Compania hotelieră THR Marea Neagră redeschide, vineri, hotelul Cleopatra din Saturn după investiţii în valoare de circa 6,5 milioane de euro, care au dus la reclasificarea hotelului de la trei la patru stele, potrivit directorului general al companiei hoteliere, Linica Stan.
"Bugetul pentru renovarea şi modernizarea hotelului Cleopatra din Saturn este de circa 6,5 milioane de euro. Hotelul a dobândit în urma investiţiilor o stea în plus, ajungând astfel de la trei la patru stele", a declarat pentru directorul general al THR Marea Neagră, Linica Stan, citată de NewsIn.
Potrivit acesteia, lucrările de modernizare au vizat şi redimensionarea camerelor. "Din 48 de camere s-au făcut 24 de apartamente. S-au mărit camerele, băile, s-a redimensionat recepţia pentru realizarea unei săli de conferinţe, s-a instalat un sistem centralizat de aer condiţionat, telefonie, tot ceea ce presupune dotare de patru stele", a adăugat directorul general al companiei hoteliere.
Hotelul va avea astfel 24 de apartamente şi 253 de camere duble.
Compania hotelieră THR Marea Neagră va redeschide în această vară şi complexul hotelier Bran-Brad-Bega din Eforie Nord. În urma unor investiţii de circa 5-6 milioane de euro în reparaţii şi modernizare, cele trei unităţi au fost reclasificate de la 2 la 4 stele.
Potrivit unor declaraţii anterioare ale oficialilor companiei, în toamnă vor începe şi lucrările de renovare şi modernizare a hotelului Narcis din staţiunea Saturn, investiţie estimată la circa şase milioane de euro, pentru a-i schimba clasificarea de la două la trei stele. În funcţie de finanţare, ar putea începe lucrările de modernizare şi la alte două unităţi hoteliere de pe Litoral.
Compania hotelieră THR Marea Neagră estimează pentru acest an un profit de circa 5,7 milioane lei, în condiţiile scăderii veniturilor cu circa 20%. "Noi vedem o scădere a veniturilor cu circa 20%, dar, având în vedere că intră în vigoare şi tichetele de vacanţă, iar traficul pe extern s-a redus sperăm la o uşoară creştere a turismului intern", declara în mai Linica Stan.
THR Marea Neagră a anunţat la finalul anului trecut că va vinde şapte hoteluri şi câteva restaurante de pe Litoral, în valoare de peste 13 milioane euro. "Am vândut câteva active, însă prea puţin. 2009 nu e an bun să vinzi şi nici să cumperi", a precizat directorul general al companiei.
THR Marea Neagră a fost înfiinţată în urma fuziunii dintre Eforie SA, Venus, Saturn, Mioriţa Estival 2002 şi Carmen Silva.
1. jalnic
(mesaj trimis de marius în data de 14.07.2009, 09:09)
De evitat compelxul cleopatra, am fost aici iar serviciile sunt zero nu de patru stele.Mancare scumpa si de proasta calitate, personal necalificat, nu te poti odihni din cauza zgomotului de la terase samd
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2009, 17:17)
de evitat seniramis pt toti ospatari care vor sa lucreze >dl panait si sotia lui elena cei mai buni tepari
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2009, 17:31)
de evitat seniramis pt toti ospatari care vor sa lucreze >dl panait si sotia lui elena cei mai buni tepari