Tăricenu nemulţumit de votul Parlamentului privind salariile profesorilor

F.A.
Politică / 1 septembrie 2008

Creşterea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice adoptată de Parlamentul României nu este sustenabilă economic, a declarat azi, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, aflat la deschiderea anului şcolar la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti.

"Am stat acum de vorbă cu câţiva din foştii colegi. Să fie clar, această creştere nu a fost cerută de cadrele didactice", mărirea salariilor aprobată de Parlament nu este sustenabilă din punct de vedere economic.

"Vă pun întrebarea, creşte economia cu 50 la sută ca să creştem şi salariile la fel? Orice creştere salarială trebuie corelată cu creşterea economică", a subliniat Tăriceanu.

El s-a declarat surprins de "atitudinea de superpopulism" a parlamentarilor, arătând că nu poate decât să privească de la distanţă şi cu multă rezervă la entuziasmul acestora.

Premierul a declarat că Guvernul nu poate asigura fondurile pentru creşterea salariilor profesorilor, Tăriceanu susţinând că parlamentarii trebuie să găsească resursele financiare necesare.

"Ei au luat decizia, ei trebuiau să fi avut în vedere şi acest lucru. Eu nu pot decât să-i întreb dacă au stat mult şi s-au gândit când au votat aceste lucruri", a mai comentat şeful Guvernului.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută.

La mijlocul lunii septembrie, premierul anunţa că, de la 1 octombrie, salariile cadrelor didactice vor creşte cu 9 la sută, conform protocolului dintre Guvern şi sindicatele din învăţământ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3023
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0281
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.4318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb