SUA au exportat anul trecut mai multe arme ca oricând

Ziarul BURSA #Internaţional / 28 august 2012

2011 a fost pentru Statele Unite un an record sub aspectul valorii exporturilor de armament, care s-au ridicat la suma de 66,3 miliarde de dolari, principalii beneficiari fiind statele aliate din zona Golfului Persic, acestea justificând cheltuielile ridicate pentru înarmare prin nevoia de a descuraja un posibil atac din partea Iranului, potrivit New York Times, citat de Agerpres. Livrările americane de armament au acoperit aproape 78% din piaţa mondială, cel de-al doilea jucător fiind Rusia, care a exportat în acelaşi an echipamente militare în valoare de 4,8 miliarde de dolari, potrivit unui raport înaintat vineri Congresului american şi publicat de New York Times.

Valoarea exporturilor americane de tehnică militară s-a triplat faţă de cea din anul 2010, când a fost de 21,4 miliarde de dolari şi reprezintă "cea mai mare sumă înregistrată într-un singur an în istoria Statelor Unite", subliniază raportul elaborat de Serviciul de Investigaţii al Congresului, un organism independent.

Clienţii majori ai SUA au fost Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Oman, care au achiziţionat în special sisteme avansate de rachete şi avioane de ultimă generaţie. Dintre acestea se detaşează Arabia Saudită, ale cărei importuri de armament american s-au cifrat anul trecut la 33,4 miliarde de dolari.

Emiratele Arabe Unite au cumpărat armament american în valoare de 4,4 miliarde de dolari, dintre care 3,5 miliarde reprezintă contravaloarea unui scut antirachetă, iar Omanul s-a dotat cu 18 avioane de luptă F-16 în valoare de 1,4 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb