Este nevoie de o lege care să reglementeze tehnologia blockchain în România, consideră Sebastian Burduja, deputat PNL. Acesta a declarat, în cadrul unui eveniment din data de 18 februarie ce a reunit mai mulţi lideri din industria criptomonedelor, că a lansat la începutul acestui an o invitaţie partidelor politice şi instituţiilor publice din România pentru implicare într-un grup de lucru care să genereze un proiect de lege de reglementare a tehnologiei blockchain în România. Reglementarea tehnologiei blockchain ar însemna implicit şi reglementarea criptomonedelor şi modul în care pot fi făcute plăţile cu astfel de monede virtuale.
"La începutul anului, am lansat o invitaţie pentru implicare într-un grup de lucru care să genereze un proiect de lege de reglementare a tehnologiei blockchain în România. Un proiect ambiţios, care va pune România pe harta globală a inovării şi în competiţia globală pentru resurse, protejând investitorii români. (...) Tehnologia aceasta promite inovaţie şi acces la finanţare. (...) Oamenii buni din această industrie doresc să fie curăţată, să fie un spaţiu al integrităţii (şi oamenii să nu mai fie înşelaţi). Trebuie să ne concentrăm şi pe asta. România are o comunitate destul de vibrantă şi putem face un proiect de lege, un pachet legislativ. Trebuie să punem la punct câteva idei preliminare şi vom lucra împreună, foarte aproape, cu instituţiile publice. Deci Banca Naţională, banca centrală a României, diversele instituţii de reglementare din acest spaţiu, ASF, Ministerul Finanţelor, toţi aceşti actori trebuie să vină împreună pentru o viziune unificată. Toate partidele mainstream din ţară sunt dispuse să stea la această masă şi să dezvolte o viziune comună. Vom avea mai multe dezbateri publice şi cred că trebuie să fim cu toţii de acord. Şi să nu aşteptăm prea mult. Cred că România trebuie să fie parte din această schimbare pozitivă în lume şi să ofere cetăţenilor, afacerilor, instrumentele de care au nevoie să crească. Acum nu facem asta, iar multe firme îşi duc banii în afară, în alte ţări. Multe minţi strălucite pleacă, inclusiv din IT şi fac performanţe pentru alte ţări. Dorim să schimbăm toate aceste lucruri", a declarat Burduja.
În data de 18 februarie, la Bucureşti s-au adunat mai mulţi lideri din industria criptomonedelor împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii de Digitalizare a României, care au discutat despre avantajele reglementării. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost şi el invitat, însă nu a participat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2022, 08:28)
Haha, Romania, late adopter ca de obicei. Bine ca se listeaza in SUA pe bursa firme blockchain ca la noi... nu e legistlatie!
Aia de la Elrond au vre-o autorizatie speciala sau cum desfasoara activitatea? Ca vad ca nu au probleme nici sa emita cryptomonezi.
Las ca pana nu de mult trebuia sa dea orice butic cu subsemnatul la registrul comertului ca nu fac spalare de bani. Ca asa au inteles ei ca vrea UE.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.03.2022, 18:10)
Se spala banii prin bancile mari si renumite si fara crypto!
Mare teapa=crypto iar romanii, tepari inascuti, au imbratisat fenomenul.