Studiu Carpathia: A fost descoperită prima specie hibrid lup-câine din România

Briana Teodorescu
Ziarul BURSA #Miscellanea / 8 noiembrie 2023

Studiu Carpathia: A fost descoperită prima specie hibrid lup-câine din România

English Version

Monitorizarea lupilor de-a lungul a trei ani de studiu în Munţii Făgăraş confirmă prima descoperire a unei specii hibrid lup-câine. Fundaţia Conservation Carpathia a organizat o vizită media la Centrul de Activităţi şi Exploatarea Naturii Richita, în partea de sud a munţilor Făgăraş, pentru a împărtăşi informaţiile studiului genetic despre lupi. Studiul acestei specii a fost coordonat de dr. biolog Ruben Iosif, coordonatorul departamentului de monitorizare a faunei din cadrul Fundaţiei Conservation Carpathia (foto stînga), iar alături de colegul său, Zsolt Miholcea (foto dreapta), a analizat ADN-ul lupilor din Carpaţii Meridionali, pe o perioadă de 3 ani (2017-2020).

Studiu Carpathia: A fost descoperită prima specie hibrid lup-câine din România

Lupul, cea mai complexă specie

Cele trei mari specii de carnivore ca mărime sunt ursul, lupul şi râsul. Dintre acestea, lupul este cea mai interesantă şi complexă specie, aşa cum a menţionat biologul Ruben Iosif. Este un animal de talie medie cu greutăţi între 25 şi 30 de kg, care poate trăi 7 ani în natură şi între 10 şi 15 ani în captivitate, aşa cum afirmă Ruben. "Lupii au cea mai de nişă dietă, principalele specii pradă fiind mistreţul, căpriorul şi cerbul, specii de dimensiuni mari. Pentru a le vâna, ei trebuie să fie puternici, deci trebuie să atace în haită, comunică şi îşi stabilesc foarte bine rolul: unul stă pe vale, altul pe muchie, altul la jumătatea pantei. Aceştia se uită la animalele mai slabe, le izolează, le hăituiesc iar apoi atacă", potrivit lui Ruben. Din cauza faptului că au această dietă restrânsă, mistreţul, căpriorul şi cerbul, iar aceste trei specii sunt iubite de noi oamenii, există o luptă aprigă pentru supravieţuire în contextul în care oamenii protejează hrană lupilor, adaugă coordonatorul studiului.

Studiul genetic al lupilor

Studiul lupilor realizat de echipa Fundaţiei Conservation Carpathia a fost început în iarnă anului 2017 şi a continuat până în iarnă anului 2020. Timp de trei ierni această specie a fost monitorizată în Carpaţii Meridionali, mai exact în sudul munţilor Făgăraşi, pe un teritoriu de 1300-1400 km2. Studiul a început pe teren, echipele mergeau iarna când era zăpadă să găsească urmele lupilor. După ce le identificau, le urmau cursul până găseau probe neinvazive de ADN. Conform lui Ruben, probele neinvazive de ADN sunt de trei tipuri: cele care se colectează din excremente, urină pe zăpadă şi fire de păr. Aceste probe conţin ADN noninvaziv, ceea ce înseamnă că omul nu interacţionează deloc cu animalul, mai exact, probele erau mucusul de pe excremente şi o cantitate mică de ADN de la rădăcina firului de par, relatează biologul. Probele de ADN noninvaziv de excremente din pădure sunt colectate cu ajutorul unui kit. Potrivit lui Zsolt Miholcea se colectează doar o parte, "cea care conţine cel mai mult mucus, se introduce într-un tub cu alcool, după care se completează o etichetă cu numele persoanei care a colectat proba, locaţia gps a zonei unde a fost găsită, data, specia şi se încearcă determinarea numărului de zile a probei. Nu colectăm probe mai vechi de 5 zile, deoarece ele nu mai conţin ADN suficient pentru a putea fi relevante." Zsolt informează că există şi o aplicaţie în care se introduc toate aceste date şi în timp real apar informaţiile aferente datelor trimise. Ulterior, probele ajung în laborator şi sunt trimise la Universitatea Ljubljana din Slovenia, cu care colaborează fundaţia Carpathia.

"După ce sunt colectate aceste capturi genetice ale indivizilor, se pot obţine prin modelare matematică, abundenţa, densitatea, raportul pe sexe, mărimea haitelor şi raţile parentale între indivizi, că să reconstruiască aceste familii. De-a lungul celor trei ani de studiu au fost colectate 510 astfel de probe", menţionează Ruben. Pe lângă această metodă, cercetătorii Carpathia au montat şi camere de supraveghere în zona pentru a urmări şi analiza în detaliu specia.

Rezultatele studiului

În cadrul studiului au fost identificaţi 48 de lupi, dintre care 27 masculi, 20 femele şi un hibrid (lup-câine). Datele au arătat că 40 de lupi şi hibridul au fost grupaţi în 6 haite, iar restul de 7 indivizi se aflau doar în tranzit sau aparţineau unor haite vecine.

Specialiştii Carpathia au estimat densitatea în zona studiată la 2,35lupi/100m2, densitate care este mai mică în comparaţie cu Parcul Naţional Yellowstone din SUA (5-9,8lupi/100m2) sau în nordul Munţilor Apuseni din Italia, acolo unde haitele sunt mai fragmentate (4,7lupi/100m2).

Rezultatele studiului arată faptul că au fost detectate modificări ale perechilor de reproducere şi schimbări neprevăzute în componenţa haitelor, mai exact la două dintre cele şase haite. De asemenea, studiul indică şi faptul că cea mai mare haită din zona monitorizată este de şapte indivizi.

Hibridul lup-câine

Studiu Carpathia: A fost descoperită prima specie hibrid lup-câine din România

Monitorizarea lupilor de-a lungul celor trei ani de studiu în Munţii Făgăraş confirmă şi prima descoperire a unui hibrid. În România, hibridizarea este un fenomen cauzat de câinii hoinări care au apărut în habitatul lupilor. Potrivit lui Ruben, "Deşi hibridizarea pare a fi o ameninţare nesemnificativă la acest moment, ea poate evolua şi poate conduce în timp la o degradare genetică urmată de o extincţie totală a acestei specii". Potrivit specialiştilor Carpathia, "la 3 detecţii ale lupilor pe camerele de monitorizare, în habitatul forestier, apare şi o detecţie a câinilor fără stăpân". Mai mult decât atât, cerectătorii au colectat probe de salivă de la 21 de câini din zona studiată, concomitent cu perioada în care au fost colectate şi probele ADN lăsate în urmă de lupi, pentru a evalua acest fenomen.

Conform lui Ruben, "este important să monitotizăm aceşti lupi pe termen lung, astfel încât managementul faunei sălbatice si managementul conflictelor cu fermierii să fie bazat pe date ştiinţifice". El adaugă şi faptul că, prin monitorizarea acestei speciei, "putem lua decizii, putem crea modele de convieţuire şi putem trage anumite semnale de alarmă atunci când apar pericole atât pentru oameni, cât şi pentru lupi, aşa cum este şi cazul apariţiei fenomenului de hibridizare".

Estimările oficiale arată că populaţia de lupi din România este de aproximativ 3.000 de exemplare, însă la calcularea efectivelor pentru această specie nu s-au utilizat metode ştiinţifice de monitorizare, menţionează Ruben.

Cercetătorii Carpathia informează că "absenţa lupilor sau a altor prădători naturali poate duce la dezechilibre în ecosistem, având consecinţe asupra biodiversităţii şi sănptăţii ecosistemului în ansamblu." Un exemplu concret în acest sens îl reprezintă Suedia, ţara în care din cauza vânătorii, au rămas puţini lupi, iar elanii distrug pădurea, transmit specialiştii Carpathia.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ...

    Urmeaza sa descoperiti si specia om - maimuta.

    si in Romania s-au descoperit hibrizi specifici intre gorila si om sau cimpanzeu si om , mai ales la nivelul clasei politice ...se caracterizeaza prin maini intinse sa fure cate o banana oamenilor care muncesc si sa urle dupa ei sa dea imediat toate taxele ....la final cojile de banane sunt aruncate tot in capul oamenilor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb