SUPLIMENT CRYPTO Simon Peters, eToro: "NFT-urile oferă proprietarilor un certificat de autenticitate pentru, practic, orice"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iunie 2023

Simon Peters, eToro: "NFT-urile oferă proprietarilor un certificat de autenticitate pentru, practic, orice"

"Monedele digitale ale băncilor centrale pot oferi statelor oportunităţi pentru a democratiza accesul la serviciile bancare" "Scăderea inflaţiei globale şi reducerea aşteptărilor privind noi creşteri ale ratelor dobânzilor au susţinut evoluţia Bitcoin şi Ethereum, în acest an" "Criptoactivele pot juca un rol semnificativ în tokenizarea activelor tradiţionale, cum ar fi titlurile de valoare"

Monedele digitale ale băncilor centrale (CBDC) au fost poate puţin ignorate în toată agitaţia din 2022, dar proiectele şi inovaţiile sunt în curs de desfăşurare de către băncile centrale şi guverne, spune Simon Peters, analistul platformei de investiţii eToro pentru piaţa criptoactivelor.

În opinia sa, deşi sunt inspirate de criptoactive precum Bitcoin, CBDC-urile sunt fundamental diferite şi pot oferi statelor oportunităţi pentru a democratiza accesul la serviciile bancare, pentru a raţionaliza costurile şi securitatea tranzacţiilor financiare şi chiar pentru a adăuga unele servicii suplimentare.

"Rezultatul şi utilitatea cripto asupra ecosistemului financiar vor depinde de progresele în materie de reglementare, dar se poate spune că există capital pregătit să intre pe pieţele cripto dacă vor exista mijloace de investiţii potrivite, cum ar fi un ETF (fond tranzactionat pe burse) pentru Bitcoin, şi dacă va exista o supraveghere corectă a custodiei", spune Simon Peters.

Reporter: După o scădere severă în 2022, principalele criptomonede, Bitcoin şi Ethereum, au în acest an o mişcare de creştere. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, motivele care explică evoluţia celor două instrumente cripto, din ultimele luni?

Simon Peters: 2022 a fost un an de creştere a inflaţiei şi de măsuri de înăsprire a politicii monetare din partea băncilor centrale. În acest context, acţiunile de creştere, cele de tehnologie şi cripto sunt cele mai sensibile active, deoarece sunt mai puţin defensive. În 2023 am început să vedem că inflaţia globală a început să scadă şi, de asemenea, şi aşteptările privind noi creşteri ale ratelor dobânzilor. Această evoluţie pozitivă a susţinut revenirea acestor clase de active.

Bitcoin, în mod special, a fost ajutat de temerile legate de sistemul bancar centralizat din SUA, care au dus la creşterea încrederii în criptoactivele descentralizate. Între timp, Ethereum a finalizat recent actualizarea Shapella pe reţeaua principală, ceea ce înseamnă că ETH-ul şi recompensele mizate pot fi acum retrase, devenind o propunere mai atractivă pentru investitorii individuali şi instituţionali deopotrivă.

Reporter: Anul trecut, piaţa a fost zguduită de colapsul unor mari companii şi proiecte, de la stablecoin-ul terraUSD până la exchange-ul cripto FTX. Ce impact au avut aceste evenimente asupra industriei? Ce carenţe credeţi că au fost puse în evidenţă?

Simon Peters: Evenimentele de anul trecut au întărit nevoia de reglementare şi au arătat că intrăm într-o perioadă de consolidare, la fel ca în timpul bulei dotcom.

Asigurarea respectării celor mai bune practici, cum ar fi segregarea activelor clienţilor, garantarea şi reconcilierea corectă a conturilor, precum şi transparenţa, sunt aspecte care vor fi foarte importante atât pentru autorităţile de reglementare, cât şi pentru participanţii la piaţa cripto, care doresc o piaţă mai stabilă în urma evenimentelor recente. De asemenea, acest lucru va fi esenţial pentru a reconstrui încrederea în clasa de active.

Reporter: De ani de zile se vorbeşte despre reglementarea industriei. Care este stadiul acestui demers la nivel european?

Simon Peters: Zone precum Uniunea Europeană au făcut progrese în ceea ce priveşte adoptarea reglementării MiCa (Markets in Crypto Assets-Pieţele de Active Cripto). MiCA înseamnă că UE va avea o abordare unitară a reglementării criptoactivelor în toate cele 27 de state membre.

Reporter: Toate băncile centrale majore au iniţiative privind crearea unor monede digitale (Central Digital Bank Currency). Din informaţiile dumneavoastră, în ce constau aceste proiecte (cum ar urma să funcţioneze astfel de monede)?

Simon Peters: Monedele digitale ale băncilor centrale (CBDC) au fost poate puţin ignorate în toată agitaţia din 2022, dar proiectele şi inovaţiile sunt în curs de desfăşurare de către băncile centrale şi guverne.

Deşi sunt inspirate de criptoactive precum Bitcoin, CBDC-urile sunt fundamental diferite şi pot oferi statelor un număr interesant de oportunităţi pentru a democratiza accesul la serviciile bancare, pentru a raţionaliza costurile şi securitatea tranzacţiilor financiare şi chiar pentru a adăuga unele servicii suplimentare.

În 2023, băncile centrale vor efectua mai multe teste pilot, studii de fezabilitate privind cazurile de utilizare şi potenţialul acestei tehnologii, precum şi posibilele sale utilizări-în special în domeniul plăţilor transfrontaliere. Am văzut deja unele mişcări în această direcţie, în special din partea unor instituţii precum Banca Japoniei şi a autorităţilor din Singapore, care fac deja progrese în ceea ce priveşte efectuarea unor teste de anvergură.

Reporter: Care este utilitatea NFT-urilor? Puteţi detalia?

Simon Peters: Token-urile non-fungibile (NFT) au devenit unul dintre cele mai cunoscute active cripto după token-uri precum Bitcoin şi ETH. Aceste unităţi de date-imposibil de copiat, de înlocuit şi indivizibile, care fac parte dintr-un blockchain şi pot fi vândute sau tranzacţionate oferă proprietarilor lor un certificat de autenticitate pentru practic orice, şi se consideră că utilizările lor pot merge mult dincolo de artă şi colecţionare.

NFT-urile folosesc aceeaşi tehnologie blockchain ca şi Bitcoin sau Ether, dar expresia "non-fungibil" înseamnă că fiecare dintre ele este de neînlocuit. Altfel spus, în timp ce un Bitcoin nu poate fi falsificat, este imposibil de distins între un Bitcoin şi un altul; în schimb, NFT-ul este unic.

Euforia NFT ar putea reveni pe măsură ce aşteptăm cazuri de utilizare transformaţionale ale tehnologiei, cum ar fi tokenizarea activelor din lumea reală sau a instrumentelor financiare, inclusiv a produselor cu venit fix, cum ar fi ipotecile şi obligaţiunile. Introducerea activelor şi instrumentelor din lumea reală prezintă un interes tot mai mare în rândul investitorilor instituţionali şi am putea asista la o migrare masivă a modului în care întregul sistem financiar gestionează astfel de produse şi servicii.

Reporter: Care credeţi că va fi impactul industriei cripto asupra ecosistemului financiar în ansamblu?

Simon Peters: Rezultatul şi utilitatea vor depinde de progresele în materie de reglementare, dar se poate spune că există capital pregătit să intre pe pieţele cripto dacă vor exista mijloace de investiţii potrivite, cum ar fi un ETF (fond tranzacţionat pe burse) pentru Bitcoin, şi dacă va exista o supraveghere corectă a custodiei.

Criptoactivele ar putea juca un rol semnificativ în tokenizarea activelor tradiţionale, cum ar fi titlurile de valoare. Acţiunile ar putea fi tokenizate şi tranzacţionate pe blockchain, ceea ce ar putea reduce barierele la intrare, permiţând astfel oricui din lume să intre pe piaţă, reducând de asemenea taxele de tranzacţionare.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb