Vieţuitoarele marine au tot mai multe probleme din cauza schimbăriilor climatice şi a valului de probleme pe care le antrenează. Mai multe colonii de pinguini imperiali au asistat din nou, în sezonul 2023, la moartea puilor ca urmare a topirii în ritm record a banchizei din Antarctica pe care trăiesc, fenomen asociat cu încălzirea globală. Scăderea record a banchizei în 2023 a contribuit la al doilea cel mai nefast an în ceea ce priveşte mortalitatea puilor înregistrat de la debutul observaţiilor, în 2018, potrivit observatorului British Antarctic Survey. Această nouă descoperire urmează "eşecului catastrofal de reproducere" din 2022 şi ameninţă să reducă populaţia pe termen lung, a declarat pentru AFP Peter Fretwell, autorul studiului. Aceste păsări, popularizate cu ajutorul succesului de care s-a bucurat filmul "La marche de l'empereur" ("Calea împăratului") din 2005, se reproduc pe banchiză, iar puii eclozează în timpul iernii australe, între sfârşitul lunii iulie şi jumătatea lunii august. Puii sunt crescuţi până când dezvoltă pene impermeabile, de obicei în decembrie, înainte de dezgheţul din vară. Însă, în cazul în care gheaţa se topeşte prea devreme, ei riscă să se înece sau să îngheţe. Un număr de 14 dintre cele 66 de colonii de pinguini, fiecare capabilă să eclozeze sute sau chiar mii de pui pe an, au fost afectate în 2023 de topirea timpurie, potrivit studiului publicat în Journal of Antarctic Science. Rezultatul: "niveluri ridicate, dacă nu totale, de mortalitate", a declarat Fretwell. Cu toate acestea, anul 2023 "nu a fost atât de rău pe cât ne temeam", a spus el. Un număr de 19 colonii au fost afectate în 2022, un record. Mai multe colonii, inclusiv cele care au asistat la decimarea puilor în anul precedent, s-au mutat, în căutarea unui loc mai bun. Acest semn încurajator de adaptare este, totuşi, doar o "soluţie temporară", a avertizat Fretwell, deoarece "sunt doar câteva locuri în care ei se pot duce". Pentru acest cercetător, ţine de umanitate să se adapteze prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră care contribuie la topirea banchizelor din Antarctica, care până de curând păreau ferite de efectele încălzirii globale. Suprafaţa minimă a banchizei la apogeul verii australe din 2022 şi 2023 a scăzut sub două milioane de kilometri pătraţi, pentru prima dată de la debutul înregistrărilor satelitare. Aceasta reprezintă o reducere cu aproximativ 30% comparativ cu media din perioada 1981-2010.
Pinguinii imperiali (Aptenodytes forsteri), numără aproximativ 250.000 de perechi reproducătoare, toate aflate în Antarctica, conform unui studiu efectuat în 2020. În cazul în care emisiile de carbon se menţin la nivelurile actuale, populaţia de pinguini imperiali ar urma să scadă cu 99% până la sfârşitul secolului, avertizează studiul.
Aproximativ 100 de balene-pilot au eşuat, săptămâna trecută, în largul coastelor statului Australia de Vest, au anunţat autorităţile locale. Departamentul pentru de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii (DBCA) din Australia de Vest a declarat că balenele au eşuat în apele de mică adâncime din apropierea localităţii Dunsborough, la aproximativ 250 de kilometri sud de oraşul Perth. Numeroşi activişti pentru apărarea drepturilor animalelor şi locuitori din zonă s-au grăbit să ajungă la plajă pentru a stropi balenele cu apă în încercarea de a le menţine în viaţă. Cu toate acestea, autorităţile locale au îndemnat publicul să se apropie de balene doar sub îndrumarea experţilor. "Ştim că vor să ajute, dar am cerut ca oamenii să nu încerce să salveze animalele fără îndrumarea personalului DBCA, deoarece acest lucru ar putea provoca răni şi mai mari, precum şi suferinţă, şi ar putea împiedica un efort concertat de salvare", a precizat autoritatea într-un comunicat. "Prioritatea numărul unu la evenimentele de eşuare în masă a balenelor este întotdeauna siguranţa oamenilor, urmată de bunăstarea animalelor. Dorim ca întreg personalul şi voluntarii să plece acasă în siguranţă", a adăugat instituţia australiană. Specialistul în biologie marină Ian Wiese, aflat la faţa locului, a declarat pentru Radio ABC Perth că mai multe balene au murit deja. Cel mai important episod de eşuare în masă din Australia a avut loc în aceeaşi zonă în 1996, când 320 de balene-pilot cu înotătoare lungi au eşuat. Aproape toate animalele au supravieţuit. În 2018, o sută de balene-pilot au murit în Golful Hamelin din Australia de Vest după un alt episod de eşuare în masă.
Balenele-pilot formează legături extrem de strânse între ele. În anumite perioade ale anului, acestea călătoresc în grupuri mari, ceea ce sporeşte riscul de eşuare în masă.