SUA aprobă vânzarea de echipamente F-16 şi radare către Taiwan în valoare de 385 milioane de dolari

A.B.
Internaţional / 30 noiembrie 2024

SUA aprobă vânzarea de echipamente F-16 şi radare către Taiwan în valoare de 385 milioane de dolari

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea potenţială de piese de schimb pentru avioanele F-16 şi radare către Taiwan, în valoare estimată de 385 de milioane de dolari, a anunţat Pentagonul, cu o zi înainte ca preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, să înceapă o vizită sensibilă în Pacificm, transmite The Japan Times.

Statele Unite sunt obligate prin lege să furnizeze Taiwanului, care este revendicat de China, mijloacele pentru a se apăra, în ciuda lipsei de relaţii diplomatice formale între Washington şi Taipei, ceea ce stârneşte în permanenţă furia Beijingului.

Taiwanul, care este guvernat democratic, respinge pretenţiile Chinei privind suveranitatea asupra sa.

China a intensificat presiunile militare asupra Taiwanului, inclusiv două serii de exerciţii de război anul acesta, iar surse de securitate au spus că Beijingul ar putea organiza mai multe exerciţii pentru a coincide cu turneul lui Lai în Pacific, care include escală în Hawaii şi Guam, un teritoriu al SUA, conform The Japan Time.

Agenţia pentru Cooperare în Securitate şi Apărare a Pentagonului a declarat că vânzarea include 320 de milioane de dolari pentru piese de schimb şi suport pentru avioanele F-16 şi radare Active Electronically Scanned Array, precum şi echipamente aferente.

Departamentul de Stat a aprobat, de asemenea, o vânzare potenţială către Taiwan a echipamentului mobil îmbunătăţit pentru abonaţi şi suport pentru o valoare estimată de 65 de milioane de dolari, a precizat Pentagonul. Contractantul principal pentru vânzarea de 65 de milioane de dolari este General Dynamics, scrie The Japan Times.

Ministerul Apărării al Taiwanului a declarat că se aşteaptă ca vânzările să "îşi intre în vigoare" într-o lună şi că echipamentele vor ajuta la menţinerea pregătirii flotei de F-16 şi "la construirea unei forţe de apărare credibile."

"Taiwanul şi Statele Unite vor continua să îşi consolideze parteneriatul în domeniul securităţii şi să colaboreze pentru a menţine pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan şi în regiunea Indo-Pacific," a spus ministerul într-un comunicat.

Luna trecută, Statele Unite au anunţat un pachet potenţial de vânzări de arme către Taiwan, în valoare de 2 miliarde de dolari, inclusiv livrarea pentru prima dată a unui sistem de rachete de apărare aeriană avansat, testat în Ucraina.

Lai pleacă sâmbătă către Hawaii, într-o vizită oficială care reprezintă o escală pe drumul său către Insulele Marshall, Tuvalu şi Palau, trei dintre cele 12 ţări care mai au relaţii diplomatice formale cu Taipei. Preşedintele Taiwanului va face şi o escală în Guam, menţionează The Japan Times.

Hawaii şi Guam sunt sediile unor baze militare importante ale SUA. China a cerut vineri Statelor Unite să exercite "cea mai mare prudenţă" în relaţiile sale cu Taiwanul.

Departamentul de Stat a declarat că nu vede nicio justificare pentru ca ceea ce a numit un tranzit privat, de rutină şi neoficial al lui Lai să fie folosit drept pretext pentru o provocare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. SUA mai face un razboi cat ai zice "peşte" ca iese malai la greu, curg triliardele incolo, dar numai daca e razboi = găina cu ouale de aur

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb