Tăriceanu vrea o lege care să-i apere pe miniştri de "abuzurile" preşedinţiei

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 20 martie 2008

Tăriceanu vrea o lege care să-i apere pe miniştri de "abuzurile" preşedinţiei

Premierul Tăriceanu a declarat, ieri, că noua lege a răspunderii ministeriale trebuie să îi responsabilizeze pe miniştri, dar să nu îi lase "în voia abuzurilor politice" ale preşedinţiei, abuzuri care au dus în trecut la suspendarea sau demisia unor membri ai Cabinetului. "Vreau să existe o lege a răspunderii ministeriale care să îi facă pe deplin responsabili pe miniştri, dar în acelaşi timp să nu îi lase în voia abuzurilor politice ale unora sau altora, în cazul de faţă, abuzurile politice care s-au făcut din partea preşedinţiei", a declarat premierul, făcând trimitere la cazul fostului ministru al apărării, Teodor Atanasiu, care a fost suspendat de preşedintele Băsescu şi schimbat din funcţie, pentru ca ulterior procurorii să decidă neînceperea urmăririi penale.

"Împotriva lui s-a început urmărirea penală şi în final s-a încheiat, prin neînceperea urmăririi penale, dar sigur că a trebuit să plece din Executiv. Şi alţii la fel ca el", a spus premierul.

"Nu putem să ne jucăm cu imaginea Guvernului şi a membrilor săi. Dacă aceştia nu vor avea autoritatea necesară şi nu vor putea să fie siguri că nu vor fi traşi în mod abuziv la răspundere pe considerente politice pentru deciziile pe care le iau, atunci întreaga funcţionare a acestei instituţii va fi afectată", a mai comentat şeful Executivului.

El a precizat că, prin utilizarea unor "instrumente politice" împotriva membrilor Guvernului este afectată atât imaginea miniştrilor cât şi a Executivului. "Când nu păţeşte nimeni nimic, ministrul nu este condamnat, nu mai spune nimeni nimic, dar sigur că ceva rămâne acolo", a declarat Tăriceanu.

Şi fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a fost nevoit să demisioneze, după ce preşedintele Băsescu a avizat începerea urmăririi penale împotriva acestuia, în dosarul Poşta.

Premierul Tăriceanu le-a spus ieri miniştrilor că doreşte înfiinţarea unei comisii de experţi independenţi care să propună o nouă lege a răspunderii ministeriale şi i-a cerut ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să prezinte formula de înfiinţarea comisiei în termen de o lună. "Ideea pe care vreau să v-o propun este să înfiinţăm o comisie de experţi independenţi şi care să propună o nouă lege a răspunderii ministeriale. Pentru că, dacă vom face noi, Guvernul, o astfel de propunere, atunci imediat se va spune că Guvernul are interesul să-şi protejeze membrii în diferite situaţii", s-a adresat premierul membrilor Cabinetului la începutul şedinţei de miercuri a Executivului.

Premierul le-a spus miniştrilor că, în urma respingerii în Parlament a OUG care reglementa comisia prezidenţială privind răspunderea ministerială, conflictele de interese din vechea lege persistă. El a precizat că este în interesul cetăţenilor şi al membrilor Guvernului să existe o procedură clară, imparţială, de responsabilizare a miniştrilor, dar aceasta nu trebuie să lase loc abuzurilor politice care să afecteze buna funcţionare a Guvernului.

Camera Deputaţilor, for decizional, a respins marţi ordonanţa de urgenţă ce modifica legea răspunderii ministeriale şi funcţionarea comisiei de la Cotroceni, după ce aceasta trecuse tacit de Senat, deşi fusese declarată neconstituţională de CCR în noiembie anul trecut.

Ordonanţa Chiuariu privind Comisia de la Cotroceni, act normativ declarat neconstituţional de CCR, a trecut în 10 decembrie de Senat prin adoptare tacită, situaţia ca o lege neconstituţională să fie adoptată de o Cameră fiind una nemaiîntâlnită.

Întrucât termenul constituţional de 30 de zile pentru dezbaterea în prima Cameră sesizată se împlinise fără ca legea să treacă prin plen, Senatul nu a putut decât să ia act de adoptarea tacită a proiectului de lege pentru aprobarea OUG prin care s-a modificat Legea răspunderii ministeriale şi s-a dizolvat Comisia de la Cotroceni. Ordonanţa încetase însă, prin efectele CCR, să-şi mai producă efectele, astfel că inedita situaţie din Senat nu a avut rezultate concrete.

CCR admisese anterior, pe 27 noiembrie, sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea ordonanţei ce a desfiinţat Comisia de la Cotroceni şi a unei părţi din Legea răspunderii ministeriale. În motivaţia Curţii se arată că multe din prevederile legale restrângeau "până la anihilare" dreptul constituţional al şefului statului de a cere anchetarea miniştrilor.

Ordonanţa de urgenţă 95/2007, adoptată în 4 octombrie de Cabinetul Tăriceanu II, la propunerea lui Chiuariu, vizat de o anchetă a procurorilor DNA, stabilea că, la data intrării în vigoare a ordonanţei, comisia de la Cotroceni, în formula din acel moment, îşi înceta activitatea. Ordonanţa mai prevedea că abia peste 30 de zile de la data intrării sale în vigoare, CSM urma să înainteze preşedintelui ţării propunerile pentru noua comisie, care urma să fie alcătuită din judecători.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb