Un judecător conservator de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Antonin Scalia, oponent al avortului şi partizan al pedepsei cu moartea, a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, au anunţat sâmbătă oficiali americani, cu un an înainte de sfârşitul mandatului preşedintelui Barack Obama, informează AFP.
"Judecătorul Antonin Scalia a fost un om al lui Dumnezeu, un patriot şi un apărator ferm al Constituţiei şi statului de drept", a subliniat într-un comunicat primul oficial care a anunţat decesul său, Greg Abbott, guvernatorul statului Texas, statul de origine a judecătorului defunct, notează France Press.
Antonin Scalia a fost numit în 1986 de preşedintele de la acea dată, Ronald Reagan, pentru a fi membru al celei mai înalte instanţe judiciare americane. El era cunoscut pentru interpretarea literală a Constituţiei Statelor Unite.
Preşedintele american, Barack Obama, şi-a prezentat "cele mai sincere condoleanţe".
"Judecătorul Scalia a fost un erou american. Senatul trebuie să facă în aşa fel încât viitorul preşedinte să numească un succesor", a scris peTwitter senatorul republican Ted Cruz, candidat ultraconservator la învestitura republicană pentru prezidenţialele din noiembrie.
Procesul numirii şi confirmării unui nou judecător riscă să fie foarte complicat cu mai puţin de un an înainte de sfârşitul mandatului preşedintelui democrat Barack Obama, în faţa unui Congres dominat de republicani.
Catolic tradiţionalist de origine italiană, Antonin Scalia era judecătorul cu cea mai mare vechime în cadrul Curţii Supreme alcătuită din nouă membri, dintre care patru consideraţi conservatori (John Roberts, Antonin Scalia, Clarence Thomas şi Samuel Alito), scrie Agerpres.
Convins de constituţionalitatea pedepsei cu moartea şi apărător al deţinerii de arme individuale, el a fost un adversar făţiş al avortului, uniunii între persoane de acelaşi sex şi discriminării pozitive.
1. Scalia, un idiot
(mesaj trimis de Cristi C în data de 14.02.2016, 11:07)
Bine, omul a murit și toți îl laudă ... un pic cam târziu ne-a părăsit, considerând cât era de gras și bolnav.
Vă place ce a spus în 2012, într-un caz de la Curtea Supremă. Un jucător de golf avea dizabilități locomotorii și se deplasa în cărucior. Regulamentul golfului spune că jucătorii trebuie să "walk" (meargă pe jos) între găuri.
Scalia: "Is someone riding around a golf course from shot to shot really a golfer?" he wrote in his dissent.
"The answer, we learn, is yes. The Court ultimately concludes, and it will henceforth be the Law of the Land, that walking is not a 'fundamental' aspect of golf."
El spune că un jucător cu handicap nu este un jucător de golf. Dar că legea, de acum în colo (Curtea a decis că poate merge în cărucior iar Scalia s-a opus și și-a documentat opoziția), decide că mersul pe jos nu mai este un aspect fundamental în golf.
Dar ce părere aveți despre acestă opinie? În 2009, unii au vrut să pună crucea pe mormintele dintr-o rezervație ... el spune că "ce ați vrea? să punem steaua lui David sau semiluna pe mormintele evreilor sau musulmanilor? crucea îi onorează și pe ei". Foarte tare.... Ceva mai insultător eu nu cred că am auzit de la un judecător.
In response to the statement that Jews would not want their tombs marked with a Christian symbol, Scalia said, "The cross is the most common symbol of the resting place of the dead. What would you have them erect? Some conglomerate of a cross, a Star of David and, you know, a Muslim half moon and star?"
"I don't think you can leap from that to the conclusion that the only war dead that that cross honors are the Christian war dead," he continued. "I think that's an outrageous conclusion."