Taxa de poluare şi plăţile mari pentru notari încetinesc creşterea pieţei de leasing

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 august 2008

Taxa de poluare şi plăţile mari pentru notari încetinesc creşterea pieţei de leasing

Efectul stagnării finanţărilor pe segmentul de leasig imobiliar şi al introducerii taxei de poluare în locul celei de primă înmatriculare, ar putea determina o încetinire a creşterii pieţei de leasing, creşterea estimată pentru acest an fiind de 20% (6 miliarde de euro), într-un scenariu pesimit, a declarat, ieri, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare din România (ALB), Adriana Ahciarliu.

Piaţa de leasing auto a cres-cut cu 37% la 2,1 miliarde euro în primul trimestru, potrivit datelor ALB. Finanţările acordate s-au îndreptat către diverse domenii, astfel că 23% (629,80 milioane euro) din total au vizat echipamentele cu scop industrial, 7% (189,15 milioane euro) sectorul imobiliar şi 70% (1,9 miliarde de euro) sectorul transporturilor.

În primul semestru al aces-tui an, societăţile de leasing din România au finanţat achiziţii de bunuri în valoare de 2,9 miliarde euro, cu 36% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, au anunţat, ieri, reprezentanţii ALB.

Comparativ cu prima parte a anului trecut, creşterea este mult mai mică, piaţa de leasing înregistrând atunci, un avans de 46% faţă de semes-trul întâi a anului 2006, determinată de măsurile majorării dobânzilor la finanţările companiilor de leasing şi al introducerii taxei de poluare începând cu 1 iulie, care schimbă structura pieţei finanţărilor auto în favoarea maşinilor second-hand.

Doamna Ahciarliu susţine că piaţa de leasing imobiliar a evoluat mult sub aşteptările pieţei, creşterea în primul semestru fiind de numai 23%, faţă de peste 100% anul trecut. Această situaţie este cauzată de evoluţia nefavorabilă internaţională şi o reacţie faţă de dubla taxare pe segmentul de leasing imobiliar", a adăugat domnia sa.

Explicaţia privind taxarea, susţine secretarul ALB, este aceea că notarii refuză să recunoască că un contract de leasing financiar este un contract de creditare şi transformă acest contract în două contracte de vânzare-cumpărare pe care le taxează separat, costurile fiind mult mai mari.

"Nu poţi taxa un contract de leasing la iniţierea finanţării şi la finalul finanţării", a mai spus doamna Ahciarliu, explicând că problema este interpretarea legii de către notari.

ALB consideră separearea societăţilor de leasing în cele două registre - Registrul Special şi cel General -, precum şi companiile străine care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră pe baza paşaportului european, creează o concurenţă neloială pe piaţă, ceea ce afectează volumul finanţărilor. Din Registul Special fac parte IFN-urile (instituţiile financiare nebancare) ale căror fonduri proprii depăşesc 25 de milioane de euro iar valoarea creditelor acordate este mai mare de 50 de milioane de euro a explicat, ieri, coordonatorul comitetului logistic din cadrul ALB România, Marian Niculescu. Companiile de leasing din Registrul Special se supun unor reglementări mai dure comparativ cu cele din registul general, cum ar fi regulamentul care se referă la limitarea creditării populaţiei, compataiv cu cele din registrul General sau firmele străine care nu se supun nici ele, datorită legislaţiei în vigoare la nivel european, a explicat domnia sa.

O altă problemă a societăţilor de leasing din România o constituie calculul sumelor corespunzătoare noii taxe de poluare, a spus joi coordonatorul comitetului logistic din cadrul ALB România, Marian Niculescu.

ALB doreşte ca această taxă să fie calculată de companiile de leasing, deoarece ANAF trimite decizia de calcul cu întârziere de până la 11-15 zile, determinând amânarea intrări în posesia clienţilor a produselor contractate.

Insert:

Biroul de presă al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, a făcut următoarele precizări privind contractele de leasing, ca reacţie la problemele pe care Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB) le-a exprimat conferinţa de presă de ieri:

- când se încheie un contract de leasing imobiliar, notarul public nu intervine în nici un mod la perfectarea acestuia;

- contractul de leasing se încheie între locator (societatea de leasing ) şi beneficiar;

- la finalul perioedei de leasing, beneficiarul are de ales între a plăti valoarea reziduală şi a cumpăra imobilul, sau a nu achita valoarea reziduală, imobilul rămânând în proprietatea locatorului;

dacă beneficiarul hotârăşte să cumpere imobilul, atunci se va prezenta împreună cu locatorul la notarul public unde va perfecta contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică;

în această situaţie, notarul public va percece onorariul exact ca la orice alt contract de vânzare-cumpărare, raportat la preţul declarat şi evaluarea făcută bunului potrivit Codului Fiscal în vigoare;

aceasta nu înseamnă o "dublă impozitare", deoarece se percepe un singur onorariu la preţul declarat, pret care conţine ratele de leasing achitate, cumulate cu valoarea reziduală.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cred ca ati scris un articol fara sa va informati. Leasingl nu transfera proprietatea, ce il putem privi ca pe un contract de locatiune. Deci nu vad de ce l-ati incheia la notar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb