai mare decât în state precum Cehia şi Slovacia, dar mai redus decât în ţări precum Serbia, Croaţia sau Turcia, arată un studiu realizat de compania de cercetări de marketing Daedalus Millward Brown în şapte ţări din regiune.

Astfel, 63,8% dintre români spun că sunt stresaţi sau foarte stresaţi, procent uşor mai mare decât media din regiune (60,5%). Nivelul cel mai ridicat de stres îl întâlnim în Serbia (68,6%) şi Croaţia (68,3%), iar cel mai scăzut nivel de stres se regăseşte în Cehia (43,6%) şi Slovacia (50,6%).

"Fiecare respondent care s-a declarat stresat a fost pus să aleagă trei surse mari generatoare de stres. În felul acesta, studiul a identificat cauzele principale ale stresului la nivelul întregii regiuni. Este vorba despre: starea economiei (51,4%), creditele (44,1%), creşterea preţurilor (43,0%), scăderea veniturilor personale (37,4%) şi slujba curentă (32,8%)", a declarat Daniel Enescu, Managing Partner al Daedalus Millward Brown, conformu unui comunicat remis redacţiei.

Spre deosebire de media din regiune, românii sunt mai puţin stresaţi de starea economiei (44,9% vs. 51,4% media) şi de siguranţa personală (4,7% vs. 7,1%), dar sunt mai stresaţi de creşterea preţurilor (47,0% faţă de 43,0%), se mai arată în comunicat.

De altfel, creşterea preţurilor este cea mai importantă sursă de stres din România (47,0%), urmată de starea economiei (44,9%) şi de credite (44,1%). Îngrijorarea legată de credite plasează România pe locul trei în regiune, după Turcia şi Croaţia.

Alte surse de stres la români mai sunt şi scăderea veniturilor personale (40,6%), slujba actuală (35,3%), sănătatea personală sau a celor apropiaţi (28%), lipsa timpului pentru viaţa personală (22,2%), viaţa de familie (11,3%) şi siguranţa personală (4,7%), potrivit sursei citate.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 2.306 de respondenţi din şapte ţări: România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Turcia, Cehia şi Slovacia. Datele au fost culese în luna august 2013, din Panelul Daedalus Online. Eşantioanele sunt reprezentative pentru populaţia din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb