STUDIU GFK PENTRU 16 ŢĂRI EUROPENE Românii deţin de două ori mai multe credite decât economii

IOANA POPA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 aprilie 2014

Românii deţin de două ori mai multe credite decât economii

În Germania şi Austria raportul între împrumuturi şi produse de economisire este de 1 la 3

Clienţii băncilor au fost, anul trecut, mai prudenţi şi au reflectat înainte să apeleze la un nou împrumut de la bancă, potrivit unui studiu GfK.

"Chiar şi într-un context economic stabil, în care salariile reale au rămas relativ constante timp de un an, oamenii simt nesiguranţa când se gândesc la viitorul lor şi sunt refractari în ceea ce priveşte riscul pe care trebuie să şi-l asume luând un nou credit", precizează analiştii companiei.

În ţara noastră, există de două ori mai multe credite decât economii, raport care se menţine de aproximativ patru ani, în timp ce în Germania şi Austria raportul între împrumuturi şi produse de economisire este de 1 la 3, reiese dintr-un studiu GfK care analizează piaţa bancară şi pe cea a asigurărilor din 16 ţări din Europa Centrală şi de Est. La polul opus se află Serbia, Ucraina şi Turcia, ţări în care creditele depăşesc economiile de 4,7 ori, 3,3 respectiv 3 ori.

În anii de graţie 2007 - 2008, în ţara noastră erau de aproape trei ori mai multe credite decât economii, însă recesiunea a schimbat datele problemei, mai precizează GfK. Studiul spune că, pe de o parte, condiţiile de creditare au devenit mai drastice, iar, pe de altă parte, perioada de la începutul anului 2009, când dobânzile pentru depozite au fost foarte ridicate, au adus mai multe persoane către bănci în detrimentul altor metode de economisire.

Anca Zamfirescu, Senior Research Consultant GfK România, spune: "Din punct de vedere al numărului de clienţi, atât creditele cât şi produsele de economisire se află pe o pantă descendentă pe care au intrat încă din 2009. Totuşi, suma economisită în bănci continuă să crească uşor, chiar dacă numărul celor care contribuie la această sumă se diminuează. Un factor important care duce la această scădere îl reprezintă ratele dobânzilor, din ce în ce mai mici. În acelaşi timp, multe persoane economisesc pe termen scurt sume relativ mici, cu un scop precis - de exemplu, cumpărarea unui produs electrocasnic - sume pe care ulterior le folosesc în numerar. În această situaţie, câştigul din dobânzi este considerat nesemnificativ sau chiar anulat de comisioane".

Rezultatele privind împrumuturile şi economiile arată un decalaj important între statele europene.

Studiul GfK spune: "Un grup de patru ţări iese în mod clar în evidenţă: Cehia, Slovacia, Germania şi Austria.

Nu numai că aceste ţări sunt singurele în care jumătate sau peste jumătate din populaţie deţine un produs de economisire, dar acestea sunt şi singurele ţări în care numărul de persoane care deţin un cont de economii depăşeşte cu mult numărul de persoane care au un împrumut bancar".

Germania şi Austria conduc la acest capitol, raportul între împrumuturi şi produse de economisire fiind de 1 la 3, în vreme ce în Slovacia şi Cehia raportul este de 1 la aproape 2.

În toate celelalte ţări examinate de GfK, penetrarea produselor de economisire se situează în medie la 22% din populaţie sau chiar mai puţin. Studiul apreciază: "Acest lucru însă este doar primul semnal de alarmă, celălalt se referă la gradul de îndatorare. Slovenia, Macedonia şi Croaţia separă celelalte 9 ţări rămase de liderii plutonului, arătând cifre apropiate de unu, atunci când se investighează raportul dintre credite şi economii. Aproximativ 20% din persoanele din aceste ţări au economii la bănci".

Serbia, Ucraina şi Turcia sunt primele trei ţări în care persoanele care au credite le depăşesc pe cele cu produse de economisire de 4,7, 3,3 respectiv 3 ori. Serbia este, de altfel, ţara cu cel mai mic număr de oameni care îşi păstrează banii în bănci. Doar 2,6% au declarat că au produse de economisire.

"Comparând ţările dezvoltate cu cele mai puţin dezvoltate, observăm că există mai puţine persoane bancarizate în cele din urmă. Acest lucru nu înseamnă că oamenii de aici nu obişnuiesc să economisească, ci pur şi simplu că nu păstrează aceste economii la bănci", afirmă Rastislav Kocan, GfK CEE Regional Executive, care adaugă că vremurile în care instituţiile financiare aveau în portofoliu doar produse generice, standardizate apun.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb