Prim-ministrul britanic, Theresa May, consideră că un Brexit fără acord "nu ar fi sfârşitul lumii", declaraţiile ei venind după ce ministrul Finanţelor, Philip Hammond, a afirmat săptămâna trecută că o astfel de ieşire din blocul european ar costa 80 de miliarde de lire şi ar opri creşterea economică pe termen lung, scrie The Guardian.
May a recunoscut că ieşirea din UE fără niciun acord "nu ar fi ca o plimbare în parc" dar a argumentat că Marea Britanie ar putea crea un succes economic dintr-o situaţie fără precedent.
Vorbind în faţa reporterilor la începutul unei călătorii de trei zile în Africa, May a făcut referire la comentariile lui Robert Azevedo, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, faţă de care şi-a exprimat susţinerea.
"Uitaţi-vă la ce a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. El a declarat că un Brexit fără acord nu va fi ceva uşor, dar nici nu va fi sfârşitul lumii. Guvernul se pregăteşte pentru acea situaţie pentru a putea ajunge la un succes chiar şi atunci, la fel cum putem ajunge la succes şi printr-un acord bun", a mai declarat May, conform News.ro.