Tezaurul înapoi?

Sorin Rosca Stanescu
Politică / 14 martie

Sorin Rosca Stanescu

Ce vom avea de câştigat în urma demersului iniţiat, spre cinstea lui, de europarlamentarul Eugen Tomac, şi care declanşează o dezbatere în Parlamentul European referitoare la Tezaurul României confiscat de ruşi. Se va vota. Va fi adoptată o rezoluţie. Ce efecte va avea respectiva rezoluţie?

Dacă, aşa cum există toate indiciile, Parlamentul European va constata evidenţa, şi anume că Tezaurul României a fost predat cu acte în regulă guvernului Rusiei şi că restituirea sa a fost garantată de Marile Puteri, atunci vom avea un nou document internaţional care, teoretic cel puţin, ar putea obliga Federaţia Rusă să-i restituie României ceea ce păstrează în mod abuziv. Va fi indiscutabil o victorie morală. S-ar putea însă concretiza şi printr-o despăgubire a statului român?

Dacă nu acum, altcândva, nu peste mult timp, vor exista pârghiile juridice necesare şi se va crea poate şi conjunctura politică necesară care să ne permită recuperarea Tezaurului. Valoarea acestuia este destul de greu de estimat. În general, se vorbeşte despre cele circa 94 de tone de aur, cea mai mare cantitate fiind sub formă de lingouri. Dar aurul, estimează experţii, reprezintă doar o pătrime din valoarea totală a Tezaurului. Cum ar putea fi estimat preţul unor documente unicat, vechi de sute de ani, şi în care este consemnată o parte din istoria reală a românilor? Cum pot fi estimate astăzi operele de artă, care în toţi aceşti ani nu au putut fi expuse publicului larg sau măsurate valoric prin vreo licitaţie? Fără a mai intra în alte detalii, în mod cert solicitând cu insistenţă Tezaurul înapoi România nu se bate pentru nimic.

Se vehiculează fel de fel de ipoteze ştiinţifice sau pseudoştiinţifice, conform cărora aurul conţinut în Tezaur nici măcar nu s-ar mai afla în posesia Federaţiei Ruse. Se spune ba că a luat calea Franţei, ba că a luat calea Germaniei. În baza unor acorduri paralele între guvernul de la Moscova şi guvernele respectivelor state. De la asemenea indicii, au fost formulate fel de fel de supoziţii, unele de-a dreptul fantasmagorice. În realitate însă, lucrurile sunt mai simple.

Un guvern, guvernul Rusiei, în plin război, atunci când România era pe cale să fie ocupată în întregime, s-a oferit să preia Tezaurul României, urmând să-l restituie atunci când situaţia internaţională se va normaliza. Acest Tezaur a fost preluat în urma unui inventar minuţios, semnat şi de partea română, şi de partea rusă. Mai mult decât atât, Marile Puteri au garantat, tot prin documente juridice, restituirea Tezaurului către România. Dacă între timp puterea politică de la Moscova s-a schimbat din temelii, intervenind revoluţia bolşevică, iar sistemul internaţional de alianţe s-a modificat şi el în mod radical, asta, din punct de vedere juridic, din perspectiva dreptului internaţional, nu poate schimba în esenţă datele problemei.

României trebuie să i se restituie Tezaurul. Conform inventarului. Dacă Federaţia Rusă nu-l mai deţine, dacă l-a înstrăinat sau dacă-l deţine, dar refuză să îl restituie, atunci trei dintre Marile Puteri garante trebuie să procedeze în aşa fel încât România să primească contravaloarea estimată a respectivului Tezaur.

Rezoluţia care astăzi urmează să fie votată de către Parlamentul European este extrem de importantă în primul rând pentru că această temă a Tezaurului României nerestituit a lipsit practic în toate aceste decenii de pe agenda politică a statelor europene. E o temă fie cvasi-necunoscută, fie cu desăvârşirea ignorată de către partenerii noştri. Iar acum opinia publică internaţională va fi pusă în faţa unei evidenţe şi a unei provocări. Este posibil ca, sub aspect juridic, cauza susţinută de România să evolueze în timp, astfel încât la un moment dat şi într-o anumită conjunctură activele Federaţiei Ruse din Europa să poată fi îngheţate şi, la imită, chiar confiscate, pentru ca România să poată fi despăgubită.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. in acest timp ciolacu si ciuca , respectiv psd si pnl isi fac planuri cu rosia montata cum sa plateasca 6.5 miliarde de dolari despagubiri !!! patrihotii care ne conduc la ruina ! o sa votez pmp numai pentru chestia asta !!!

    1. PMP, care in toata structura partidului are numai mujici sub acoperire:-)...Toate voturile lor vin din Moldova (Chisinau):-)

    PMP e partidul creat de Băsescu!

    Basescu a fost singurul președinte care a avut tupeul susținerii Rep. Moldova! 

    Datorita lui Rep.Moldova început sa fie ajutata de România...la început cu electricitate. Gaz și mai ales acordarea cetățeniei române cetățenilor moldoveni (mai puțin gagauzi și transistreni) 

    Asa ca PMP are o susținere datorata recunoștinței moldovenilor. 

    Ca Tomac are limitele lui asta e.

    A avut curaj el sau cine la manevrat sa pună problema tezaurului la UE 

    Nu trebuie uitat că Rusia tarista era aliatul nostru care ne-a sprijinit cum a putut in primul război mondial, inclusiv in luptele eroice de la Mărășești.

    Apoi a urmat debandada bolsevica.  

    Lenin a spus că tezaurul va fi returnat poporului român în momentul instaurării "democrației" în România.  

    Vax. S-au returnat Closca cu puii de aur si alte câteva piese. De documentele cu caracter istoric, ce să mai vorbim. Probabil s-a ales praful de mult de toate. 

    Bolșevicii au păpat tot. 

    Ceaușescu a pus pe tapet în 1989 problema tezaurului. Ulterior, parcă a fost o comisie comună de istorici români și ruși care au lucrat în comun că să rezolve problema. Inutil. 

    Mortul de la groapă nu se mai dezgroapă. 

    Rezoluția asta europeană nu are decât o valoare simbolică. 

    Ne putem întreba de ce abia acum. Asta doar din demagogie ordinară și pentru a da încă o palmă Rusiei. Doar pentru imagine.

    1. E o problemuță în plus pentru Sovietul tău drag, care-ți dă ție lapte, brânză, oo.

      ii da numai oo.

    Formarea unei noi aliante la guvernare(PSD PNL) , deciziile ce contin cresterile salariale si cele ale pensiilor , ofertele indreptate catre persoanele nevoiase , comasarea alegerilor , intrarea partiala in Schengen ca prima etapa (urmeaza confirmarea celei de a doua etape chiar inainte de alegerile Prezidentiale ),inarmarea fara de precedent si cresterea numarului de militari NATO la grad de Brigada ,Ajutorul economic oferit Ucrainei ,anuntul care il va duce pe Iohannis spre a accesa functia de Secretar general al NATO, ajutorul militar oferit Ucrainei ce a devenit absolut indispensabil ,tezaurul Romaniei ce confera , o data adoptata cerinta ,posibilitatea Romaniei si tuturor natiunilor Occidentale un prim pas spre confiscarea activelor Rusiei , eliminarea posibilitatii de acordare a statului de independenta a asa numitului Tinut Secuiesc (o enclava),sunt doar citeva dintre masurile luate prin decizia acceptata de noi toti a Presedintelui Iohannis de departe cel mai important sef de Stat pe care l-a avut vreodata Romania .

    e o solutie

    sa se compenseze tezaurul cu sumele Rusiei blocate in EU 

    Sa ne reamintim ca s a predat tezaurul catre un aliat de razoiii, un razbii in care politicienii au si monarhia au bagat tara, desi armata era slaba si subechipata. S a pierdut numai tezaurul si valorile trimise, dar era sa fie pierduta toata Romania, asta trebuie subliniat in aceste zile! Aventurismul in politica poate pierde totul, Romania a fost tarata in razboaie nimicitoare de politicile de alianta si intotdesuna a fost perdanta si acum alianta cere de la noi mai mult! Atentie mare!

    1. De săraci responsabili ca tine avem nevoie. Ce e furat să fie uitat!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb