SUA au anunţat sancţiuni economice ce vizează tancuri petroliere venezuelene

I.T.
Internaţional / 6 aprilie 2019

Mike Pence (Sursa foto: Twitter)

Mike Pence (Sursa foto: Twitter)

Departamentul Trezoreriei al SUA a anunţat, ieri, impunerea de sancţiuni economice ce vizează 34 de tancuri petroliere operate de compania de stat venezueleană PDVSA, care transportă ţiţei în Cuba, în scopul creşterii presiunii asupra preşedintelui de la Caracas, Nicolas Maduro, transmite AFP.

"Cuba este forţa din fundal care a întreţinut afundarea Venezuelei în criză. Trezoreria ia măsuri împotriva navelor şi a entităţilor care transportă petrol şi care oferă un sprijin vital menţinerii regimului nelegitim al preşedintelui Maduro", a declarat secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin ,într-un comunicat de presă, citat de EFE.

Alte două companii ce transportă în Cuba ţiţei din Venezuela au fost, de asemenea, adăugate pe lista neagră a SUA, a declarat, ieri, la Huston vicepreşedintele american, Mike Pence, în cadrul unui discurs.

"Petrolul Venezuelei aparţine venezuelenilor", a afirmat Mike Pence.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Moarte imperialiştilor şi lacheilor lor ! Trăiască poporul venzuelean şi bravii lor Conducători!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb