Ţara noastră primeşte câştig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări

F.D.
Bănci-Asigurări / 14 iunie

Ţara noastră primeşte câştig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări

România a primit, la 13 iunie, hotărârea Tribunalului Arbitral de la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) prin care primeşte câştig de cauză în acţiunea numărul ARB/16/19, întemeiată pe Acordul cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos (ratificat prin Legea nr.114/1994), conform unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor.

"Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligaţiile asumate faţă de investitorul olandez prin semnarea Acordului cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, astfel că nu trebuie să plătească despăgubirile solicitate la nivelul anului 2019, de aproximativ 330 milioane euro", se arată în comunicat.

Acordul permite investitorului să supună orice diferend rezultând din aplicarea lui Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii. La acest organism arbitral internaţional România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975, odată cu ratificarea Convenţiei pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965.

Desfăşurarea procesului

Reclamantul a solicitat să se constate încălcarea de către România a obligaţiei din Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, în special pe cea care obliga România să asigure un tratament just şi echitabil investiţiei Nova Group Investments B.V, drept protejat de acordul internaţional de protecţie a investiţiilor.

Acuzaţiile aduse României au fost că nu a respectat Acordul prin:

- deciziile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a exercitat asupra activităţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, care au condus la intrarea acesteia în faliment,

- urmărirea penală nejustificată a lui Dan Adamescu, prin derularea unei campanii media ostile împotriva lui Dan Adamescu, precum şi prin negarea dreptului său la un proces echitabil în procedurile penale interne (de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti).

În apărările sale scrise, România a respins acuzaţiile reclamantului şi a prezentat tribunalului arbitral următoarele:

- familia Adamescu este singura responsabilă pentru eşecul societăţii Astra Asigurare-Reasigurare SA şi, în fapt, aceştia sunt cei care au determinat societatea de asigurare să încalce regulile şi regulamentele din domeniul asigurărilor, ceea ce a condus la decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară de a desemna un administrator special la Astra Asigurare-Reasigurare SA;

- administratorul special şi 4 firme independente de renume au descoperit un minus de aproape 1 miliard lei (aprox. 200 milioane euro) în marginea de solvabilitate a Astra Asigurare-Reasigurare SA;

- ca efect al acestor acţiuni ilegale, România a fost nevoită să intervină la minimul necesar şi, deşi i s-au oferit reclamantului variante de acţiune pentru salvarea societăţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, acesta a eşuat în a lua măsurile de remediere necesare;

- iniţierea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a unor controale la Astra Asigurare-Reasigurare SA, în contextul informării venite de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România privind existenţa unei datorii a societăţii de asigurare de 93 milioane lei (decembrie 2013), a fost justificată, rezonabilă şi a constituit o măsură prudentă, acestea fiind făcute în interesul publicului;

- familia Adamescu s-a implicat în activităţi infracţionale la cel mai înalt nivel, respectiv coruperea unor judecători;

- în privinţa procedurilor penale împotriva lui Dan Adamescu şi Alexander Adamescu, s-a arătat că acestea au fost legitime şi efectuate cu bună-credinţă de către România, în virtutea dreptului său suveran de a trage la răspundere penală persoane care sunt implicate în activităţi infracţionale de o severitate deosebită (corupere judecători);

- în privinţa procedurilor penale referitoare la darea de mită, România a arătat că: a) dovezile privind acuzaţiile aduse sunt dovedite cu probe impresionante; b) Dan Adamescu a avut parte de un proces echitabil şi s-a bucurat de aceleaşi drepturi ca orice condamnat şi c) este dreptul României să iniţieze procedurile penale împotriva lui Dan Adamescu.

în privinţa procedurilor penale legate de abuz în serviciu în legătură cu falimentul societăţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, România a prezentat probe impresionante care arată implicarea lui Dan Adamescu şi Alexander Adamescu în falimentul societăţii.

Reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor din tratatele internaţionale la care România este parte, se realizează de către Ministerul Finanţelor, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.126/2005. Reprezentarea juridică a României în acest dosar a fost asigurată de consorţiul format din societăţile de avocatură "Derains & Gharavi AARPI" (Franţa), "Akinci Danişmanlik Hizmetleri LTD" (Turcia) şi "Trofin şi Asociaţii SCA" (România).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Prea putin, prea tarziu. Noi nu mai recuperam nimic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb