Tăriceanu va sprijini Ford, chiar şi la Bruxelles

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 15 octombrie 2007

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat duminică, în cadrul SIAB, că dacă va fi nevoie, se va duce personal la Bruxelles să pledeze în favoarea Ford în faţa Comisiei Europene (CE).

"Ford nu poate aştepta doi ani decizia CE, care este un animal greoi în ceea ce priveşte luarea deciziilor. Sunt convins că în momentul în care contractul va fi analizat cu atenţie, Comisia va realiza că regulile au fost respectate", a spus premierul, citat de Rompres.

Tăriceanu a adăugat că a convenit cu CE accelerarea procesului de verificare şi primirea de răspunsuri rapide, pentru a nu întârzia investiţia Ford de la Craiova.

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, la Bruxelles, că deschide o investigaţie aprofundată privind un potenţial ajutor pentru privatizarea uzinei Automobile Craiova. Procedura formală de investigaţie a fost deschisă în temeiul normelor în materie de ajutor de stat din Tratatul CE. De asemenea, Comisia a solicitat României să suspende acordarea oricărui ajutor ilegal până la luarea unei decizii de către Comisie privind compatibilitatea ajutorului.

Autorităţile române au condiţionat privatizarea de îndeplinirea anumitor cerinţe, în special realizarea unui nivel de producţie minim de 200.000 automobile în cel de-al patrulea an de la privatizare, continuarea unei activităţi curente timp de patru ani şi menţinerea tuturor foştilor angajaţi ai Automobile Craiova şi Daewoo România.

Comisia vrea să verifice dacă aceste condiţii au condus la un preţ de vânzare mai mic decât cel care ar fi fost obţinut în cazul în care privatizarea ar fi fost necondiţionată, caz în care ar putea să existe anumite elemente de ajutor de stat.

Comisia de Privatizare a societăţii Automobile Craiova SA va răspunde Comisiei Europene în termen de 30 de zile de la primirea unui document oficial în legătură cu tranzacţia de privatizare a companiei, au declarat miercuri, pentru Rompres, surse din cadrul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). De asemenea, autorităţile au arătat că vor respecta decizia forului european referitoare la Automobile Craiova.

Ford a achiziţionat, în septembrie, 72,4% din compania românească Automobile Craiova, la un preţ de 57 milioane euro, respectiv 4,15 euro/acţiune. Ford va produce la Craiova un model unic de automobil, care va fi exportat în proporţie de 90 %, a declarat, la momentul privatizării, John Fleming.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb