SURSE: ÎN URMA PERCHEZIŢIILOR LA CNAS, Sute de dosare medicale false şi servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu descoperite de DNA

Andrei Stan
Anticorupţie / 31 august 2017

Sute de dosare medicale false şi servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu descoperite de DNA

Actualizare 14:56

Mari sume de bani din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti (CSAMB) au fost fraudate prin decontarea unor servicii fictive de îngrijiri medicale la domiciliu pe baza a sute dosare medicale întocmite în fals, potrivit unor surse judiciare, citate de News.ro.

În acest caz sunt implicaţi funcţionari în cadrul CSAMB, funcţionari aflaţi sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Conform aceloraşi surse, au existat numeroase situaţii în care, prioritate la aprobare şi decontare au avut dosarele medicale cu pacienţi fictivi, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzaţi. Pentru evitarea depistării fraudelor, se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al CNAS prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate.

Prejudiciul adus bugetului CASMB este de aproximativ 13.200.000 lei, cu vătămarea drepturilor legale ale asiguraţilor cărora le-a fost refuzat acest tip de servicii medicale, respectiv asistenţă medicală la domiciliu.

Mai mult, funcţionari din cadrul CNAS şi ai CASMB, inclusiv funcţionari cu atribuţii de control, ar fi pretins foloase materiale de la reprezentanta unei societăţi care oferea asistenţă medicală la domiciliu, în schimbul renunţării la efectuarea activităţii de control la societatea respectivă.

Conform aceloraşi surse, în contextul unui control al Curţii de Conturi, persoane din sistemul asigurărilor de sănătate au acţionat în aşa fel încât să împiedice aflarea situaţiei reale cu privire la decontarea anumitor medicamente în favoarea unor pacienţi fictivi. Astfel, medicamente în valoare de 33.000.000 de lei, au fost decontate prin întocmirea frauduloasă a unor documente medicale de natură să creeze impresia că neregulile constatate de Curtea de Conturi se încadrau într-o excepţie prevăzută în anumite norme ce ar fi fost elaborate de CNAS. Funcţionarii sunt acuzaţi de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, iar faptele au fost comise în perioada ianuarie 2016 - august 2017.

(M.I.)

------

Procurorii anticorupţie efectuează astăzi un număr de 50 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, două dintre percheziţii desfăşurându-se la sediile unor instituţii publice, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Sursa citată precizează: "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie, săvârşite în perioada 2016- august 2017.

Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, în cursul zilei de 31 august 2017, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 50 locaţii, dintre care două sunt sedii ale unor instituţii publice din Bucureşti, restul sedii sau puncte de lucru ale unor societăţi comerciale sau domicilii ale unor persoane".

Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, percheziţiile vizează infracţiuni de corupţie în domeniul medical.

Sursele citate au precizat că cele două instituţii publice vizate de percheziţiile din Capitală sunt Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.

Reprezentanţii CNAS nu au dorit să facă niciun comentariu referitor la percheziţiile care au loc în instituţie, în timp ce surse din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti au spus că procurorii sunt veniţi încă de dimineaţă în instituţie şi verifică acte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb