Surse: Grecia, cel mai dificil client pentru FMI

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 martie 2015

Surse: Grecia, cel mai dificil client pentru FMI

Oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI) le-au spus colegilor lor din zona euro că Grecia este cel mai dificil client cu care organizaţia financiară internaţională a avut de a face în istoria sa de 70 de ani, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea discuţiilor, conform Agerpres.

Într-o teleconferinţă organizată marţi, mai mulţi oficiali ai FMI, ai Băncii Centrale Europene (BCE) şi Comisiei Europene s-au plâns că oficialii greci nu respectă acordul de prelungire a programului de asistenţă convenit în luna februarie şi nici nu cooperează cu creditorii internaţionali, susţin sursele care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Potrivit acestora, oficialii germani se plâng în prezent că încercările lor de a convinge guvernul grec să pună la punct un program riguros de politici economice este la fel ca încercarea de a călări un cal mort, în timp ce echipa FMI susţine că atitudinea Greciei faţă de creditorii săi este inacceptabilă.

Guvernul grec încearcă să ajungă la un acord politic cu prilejul summit-ului UE, care începe astăzi, care să-i permită să deblocheze fonduri din programul de asistenţă în valoare de 240 de miliarde de euro, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Gabriel Sakellaridis. "După o lună şi jumătate de contacte, credem că pentru a exista o soluţie politică este important să intervină şi ţările mari din zona euro. Nu minimalizăm importanţa discuţiilor tehnice, dar vrem să existe un cadru şi de aceea cerem o soluţie politică", a spus Sakellaridis.

În timp ce continuă discuţiile tehnice cu Grecia pentru implementarea acordului convenit la reuniunea din 20 februarie a miniştrilor de Finanţe din zona euro, progresele realizate până acum au fost minime, au declarat o serie de surse care au luat parte la aceste discuţii. Oficialii de la instituţiile care monitorizează acordul de împrumut susţin că Grecia trece în mod deliberat prin Parlament măsuri care au un impact fiscal neclar fără să-i consulte.

Ieri, Parlamentul de la Atena urma să voteze o serie de măsuri destinate reducerii crizei sociale, prin subvenţionarea energiei electrice, a alimentelor şi locuinţelor pentru săraci. Aceasta, după ce marţi guvernul elen a prezentat un act legislativ pentru rambursarea taxelor datorate în 100 de tranşe, act ce urmează să fie votat vineri.

Un audit al datoriei publice greceşti, care a dus ţara la un program de împrumuturi internaţionale, va fi realizat sub supervizarea parlamentului elen pentru a determina dacă o parte din această datorie, pe care guvernul Tsipras doreşte să o diminueze, poate fi declarată "ilegală", a anunţat conducerea Legislativului de la Atena.

"Obiectivul nostru este să identificăm toate componentele datoriei, să vedem cum au fost cheltuite sumele în cauză, ce parte a datoriei a mers spre mită, ce dobânzi au fost plătite şi cum au fost stabilite aceste taxe", a declarat preşedintele Parlamentului, Zoe Konstantopoulou.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb