SUEDIA: Cum şi-a dezvăţat un jurnalist copiii de jocuri video violente

Carl-Magnus Helgegren, un jurnalist din Suedia cu experienţă în zonele de conflict, şi-a dezvăţat băieţii de jocurile video ce simulează războiul, ducându-i în Ierusalimul de Est, Cisiordania şi Înălţimile Golan, zone care se confruntă cu ciocniri sângeroase, informează portalul suedez The Local şi The Huffington Post (HP).

Helgegren (care este şi profesor universitar) a declarat pentru The Huffington Post că a vrut ca propriii lui copii să înţeleagă faptul că promovarea armelor către tineri în jocurile video nu doar că ascunde realităţile războiului, ci poate, în ultimă instanţă, să finanţeze companiile care fabrică arme şi care sunt implicate în conflictele din viaţa reală. Portalul american de ştiri face trimitere către un articol de pe site-ul Eurogamer.net, care relatează cum Barrett (producător american de puşti cu lunetă) speră ca jocurile de război să îi îndemne pe tineri a cumpăra arme reale.

În toamna anului trecut, cei doi copii, Frank (10 ani) şi Leo (11 ani), insistau ca tatăl lor să le cumpere cea mai recentă ediţie a jocului Call of Duty - "Advanced Warfare", moment în care Carl Helgegren, care transmisese ca ziarist independent din Orientul Mijlociu, şi-a amintit de propriile experienţe din zonă, când, pentru un articol, trebuia să înfrunte manifestaţii violente şi chiar grenade.

"Credeam că îmi făcusem o idee destul de bună de la televizor, dar, la 29 de ani, mi-am dat seama că nu aveam nicio idee despre ce însemna războiul. Şi nici copiii mei nu şi-ar putea explica acest lucru", a relatat Helgegren pentru The Local. Într-o declaraţie similară pentru HP, ziaristul povesteşte cum s-a izbit de realitatea conflictuală a Orientului Mijlociu când a fost ţinta unui tir de butelii pline cu gaz.

În toamna lui 2013, jurnalistul a încheiat o înţelegere cu fiii săi: familia urma să plece într-o excursie într-un oraş afectat de războiul real, unde copiii puteau sta de vorbă cu oamenii afectaţi de conflict, inclusiv cu refugiaţii. Iar la întoarcerea acasă, puteau să joace orice jocuri ar fi vrut.

"Am vrut ca ei să înţeleagă faptul că războiul nu se opreşte doar fiindcă armele au tăcut; războiul afectează societatea timp de generaţii. În spatele fiecărei victime, a fiecărei statistici, sunt familii întregi îndoliate - acestea sunt cifre pe care nu le vezi în jocuri, din cauză că ar fi plictisitor".

La început, cei mici nu şi-au crezut părintele, care, iniţial, se gândise la Irak şi Afganistan, dar a renunţat la aceste posibilităţi prea periculoase. Aşa că, în aprilie (înainte de izbucnirea actualelor violenţe între armata israeliană şi Hamas), Carl Helgegren a cumpărat bilete de avion pentru Israel şi teritoriile palestiniene, "unde te poţi apropia cel mai mult de război în preţul unui bilet turistic", a remarcat domnia sa.

În Israel, jurnalistul, fiii şi fosta soţie (care li s-a alăturat, din grijă faţă de băieţi) au vizitat tabăra de refugiaţi Shuafat, din Ierusalimul de Est, unde au văzut în ce condiţii trăiau oamenii, cum ardeau gunoiul pe străzi, cum făceau trafic de droguri chiar lângă o şcoală, cum, într-o clinică, unor copii le erau administrate copci în fiecare zi, după ce fuseseră loviţi în cap cu paturi de arme. Familia Helgegren a stat zece zile în Orientul Mijlociu, timp în care tatăl le-a explicat odraslelor contextul, subliniind că politica autorităţilor de la Ierusalim nu reflectă toate părţile societăţii israeliene.

Întrebat, de Huffington Post, care a fost reacţia copiilor, ziaristul a răspuns: "La început, au tăcut. Ne-a luat mult până să-i facem să stea de vorbă cu noi".

La întoarcerea în Suedia, Frank şi Leo "se lecuiseră" de Call of Duty, spunându-le tatălui că "nu este o senzaţie plăcută". Copiii au început să îi pună părintelui din ce în ce mai multe întrebări, dorind să mai viziteze acele locuri.

Povestind întâmplarea, Carl Helgegren s-a confruntat cu valuri de indignare din partea unor părinţi.

"Am primit mesaje care mă catalogau drept cel mai rău părinte din lume, spunând că îmi traumatizez copiii, că sunt un ticălos îngâmfat şi că ar trebui să fiu bombardat cu napalm. Chiar nu mă aşteptam la astfel de reacţii", a spus Helgegren.

Dat fiind faptul că articolul despre excursie a fost publicat recent, jurnalistul suspectează faptul că multe dintre critici îşi au originea în concepţiile greşite ale oamenilor despre situaţia din Israel din zilele excursiei.

"Bănuiesc că oamenii nu au citit în întregime, aşa că ei credeau că noi am fost acolo acum, când se petrece un război masiv. Eu cred şi că mulţi oameni care au postat aceste comentarii teribile consideră că Orientul Mijlociu este non-stop o totală zonă de război".

Partea interesantă remarcată de Helgegren este că, dintre criticile primite, cele mai aspre au venit de la oameni fără copii.

Johanna Nylander, de la Industria Suedeză a Jocurilor (Dataspelsbranschen, o organizaţie profesională ce reprezintă sectorul în faţa opiniei publice), consideră că ziaristul a dat un bun exemplu parental, din punctul de vedere al acţiunii responsabile, dar nu crede că este necesar să îţi duci copiii în zone de război, fiind suficient să te joci cu ei şi să îţi dai interesul. Totuşi, Nylander a recunoscut marea diferenţă dintre jocul copiilor de-a războiul şi conflictul adevărat, de pe teren.

Concluzionând, Carl-Magnus Helgegren a afirmat că Suedia şi Europa, în general, sunt zone privilegiate, cu nivelul lor de trai şi sistemul de asigurări sociale, context ce generează responsabilitatea ca oamenii să se educe singuri şi să nu devină "nişte zombie care joacă jocuri video şi consumă hamburgeri".

În articolul publicat de HP, jurnalistul suedez a subliniat ideea că oamenii care locuiesc în ţări privilegiate au responsabilitatea să nu fie nepăsători la astfel de atrocităţi: "Avem responsabilitatea de a fi conştienţi. De a putea să ne privim în oglindă şi să spunem: < Cel puţin, am încercat să schimb ceva >".

Tatăl celor doi băieţi a adăugat că stilul parental suedez este prea pasiv şi este posibil ca părinţii care se tem de conflicte să nu îndrăznească a-şi îndepărta copiii de la jocurile video.

"Uneori, se tem că ai lor copii vor fi alienaţi din punct de vedere social şi nu vor avea nimic de discutat. Unii (părinţi - n.r.) spun că jocurile video sunt o dădacă bună. Dar, în ultimă instanţă, părinţii suedezi sunt prea indulgenţi", a afirmat domnia sa pentru The Local.

În declaraţiile făcute pentru HP, profesorul universitar a ţinut să precizeze că nu are nimic împotriva jocurilor video violente (ideea fiind ca părinţii să fie responsabili şi să îşi educe copiii). Helgegren a punctat faptul că nu vrea ca băieţii lui să se joace "nechibzuit", fără să înţeleagă adevărul din spatele conflictului înfăţişat în imaginile digitale, în care au fost investiţi milioane de dolari.

Tatăl a subliniat că este "mândru" de excursia cu familia şi că nu înţelege psihologia părinţilor care vor să îşi "protejeze" odraslele de la priveliştea adevăratului război, dar, în acelaşi timp, îi lasă să se joace jocuri de război care simulează conflagraţiile.

"Suedia este o naţiune care nu a mai purtat război de secole (din 1814 - n.r.). Noţiunea noastră de război este naivă. În timp ce copiii noştri suedezi se joacă de-a războiul şi trag cu rachete digitale, copiii palestinieni sunt aruncaţi în aer de soldaţii din Gaza".

Interviul a fost publicat de The Local pe 8 august, iar de The Huffington Post pe 12 august. În ziua de 15, suedezii au sărbătorit 200 de ani de pace, marcând bicentenarul acordului de pace de la Moss, ce a pus capăt unui război de 19 zile împotriva Norvegiei, o etapă în obţinerea independenţei acestei ţări faţă de Suedia.