Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, Memorandumul cu tema Elemente generale de poziţionare a României cu privire la "Proclamaţia interinstituţională privind Pilonul European al Drepturilor Sociale", informează un comunicat oficial.
Potrivit sursei citate, prin documentul lansat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, avizat de mai multe ministere, se propune, pe de o parte, aderarea ţării noastre la Pilonul European al Drepturilor Sociale şi semnarea Proclamaţiei Interinstituţionale, şi, pe de altă parte, aprobarea elementelor de poziţie menţionate la punctul VII din Memorandum.
Potrivit elementelor de poziţie din Memorandum, în cadrul negocierilor de la nivelul Consiliului Uniunii Europene, ţara noastră trebuie să se axeze pe următoarele coordonate:
- drepturile şi principiile stabilite de Pilon trebuie să fie puse în aplicare la nivelul Uniunii Europene şi al Statelor Membre cu respectarea deplină a autonomiei şi competenţelor acestora şi a principiului subsidiarităţii;
- elementele de ocupare a forţei de muncă şi cele sociale să rămână în competenţa statelor membre, iar Comisia Europeană să respecte întru totul practicile naţionale şi diferenţele de dezvoltare existente la nivelul statelor membre;
- menţionarea expresă în preambul a faptului că Proclamaţia constituie un ghid de orientare a politicilor, că nu va modifica puterile conferite Uniunii Europene prin Tratate şi că va fi implementată cu respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii;
- pilonul social trebuie să se adreseze şi să fie implementat de toate statele membre, şi nu doar de cele din zona-euro, întrucât implicarea tuturor poate conduce spre o reală convergenţă la nivelul Uniunii Europene;
- operaţionalizarea Pilonului să se facă cu respectarea deplină a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene şi implicit a cadrului instituţional şi legislativ deja agreat;
- măsurile prin care va fi implementat Pilonul European al Drepturilor Sociale să nu conducă la crearea de noi condiţionalităţi în procesul de aderare la zona euro şi nici să nu constituie o barieră în procesul de creştere a convergenţei economice şi sociale la nivelul UE.
Pilonul European al Drepturilor Sociale, publicat de Comisia Europeană la data de 26 aprilie 2017, este un ghid pentru obţinerea unor rezultate eficiente în plan social şi al ocupării forţei de muncă, a cărui implementare se află în responsabilitatea guvernelor naţionale.
Potrivit Guvernului, pilonul identifică 20 de domenii de politică: educaţie, formare profesională şi învăţare pe tot parcursul vieţii; egalitatea de gen; egalitatea de şanse; sprijin activ pentru ocuparea forţei de muncă; locuri de muncă sigure şi adaptabile; salarii; informaţii despre condiţiile de angajare şi protecţia în caz de concediere; dialogul social şi participarea lucrătorilor; echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală; un mediu de lucru sănătos, sigur şi adaptat şi protecţia datelor; îngrijirea copilului şi sprijin pentru copii; protecţie socială; indemnizaţii de şomaj; venit minim; prestaţii de bătrâneţe şi pensii; asistenţă medicală; incluziunea persoanelor cu handicap; îngrijire pe termen lung; locuinţe şi asistenţă pentru persoanele fără adăpost şi accesul la servicii esenţiale.