SUA au trimis emisari în Mexic şi Guatemala, pentru a le cere sprijinul în gestionarea migranţilor

S.B.
Internaţional / 23 martie 2021

SUA au trimis emisari în Mexic şi Guatemala, pentru a le cere sprijinul în gestionarea migranţilor

Reprezentanţi ai Statelor Unite vor cere autorităţilor din Mexic şi Guatemala să ajute la reducerea fluxului de migranţi, a declarat luni secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, în timp ce administraţia Biden are dificultăţi în gestionarea problemei umanitare de la graniţa cu Mexicul, informează news.ro.

Preşedintele Joe Biden a trimis luni emisari ai SUA, inclusiv pe coordonatorul pentru frontieră de la Casa Albă, Roberta Jacobson, în cele două ţări, pentru discuţii despre gestionarea creşterii numărului de migranţi care se îndreaptă spre graniţa dintre SUA şi Mexic.

Întrebată dacă delegaţia SUA va solicita sprijinul oficialităţilor locale, Psaki a spus într-un briefing de presă: "Absolut, o parte din obiectivul nostru pe care Roberta Jacobson ... l-a transmis când a fost aici acum doar câteva săptămâni, a fost că trebuie să lucrăm în parteneriat cu aceste ţări pentru a aborda cauzele profunde din ţările lor, pentru a transmite în mod clar şi sistematic că nu este momentul să călătoreşti".

Lui Jacobson i s-au alăturat Juan Gonzalez, director al Consiliului de Securitate Naţională pentru Emisfera Vestică şi diplomatul născut în Honduras Ricardo Zuniga, numit de Departamentul de Stat în calitate de trimis special al Triunghiului Nordic.

Gonzalez se va întâlni în Guatemala cu mai mulţi oficiali, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Promisiunea lui Biden de a pune capăt politicilor dure de imigrare ale fostului preşedinte Donald Trump este complicată de o creştere recentă a numărului de migranţi care trec ilegal graniţa.

Creşterea numărului de migranţi care fug de violenţă, dezastre naturale şi dificultăţi economice din America Centrală testează angajamentul lui Biden faţă de o politică de imigrare mai umană.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Emily Horne, a declarat că obiectivul lui Jacobson în Mexic este dezvoltarea "unui plan de acţiune eficient şi uman pentru gestionarea migraţiei". V

izita a fost anunţată şi de Ministerul de Externe al Mexicului, care a declarat că discuţiile vor avea loc marţi. Obiectivul lui Gonzalez în Guatemala este "să abordeze cauzele profunde ale migraţiei în regiune şi să construiască un viitor mai plin de speranţă în regiune", a spus Horne.

Oficialii americani se luptă să găzduiască şi să proceseze un număr din ce în ce mai mare de copii neînsoţiţi, dintre care mulţi au rămas blocaţi zile întregi în centre de la frontieră asemănătoare închisorilor, în aşteptarea plasării în adăposturile guvernamentale suprasolicitate.

Biden s-a împotrivit să numească drama de la frontieră ca fiind o criză, în pofida insistenţei republicanilor că se potriveşte descrierii.

"Copiii care se prezintă la graniţa noastră, care fug de violenţă, care fug de urmărire penală, care fug de situaţii teribile, nu sunt o criză", a declarat Psaki reporterilor.

Biden şi echipa sa au avut un mesaj mixt la începutul problemelor de la frontieră, spunând că frontiera este închisă, dar că copiilor neînsoţiţi li se va acorda îngrijire.

Psaki a spus că administraţia Biden a plasat 17.118 de reclame la radio în spaniolă, portugheză şi 6 limbi indigene pentru a descuraja migraţia din America Centrală şi Brazilia. Ea a spus că au fost publicate şi 589 de reclame digitale.

Mexicul a consolidat forţele de ordine la graniţa sa de sud pentru a stopa o creştere accentuată a numărului migranţilor care intră în ţară pentru a se îndrepta spre Statele Unite.

"Principala problemă de discutat va fi cooperarea pentru dezvoltare în America Centrală şi sudul Mexicului, precum şi eforturile comune pentru o migraţie sigură, ordonată şi regulată", a scris pe Twitter Roberto Velasco, principalul oficial al Ministerului mexican de Externe pentru America de Nord.

Reprezentanţii Comisiei Economice pentru America Latină şi Caraibe vor participa, de asemenea, la întâlnire, a spus Velasco, potrivit news.ro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb