Teraplast, creştere de 21% a profitului net, în primele nouă luni

E.D.
Companii #Construcţii / 13 noiembrie 2014

Teraplast (TRP), producător român de sisteme în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor, a obţinut în primele nouă luni din 2014 un profit net de 5,81 milioane lei, faţă de 4,78 milioane lei în aceeaşi perioada din 2013, arată raportul trimestrial al companiei, transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit documentului, creşterea cu 21% a rezultatului net a fost susţinută pe de o parte de activitatea operaţională şi strategia de poziţionare adoptată, iar pe de altă parte de îmbunătăţirea rezultatului financiar. Acesta din urmă a fost mai bună cu aproximativ 46% în perioada ianuarie-septembrie 2014, faţă de perioada similară din 2013, pe fondul reducerii cheltuielilor cu dobânzile, ca urmare a diminuării valorii datoriilor şi ca urmare a renegocierii contractelor de credit existente, dar şi pe fondul scăderii cheltuielilor cu diferenţele de curs valutar.

Cifra de afaceri a înregistrat în primele nouă luni din 2014 o uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 174,89 milioane lei, la 175,59 milioane lei. Evoluţia cifrei de afaceri a fost susţinută de noile politici comerciale, în timp ce contextul pieţei construcţiilor a avut un impact negativ. Conform INS, în primele nouă luni ale anului volumul lucrărilor de construcţii s-a redus cu peste 10%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar volumul construcţiilor inginereşti a scăzut cu peste 28%.

În perioada analizată datoriile companiei către instituţiile de credit s-au diminuat cu 17%, faţă de primele nouă luni din 2013. În structură, datoriile pe termen lung sunt mai mici cu 3,49 milioane lei, faţă de primele nouă luni ale anului trecut, iar valoarea datoriilor pe termen scurt este redusă cu 5,85 milioane lei.

Teraplast a continuat în 2014 proiectele de dezvoltare şi modernizare, realizând în perioada ianuarie-septembrie investiţii de 5,53 milioane lei. Aceste investiţii au vizat pe de o parte completarea gamei de produse, ca urmare a cererii din piaţă, iar pe de altă parte înlocuirea unor utilaje. Noile produse lansate în piaţă au fost ţevile şi fitingurile pentru foraj puţuri de apă. Sistem de foraj este realizat din PVC-U, material folosit pe scară largă în Europa şi în lume. PVC-U are multiple avantaje, cele mai importante fiind durata mare de exploatare (peste 50 de ani), etanşeitate ridicată, rezistenţă la coroziune şi nu în ultimul rând faptul că este un material ecologic şi reciclabil.

Cu o tradiţie de peste 115 ani, compania Teraplast (TRP) este în prezent unul dintre cei mai importanţi producători de sisteme pentru piaţă construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor din România. Portofoliul de produse al firmei este structurat pe patru linii de business: Instalaţii & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule şi Tâmplărie termoizolantă.

Compania Teraplast este cel mai mare procesator de PVC din România şi deţine poziţii de top pe pieţele de ţevi PVC (cotă de 42%), de granule PVC (cota de 31%) şi de lambriuri PVC (cota de 31%). Teraplast este de asemenea, al doilea mare producător de tubulatură PP (polipropilenă) cu o cotă estimată la 30% din piaţă.

În ultimii cinci ani compania a investit peste 26 de milioane de euro în relocarea capacităţilor de producţie din Bistriţa, în Parcul Industrial Teraplast, situat în extravilanul municipiului. Teraplast deţine în prezent la Sărăţel capacităţi de producţie pe o suprafaţă de peste 200.000 mp, împărţite în Fabrica de produse PVC (Secţia de ţevi PVC, Secţia de lambriuri PVC, Secţia de profile tâmplărie PVC, Secţia de granule PVC) şi Fabrica de poliolefine (Secţia de cămine şi rezervoare din PE, Secţia de fitinguri PVC şi PP şi Secţia ţevi PP).

Începând din 2 iulie 2008 compania Teraplast este listată la Bursă de Valori Bucureşti, sub simbolul TRP.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb