SUA: Biden acuză Rusia că intenţionează să perturbe alegerile legislative din 2022 din Statele Unite

J.P.
Internaţional / 28 iulie 2021

Biden acuză Rusia că intenţionează să perturbe alegerile legislative din 2022 din Statele Unite

Preşedintele SUA a reproşat marţi Rusiei că încearcă să perturbe alegerile legislative din 2022 din Statele Unite prin răspândirea ''dezinformării'', potrivit unui discurs rostit în faţa serviciilor de informaţii, relatează AFP, citat de Agerpres.

''Uitaţi-vă la ceea ce face deja Rusia cu alegerile din 2022 şi dezinformarea. Aceasta este o încălcare pur şi simplu a suveranităţii noastre'', a afirmat preşedintele Biden în cursul unei deplasări la Biroul direcţiei de informaţii naţionale, lângă Washington, referindu-se la informaţii pe care le primeşte pe acest subiect în cursul unei informări zilnice.

Preşedintele american l-a criticat şi pe omologul său rus Vladimir Putin. Preşedintele rus "are o problemă reală, este la conducerea unei economii care are arme nucleare şi puţuri cu petrol şi nimic altceva", a menţionat Joe Biden, adăugând: "aceasta îl face şi mai periculos, în opinia mea''.

Preşedintele SUA şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la intensificarea atacurilor cibernetice, inclusiv prin ''ransomware'', care constă în introducerea în reţele a unui program pentru a-i cripta datele, cerând apoi o răscumpărare, cel mai adesea în bitcoin, în schimbul decriptării.

"Dacă ne aflăm în război, într-un adevărat război armat, cu o altă mare putere, aceasta va fi din cauza unui atac cibernetic", a spus preşedintele SUA.

În toamna anului 2022, urmează să aibă loc în SUA aşa-numitele alegeri ''de mijloc de mandat'' în care toate locurile din Camera Reprezentanţilor şi o treime din locurile din Senat sunt reînnoite.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. De ce să nu încerce? Numai America are dreptul să perturbe alegerile în orice țară de pe glob unde crede că are interese ?

    Adevărul e ca democrații americani cam fură alegerile prin tot felul de mișmașuri și au nevoie mereu sa dea vina pe cineva dacă nu le iese cumva pasența. Joe acuză Rusia că se bagă în alegerile americane și tot el ii ajută pe ruși să-și vândă mai ușor gazul și petrolul către nemți. Una zice, alta face.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb