Susţinători ai lui Călin Georgescu, identificaţi în apropierea manifestaţiei Pro-Europa

A.B.
Miscellanea / 15 martie

Susţinători ai lui Călin Georgescu, identificaţi în apropierea manifestaţiei Pro-Europa

Susţinători ai lui Călin Georgescu au fost identificaţi în apropierea manifestaţiei din Piaţa Victoriei, iar jandarmii au făcut apel la participanţi să nu răspundă provocărilor venite din partea acestora, informează news.ro, de la care relatăm cele ce urmează.

Poliţia rutieră a instituit restricţii de circulaţie în zonă.

"În acest moment, în Piaţa Victoriei se desfăşoară un protest care respectă toate condiţiile legale de organizare, având ca scop susţinerea apartenenţei României la Uniunea Europeană. În apropiere, au fost observate persoane care au participat la proteste anterioare, susţinători ai unui fost candidat la prezidenţiale. Organizatorul manifestaţiei a declarat că nu a aprobat prezenţa acestora în zona evenimentului", a transmis Jandarmeria Bucureşti.

Conform legislaţiei în vigoare, participarea la contramanifestaţii desfăşurate simultan cu alte adunări publice constituie contravenţie şi poate fi sancţionată cu amenzi între 500 şi 5.000 de lei.

Jandarmeria a făcut apel la organizatori şi participanţi să nu răspundă provocărilor, să colaboreze cu forţele de ordine şi să semnaleze prezenţa acestor persoane. De asemenea, jandarmii vor efectua controale de securitate la intrarea în zona manifestaţiei, pentru a preveni introducerea unor obiecte interzise, potrivit sursei citate.

Brigada Rutieră a instituit restricţii de circulaţie pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff, de la Arcul de Triumf către Piaţa Victoriei, şi pe Bulevardul Aviatorilor, de la Statuia Aviatorilor către Piaţa Victoriei, pentru a asigura desfăşurarea în siguranţă a evenimentului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ce tare e siguranta romaneasca,

    stiu pe toti 2 200 000 de votanti Georgescu 

    1. ...

      i-ai numarat tu ? sau sts si gruparea securisto-apvista a mutat voturile pentru a nu isi pierde privilegiile

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb