STUDIU EJOBS: Au acceptat salarii mai mici, joburi sub nivelul lor de experienţă ori s-au relocat în alt oraş - o parte din concesiile pe care le-au făcut candidaţii care şi-au căutat job în ultimele 6 luni

Miscellanea / 28 octombrie 2020

Au acceptat salarii mai mici, joburi sub nivelul lor de experienţă ori s-au relocat în alt oraş - o parte din concesiile pe care le-au făcut candidaţii care şi-au căutat job în ultimele 6 luni

Peste 150.000 de candidaţi aplică lunar pe eJobs.ro, numărul lor înregistrând creşteri constante în ultimele 6 luni, de când piaţa muncii s-a schimbat complet. Spre deosebire de anii trecuţi, când angajatorii erau cei nevoiţi să facă o serie de compromisuri pentru a atrage cât mai mulţi candidaţi relevanţi, acum cei care îşi caută un loc de muncă sunt puşi în faţa unor concesii pe care, până nu demult, nici măcar nu le-ar fi luat în calcul.

Astfel, cel mai recent studiu derulat de eJobs România, în rândul candidaţilor care au încercat să se angajeze din martie şi până acum, arată că principalul compromis pe care l-au făcut cei care şi-au schimbat jobul a fost să accepte o ofertă salarială mai mică decât ar fi acceptat în mod normal. 34% dintre respondenţi spun că s-au angajat pe o poziţie sub nivelul lor de experienţă şi pregătire, în timp ce aproape un sfert au declarat că nu au fost dispuşi să facă niciun compromis, chiar dacă asta înseamnă că va dura mai mult până când se vor angaja. Dintre aceştia, cei mai mulţi fac parte din categoriile de vârstă 18-24 de ani şi 45+.

"Oamenii încep să dea dovadă de tot mai multă flexibilitate, cel puţin temporar, pentru că au o serie de obligaţii care nu le permit să stea prea mult timp fără job. Spre exemplu, românii erau, până acum, destul de refractari când venea vorba de a se reloca într-un alt oraş, însă acum trec şi peste acest obstacol, aşa cum ne arată rezultatele studiului. Acceptarea unui job part time sau mutarea într-o altă ţară sunt alte două concesii pe care candidaţii le-au făcut în ultima jumătate de an pentru a putea să se angajeze. Nu trebuie să uităm însă că aceste schimbări de pe piaţa muncii sunt ciclice şi vom reveni, poate chiar mai curând decât de aşteptăm, la realitatea pe care o ştiam înainte de declanşarea pandemiei. Iar atunci raportul de forţe candidaţi-angajatori se va inversa din nou", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Pentru cei care nu au reuşit să se angajeze anul acesta, cel mai greu a fost faptul că, după aplicare, compania angajatoare nu le-a oferit niciun feedback. "Au resimţit acest lucru chiar mai acut decât scăderea numărului de joburi disponibile în piaţă, lucru la care recunosc că nu ne aşteptam. O bună parte dintre candidaţi înţelege că acum lupta se dă pentru joburi, nu pentru aplicanţi şi, prin urmare, sunt conştienţi că e posibil să dureze mai mult până să primească un răspuns. Din păcate, în multe cazuri, acest răspuns nu mai vine deloc, iar asta s-a transformat într-un motiv uriaş de nemulţumire şi chiar într-o ştampilă pe care candidaţii o vor pune pe termen lung acelor angajatori care nu le-au dat feedback. 50% dintre cei care au participat la acest studiu se plâng de faptul că nu au primit niciun răspuns de la compania angajatoare după ce au aplicat", explică Bogdan Badea. Faptul că nu au găsit suficiente joburi potrivite profilului lor sau în oraşul în care locuiesc, numărul prea mic de joburi part-time sau remote sunt alte obstacole de care s-au lovit candidaţii anul acesta.

Chiar şi cei care nu au renunţat la aşteptările pe care le aveau şi au decis să amâne angajarea până când va apărea jobul potrivit sunt conştienţi că vor trebui, la rândul lor, să facă o serie de concesii în perioada imediat următoare, dacă nu vor reuşi să se angajeze. Cei mai mulţi (44%) spun că, dacă nu vor avea de ales, cel mai probabil, vor accepta un job sub nivelul lor de experienţă şi pregătire, în timp ce 43% declară că se vor angaja pe un salariu mai mic decât aveau anterior. Mutarea în alt oraş, în altă ţară, un job part time sau reconversia profesională sunt alte schimbări pe care candidaţii le iau în calcul în cazul în care nu se vor angaja nici în următoarele 2-3 luni.

"Viaţa profesională a devenit un subiect care îi preocupă mai mult decât oricând pe români. Cei care au un job ok nu se gândesc la o schimbare în viitorul apropiat, iar cei care au rămas fără loc de muncă încearcă să nu piardă nicio oportunitate şi să devină cât mai atrăgători în ochii angajatorilor. Întrebaţi cum s-a schimbat comportamentul lor în această perioadă, aproape 70% ne-au spus că urmăresc mai des site-urile de recrutare online, discută cu prietenii despre joburile noi în piaţă, şi-au actualizat CV-ul, citesc mai mult despre ce se întâmplă pe piaţa muncii, caută articole şi ghiduri despre cum se pot pune mai bine în valoare în faţa recrutorilor sau se pregătesc temeinic pentru interviurile de angajare", spune Bogdan Badea.

În ceea ce priveşte schimbările pozitive pe care le-a adus totuşi această perioadă, 21% menţionează că, deşi si-au pierdut vechiul loc de muncă, au reuşit să-şi găsească un job care le place mai mult, 12% spun că au făcut cursuri de reconversie profesională şi acum au mai multe opţiuni de angajare, 8% au prins curajul necesar pentru a-şi deschide propria afacere şi tot la fel de mulţi au decis să plece în afara ţării. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre respondenţi spun că ultima jumătate de an nu a adus nicio schimbare pozitivă în viaţa lor.

Studiul a fost realizat în perioada 14-26 octombrie, pe un eşantion de 900 de respondenţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb