Rezultatele unui studiu arată că 67% dintre locuitorii Indiei au anticorpi pentru Covid-19, faţă de 24%, cât arăta cel mai recent studiu efectuat în lunile decembrie - ianuarie, informează news.ro.
Ratele diferă de la stat la stat, dar oficialii sunt optimişti, deoarece o mai mică parte din ţară este vulnerabilă în continuare la coronavirus.
Acesta a fost al patrulea studiu naţional legat de anticorpii pentru SARS-CoV-2.
Rezultatul, a spus marţi Balram Bhargava, directorul general al Indian Council for Medical Research (ICMR), arată "că există o rază de speranţă, dar nu este loc de delăsare".
"Trebuie să menţinem comportamentul corespunzător Covid şi implicarea comunităţii", a adăugat el.
De la începutul pandemiei, India a înregistrat mai mult de 31,2 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi peste 414.000 de decese asociate.