Suveranitatea pumnului în Camera Deputaţilor

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 11 mai 2022

Suveranitatea pumnului în Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a res­pins, ieri, cu 229 de voturi pentru respingere şi 30 de voturi (29 deputaţi de la AUR şi deputatul social-democrat Daniel Ghiţă) împotriva respingerii, proiectul de lege privind suveranitatea naţională iniţiat de un grup de parlamentari AUR şi câţiva parlamentari PSD, care au preluat iniţiativa legislativă semnată de peste 100.000 cetăţeni - demers iniţiat de avocatul Dan Chitic.

Atât dezbaterea proiectului de act normativ, care a avut loc în plenul de luni, cât şi momentul votului de ieri, au fost tensionate din cauza atitudinii deputaţilor AUR care au dorit să introducă în sala de plen pe câţiva dintre cetăţenii care au semnat iniţiativa legislativă şi să i se dea cuvântul în plen avocatului Dan Chitic.

Pentru că Marcel Ciolacu - preşedintele Camerei Deputaţilor - şi Alfred Simonis - liderul grupului deputaţilor PSD nu au fost de acord cu solicitările reprezentanţilor AUR, spiritele s-au încins la finalul şedinţei de vot.

La ieşirea din sală, Dumitru Focşa (deputat AUR) l-a ameninţat pe Alfred Simonis cu bătaia, acuzându-l că vorbeşte urât. În prealabil însă, Focşa l-a jignit pe Simonis, spunându-i că este "valutist". Pentru că deputatul AUR a repetat jignirea, liderul grupului deputaţilor PSD i-a răspuns că "valutist" este Dumitru Focşa şi mama acestuia. Moment în care deputatul AUR l-a ameninţat pe Simonis.

"Nu aşa îmi vorbeşte el mie! Da, i-am spus că îl calc în picioare... Nu o aduci pe mama în discuţie. Eşti om politic. Mama e decedată de doi ani de zile", le-a transmis Dumitru Focşa reprezentanţilor mass-media care au asistat la întreaga scenă.

Vizibil deranjat de insistenţa jurnaliştilor, deputatul AUR şi-a manifestat atitudinea agresivă şi asupra acestora acuzându-i că sunt plătiţi de actuala putere politică PSD-PNL-UDMR.

Nu este prima dată când parlamentarii AUR îşi etalează în Camera Deputaţilor atitudinea violentă. Amintim de episodul petrecut în 7 februarie 2022, la dezbaterea în plen a moţiunii simple îndreptată împotriva ministrului energiei, când George Simion - preşedintele AUR - a întrerupt discursul ministrului Virgil Popescu, agresând-ul fizic şi verbal, atitudine care a dus la schimbarea regulamentului Camerei Deputaţilor. Cu toate acestea, George Simion nu şi-a revizuit atitudinea şi, la finalul lunii martie 2022, l-a agresat fizic pe deputatul USR, Iulian Bulai, pe care l-a tras de ureche, în timpul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor.

Un alt incident reprobabil s-a produs cu un an înainte, în 24 martie 2021, când deputatul AUR, Dan Tănasă, l-a agresat fizic şi verbal pe deputatul USRPLUS, Silviu Dehelean.

"Ce mă, păduche, cum adică vii tu să mă ameninţi pe mine, că ce, nu înţeleg! Bă, dispari mă de aici, tu auzi ce îţi spun? Dispari mă de aici. E un păcălici! Băi, îţi ordon să dispari din faţa mea, tu nu auzi ce îţi zic? Nu mai strica aerul aici, dispari! Îţi ordon să faci paşi înainte!", i-a transmis Tănasă lui Dehelean, în timp ce acesta din urmă îi cerea să nu mai tulbure conferinţa de presă a liderilor USR, Dan Barna şi Ionuţ Moşteanu.

Se pare că deputaţii AUR nu se simt confortabili cu poziţia de partid aflat în opoziţie parlamentară şi, pentru că nu reuşesc să îşi impună voinţa în mod democratic - prin argumente viabile şi vot în Parlament - aleg să se impună suveran... cu pumnul sau prin injurii la adresa adversarilor politici. Totul spre amuzamentul miilor de urmăritori pe Facebook ai paginii lui George Simion, unde acesta transmite live fiecare zi petrecută în Parlament.

O atitudine violentă care prinde la un electorat cu mijloace financiare reduse şi/sau slab din punct de vedere educaţional, fapt ce ar trebui să constituie un mare semnal de alarmă pentru PSD, PNL, UDMR şi USR prin prisma celor patru scrutine ce vor avea loc în 2024 - europarlamentare, locale, generale şi prezidenţiale.

AUR scapă de urmărire penală

Parchetul General a clasat dosarul în care s-au efectuat cercetări in rem în legătură cu afirmaţia AUR prin care se minimaliza Holocaustul. După patru luni de cercetări, Parchetul General a închis acest dosar, pe motiv că "fapta nu există", conform Agerpres.

"Cu referire la solicitarea adresată instituţiei noastre, vă comunicăm că, în dosarul care face obiectul cererii dumneavoastră, prin Ordonanţa din 18 aprilie 2022, a fost dispusă soluţia clasării în considerarea faptelor, respectiv in rem, sub aspectul infracţiunii prevăzută de art.6 alin.1 din OUG nr. 31/2002, constatându-se incidenţa cazului care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzut la articolul 16 aliniat 1 litera a) Cod de procedură penală (fapta nu există)", se arată într-un răspuns al Parchetului General la solicitarea Agerpres.

În 6 ianuarie 2022, Parchetul General s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal în legătură cu un comunicat de presă emis în 3 ianuarie de partidul AUR, intitulat "Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!", în care au fost efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de articolul 6 aliniat 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta - minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia.

Aliniatul 1 din articolul 6 din OUG nr. 31/2002 prevede: "Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".

În comunicatul de presă emis în 3 ianuarie, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (olimpiade) în anul şcolar 2021 - 2022 şi în anii care vor urma. De asemenea, AUR susţinea că, în ultimii ani, se constată o "acţiune sistematică de subminare" a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de materii a unor "teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (de exemplu: educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională".

Ulterior, în 4 ianuarie, ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, a condamnat vehement "atitudinea şi afirmaţiile jignitoare ale unor lideri politici care au considerat potrivit să califice genocidul din timpul Holocaustului drept o «temă minoră» de abordat în sistemul educaţional din România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb