Preşedintele PMP Eugen Tomac, cel care deschide lista pentru Camera Deputaţilor în Bucureşti, a declarat, marţi seară, la Realitatea Plus, că partidul pe care îl conduce a efectuat nu mai puţin de şase cercetări interne referitoare la posibilele rezultate ale alegerilor din 6 decembrie, conform G4media.
Moderatorul emisiunii a înaintat procente despre care susţinea că le deţine din cel mai recent sondaj al PMP care ar fi fost făcut în teren (31% PNL, 28% PSD, 21% USR, 6% PMP şi 5% PRO România), însă Tomac nici nu a confirmat, nici nu a infirmat cifrele, spunând că niciuna dintre cercetările PMP nu au fost făcute publice.
Totodată, liderul PMP a mai subliniat că "în 4 din cele 6 cercetări făcute de partid PRO România nu trece pragul pentru că nu are structuri în teritoriu":
"Noi ne-am născut în opoziţie. În momentul în care am reuşit împreună să o trimitem într-un concediu prelungit pe doamna Dăncilă, am pus umărul la instalarea unui guvern. Dacă se va înfăptui reducerea numărului de parlamentari la 300, iniţiativă care e pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor de 2 ani, şi dacă vor fi imediat eliminate pensiile speciale pentru politicieni, noi ne vom aşeza la discuţii cu aceia. Iar premierul va fi dat de cei care vor avea cele mai multe mandate. În 4 din 6 cercetări făcute de PMP, PRO România nu trece pragul pentru că nu au structuri în teritoriu", a declarat Eugen Tomac, astăzi seară, la Realitatea Plus.
1. Nu !!
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2020, 16:38)
N-are IQ -uri !!!!!!!!!!