Guvernul a demonstrat, începând cu 2005 că poate să conducă politica economică a ţării fără ajutorul FMI, a declarat premierul Tăriceanu, în replică la raportul FMI privind economia românească, precizând că autorităţile vor şti cum să păstreze echilibrele macroeconomice şi pe viitor. "Eu cred că recomandările Fondului Monetar Internaţional sunt întotdeauna binevenite, le analizez cu mare plăcere. Tot ce constat este că Executivul a demonstrat, începând cu 2005, că poate să conducă propria politică economică a ţării fără ajutor de la FMI, aşa încât vreau să vă transmit să aveţi încrederea că, de acum înainte, vom şti foarte bine cum să gestionăm economia, cum să păstrăm echilibrele macroeconomice", a spus, ieri, Tăriceanu, citat de NewsIn. Politica fiscală a României ar trebui elaborată pe un termen mai lung, nu de la o zi la alta, aşa cum se face în prezent, au recomandat, la sfârşitul lunii aprilie, reprezentanţii FMI, care consideră că proiecţiile pentru veniturile la buget în acest an sunt exagerat de optimiste.
"Politica fiscală trebuie elaborată pe un termen mai lung, nu de la o zi la alta, iar autorităţile ar trebui să se concentreze pe bugetul din 2009, nu pe cel din 2008", a spus reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Albert Jaeger.
De altfel, el apreciază că proiecţiile Guvernului pentru veniturile bugetare pentru întregul an 2008 ar putea fi cu 1-1,5% din PIB peste nivelul estimat de FMI, respectiv cu 6-8 miliarde lei. Proiecţiile bugetare pe acest an prevăd atingerea unor venituri echivalente cu 39,3% din PIB, după ce în 2007 s-au încasat la buget sume echivalente cu mai puţin de 32% din PIB.
În ciuda rectificării bugetare recente, există încă motive ca autorităţile să ţintească un deficit bugetar mai mic, a menţionat Jaeger. De asemenea, FMI vede riscuri la adresa deficitului bugetar şi în contextul apropierii alegerilor din acest an.
În privinţa politicii fiscale de anul trecut, FMI consideră că a fost una expansionistă şi prociclică, iar pentru acest an sugerează ţintirea unui deficit bugetar de sub 2% din PIB.