Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţie: "Donald Trump este un retrograd care seamănă haos şi diviziune"

F.D.
Internaţional / 7 august

Sursa foto: Platforma X

Sursa foto: Platforma X

Guvernatorul democrat al statului Minnesota Tim Walz, ales marţi de Kamala Harris drept candidat la funcţia de vicepreşedinte în alegerile americane din noiembrie, a lansat marţi un atac frontal împotriva lui Donald Trump, prezentându-l pe candidatul republican la Casa Albă drept un retrograd care "seamănă haos şi diviziune", relatează Agerpres.

"Nu are nicio idee despre ce este serviciul (naţiunii)", a spus Tim Walz în cursul primului său miting la Philadelphia alături de Kamala Harris. "Nu are timp pentru aceasta pentru că este prea ocupat să-şi servească propriile interese", a declarat el.

Venit din "Midwest", guvernatorul de Minnesota era până acum puţin cunoscut în afara graniţelor statului său. Cu rădăcinile sale rurale, acest fost profesor şi antrenor de fotbal american şi-a făcut debutul pe "biletul" democrat sub semnul sincerităţii.

"Dacă Trump are ocazia să revină, va relua exact de unde a rămas acum patru ani, dar de data aceasta va fi mult, mult mai grav", a remarcat Tim Walz, criticând un fost preşedinte care vrea să "ne restrângă libertăţile" şi "să-i ajute pe cei superbogaţi".

"Nu vă înşelaţi: infracţiunile violente au crescut sub Donald Trump. Şi asta fără a numără infracţiunile pe care el le-a comis", a afirmat, de asemenea, guvernatorul de Minnesota în faţa mulţimii prezente.

Faţă de programul miliardarului republican, Harris este o candidată capabilă să "aducă bucuria" înapoi în ţară, a argumentat Walz.

Cu mai puţin de trei luni înainte de alegeri, acest duo Harris-Walz vrea să se prezinte ca un bilet complementar capabil să atragă un electorat foarte mare: ea este un fost procuror capabil să devină prima femeie de culoare preşedinte al Statelor Unite, el este un fost senator capabil să se adreseze clasei muncitoare.

Kamala Harris şi-a prezentat potenţialul vicepreşedinte drept "un luptător pentru clasele de mijloc" şi un "patriot", notează AFP.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Pai voi semanati haos si diviziune cu ura asta fata de Trump si alegatorii lui

    ca bine zice

    Tom Walz a fost poreclit Tim Tampon pentru că în calitate de guvernator Minnesota, a susținut punerea la dispoziție gratuită a tampoanelor în toaletele publice ale bărbaților.

    Ca să aibă confort sporit femeile care se declară bărbați. :)

    Dupa cum se vede, batalia se da intre Trump, reprezentantul miliardarilor si milionarilor(care sunt foarte multi in US, vreo 40%), contra toti restul, muncitori care vor sindicate, emigranti pe care vor sa-i puna in lagare, negri care sunt considerati puturosi si suboameni, care muncesc "black jobs",femei pe care vor sa le oblige sa faca copii(nu ai voie avort, si nici drept de vot dc nu ai copii, taxe pt cei fara copii, da sunt propunerile Trump-Vance), lgbtq, veterani si actuali soldati in armata US, care sunt niste rposti, ca "numai un prost care nu-i in stare de altceva s-ar inscrie in armata", Trump.

    Da deci bogatii contra toti restul. Si binenteles mai sunt si extremistii , nu stiu cati % ar fi, care nu-s bogati dar voteaza trump, ca -s si ei putleristi, si pro arme, fanatici religiosi, asa autonumitii "alfa male" si anti tot ce am scris mai sus. 

    Acum nici unul nu va ceda, bogatii din motive evidente, nu vor sa auda de sindicate, si concedii de maternitate platite, masa calda la copii platita , produse de igiena in toalete la scoli, alea costa bani, etc. Iar ceilalti lupta pt drepturile lor deja castigate, inclusiv dreptul la vot, cu sloganul, nu mergem inapoi.

    Nu sunt pro socialism, cam spre asta vad ca se inderapta democratii Harris -Walz, dar in situatia ultimilor 3 ani, cand bogatii si-au dublat averile, iar toti restul au platit pt asta, dc castiga tot bogatii, ar fi cam tragic. Mai ales ca "nu vom mai pleca niciodata de la putere", Trump. 

    e profesor de stiinte politice , adica de taiat frunze la caini , nu folosesc la nimic , a impartit tampoane la femei , la asta se pricepe .

    1. Important e ca a fost profesor, si antenor de fotbal si stie cum sa-i calmeze pe cei doi bullies.

      A fost si guvernator in Minnesota, si se pare ca unul bun asa ca stie si guvernare.

      In plus , a spus, sunt la capatul carierei, nu mai trebuie sa fac nimic petru mine, pot sa fac totul pt tara. Exact opusul lui Trump care e Trump first! and last. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb