Banca centrală americană (Fed) a anunţat ieri că, de duminică, a împrumutat aproape 12 miliarde de dolari băncilor americane, în cadrul noului său dispozitiv, anunţat după falimentul SVB, pentru a le permite acestora să onoreze cererile de retragere ale clienţilor lor, notează AFP, conform Agerpres.
Fed s-a angajat duminică să împrumute băncilor fondurile necesare, într-un comunicat comun cu Departamentul Trezoreriei şi cu autoritatea de reglementare bancară, FDIC. Cei trei au prezentat o serie de măsuri menite să liniştească persoanele şi întreprinderile.
Instituţia monetară a mai indicat ieri că, prin programul său obişnuit de împrumuturi pe termen foarte scurt, a împrumutat băncilor 152 de miliarde de dolari în cursul săptămânii trecute, faţă de abia 5 miliarde săptămâna precedentă.
În cele din urmă, 142,8 miliarde de dolari au fost împrumutate celor două entităţi create de autorităţile de reglementare americane pentru a succeda lui Silicon Valley Bank (SVB) şi Signature Bank, închisă automat duminică de autoritatea de reglementare americană.
A treia bancă, Silvergate, apropiată de mediul criptomonedelor, a fost, de asemenea, închisă. Ieri, First Republic, a 14-a bancă americană după mărimea activelor şi aflată în centrul furtunii de câteva zile, a fost salvată de 11 mari bănci americane. Acestea s-au angajat să plătească un total de 30 de miliarde de dolari în depozite.
Acest lucru a mărit bilanţul Fed cu 297 de miliarde de dolari, în curs de reducere din iunie, după ce a cumpărat titluri de valoare în timpul pandemiei COVID-19 pentru a inunda piaţa cu lichidităţi şi a-i permite să continue să funcţioneze.
Această nouă majorare a bilanţului său ar urma să atârne în balanţă marţi şi miercuri, în cursul următoarei şedinţe a Fed, când aceasta va decide dacă va creşte din nou dobânzile. Injectarea de lichidităţi în economie este contrară obiectivului principal al Fed, care este, în prezent, de a limita inflaţia.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.03.2023, 09:24)
stiri de potolit panica....pe cind anuntul urmatoarelor falimente?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.03.2023, 09:36)
Eficienta tiparnitei de bani a luat sfarsit,
nu mai poate rezolva nici pe termen scurt
problemele de sistem economico-financiar
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.03.2023, 09:41)
Fed ul nu vrea ca aceste banci sa-si vanda bondurile in pierdere sau nu ca sa plateasca retragerile de depozite. De ce nu vrea? Fed ul vrea ca bancile si alti investitori sa cumpere bondurile pe care ei le cumparau inainte, sa-si poata face acel QT, scaderea de balanta. Se vede ca tot la printare de bani a ajuns QE 5 sau cat , de 2 trilioane dolari. Nu cumpara bonduri, dar da bani din joben imprumut pentru colateral de bonduri(ca si cum le-ar cumpara pt ca nici nu cred ca le ia dobanda). Deci o smecherie din palaria FED, pufff 2 trilioane dolari. Actiunile vor creste, odata cu lichiditatea din piata.