Procurorii DNA efectuează, astăzi, percheziţii în 12 locaţii din Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov, din care una este sediul unei instituţii publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2010-2012, potrivit unui comunicat al DNA.
"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de serviciu, comise în perioada 2010-2012. În cursul zilei de 29 mai, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 12 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice", arată sursa citată.
Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziţii la Consiliul Local Giurgiu iar procurorii fac cercetări privind achiziţia referitoare la piaţa centrală din Giurgiu.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.