Tăriceanu critică ritmul de desfăşurare a lucrăilor de la staţia de epurare Glina

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 8 septembrie 2008

Tăriceanu critică ritmul de desfăşurare a lucrăilor de la staţia de epurare Glina

Premierul susţine că Protan nu beneficiază de reguli de mediu speciale

Lucrările de pe şantierul staţiei de epurare Glina sunt în întârziere cu şase luni, termenul de finalizare prevăzut în contract fiind sfârşitul anului 2010, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu, aflat, vineri, într-o vizită pe şantier.

Şeful Executivului a menţionat că a primit asigurări de la constructorul grec, Aktor Athena că se fac eforturi pentru recuperarea acestei întârzieri.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat: "M-au interesat în mod deosebit elementele legate de partea tehnologică, termenele de execuţie, graficul de execuţie al lucrărilor, problemele pe care le întâmpină şi beneficiarul, şi constructorul. Lucrările sunt în întârziere des­tul de mare, de aproape 6 luni. Se fac eforturi pentru recuperarea întârzierilor şi vreau să sper că acest lucru se va realiza, pentru că termenul de punere în funcţiune este sfârşitul anului 2010".

Premierul a spus că a cerut unităţii de implementare a programului ISPA de la Minis­terul Economiei şi Finanţelor, prin care se finanţează lucrarea, să găsească soluţii pentru remedierea întârzierilor la plăţi semnalate de constructor.

Şeful Guvernului a explicat: "Este preocupantă întârzierea. Executantul invocă anumite probleme legate de forma contractului, plăţile care se fac cu o anumită ritmicitate şi, sus­ţin ei, cu o anumită întârziere. Nemulţumirile nu sunt legate de o deficienţă a beneficiarului, ci de termenii acceptaţi de ei prin contract. Ministerul Finanţelor analizează acest lucru şi va trebui să dea şi un răspuns".

De asemenea, premierul s-a declarat nemulţumit de faptul că semnarea contractului pentru construcţia primei componente a staţiei de epurare de la Glina s-a realizat cu mare întârziere, abia în anul 2006, el acuzându-i pe foştii primari ai Capitalei pentru această situaţie.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat: "Lucrările ar fi trebuit să înceapă probabil mai demult, semnarea contractului s-a făcut abia în 2006. Este o întârziere condamnabilă şi, după părerea mea, revine res­ponsabilitatea celor care au condus Bucureştiul toţi aceşti ani pentru întârzierea şi nepăsarea cu care au tratat această problemă".

Totodată, premierul a subliniat importanţa executării la timp a lucrărilor de pe şantier, a căror valoare totală însumea­ză peste 108 milioane de euro, arătând că "situaţia deplorabilă" a deversării apelor reziduale din Capitală în râurile Dâmboviţa şi Argeş şi mai departe, în Dunăre, reprezintă un dezastru ecologic de mari proporţii, care strică imaginea unei capitale europene.

Premierul a explicat: "Este evident pentru interesul Româ­niei şi al Bucureştiului ca această staţie să fie pusă cât mai curând în funcţiune, pentru că la o mică distanţă de aici, de acest şantier, puteţi să vedeţi un adevărat dezastru ecologic creat de deversarea apelor reziduale ale Bucureştiului în Dâmboviţa. Toate localităţile în aval sunt afectate, iar pe Valea Argeşului continuă dezastrul şi efectele diluţiei se mai diminuează în Dunăre, datorită debitului mare.

Lucrările pentru construcţia de la Glina a unei staţii de epurare a apelor menajere deversate din Bucureşti au început încă din perioada regimului comunist, însă au fost abandonate după 1990. Proiectul a fost reluat după 2003, cu sprijinul fondurilor oferite de Uniunea Europeană prin programul ISPA, BEI şi BERD, însă a fost necesar un nou studiu de fezabilitate. De asemenea, obiectivele construite înainte de 1989 au trebuit o parte demolate, iar altele, aduse la standardele de calitate actuale sau la parametri, tehnici care să fie compatibili cu noul proiect.

Totodată, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că toate instalaţiile întreprinderilor din România trebuie să corespundă standardelor de mediu, iar excepţiile nu sunt admise pentru nimeni, inclusiv pentru firma Protan.

Aflat în vizită la Glina pe şantierul staţiei de epurare a apelor menajere ale Capitalei, premierul a fost întrebat de jurnalişti şi în legătură cu pericolul ecologic al firmei Protan, semnalat în ultima perioa­dă de o serie de articole în presă.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat: "Dacă vreţi mai multe detalii tehnice pentru că nu cunosc aceste elemente, puteţi să discutaţi cu Garda de Mediu. Din ce ştiu eu, toate ins­talaţiile trebuie să corespundă standardelor de mediu, iar cele care nu corespund au termene de aliniere. Nu există nicio excepţie pentru nimeni, nici pentru firma menţionată. Garda de Mediu este abilitată să intervină şi o face, fără îndoială, a afirmat premierul.

Societatea Protan a fost sanc­ţionată, în cursul acestui an, de autorităţile de mediu, cu amenzi în valoare de 9.000 de lei, pentru neasigurarea măsurilor de prevenire a poluării atmosferice, potrivit informaţiilor furnizate recent de Garda de Mediu Ilfov.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb