Tony-Cristian Raduţă-Gib va renunţa la mandatul său de administrator şi vicepreşedinte al THR Marea Neagră (EFO), începând cu luna viitoare, a anunţat compania ce dispune de spaţii de cazare şi alimentaţie în Eforie Nord, Venus şi Saturn, printr-un raport publicat ieri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Decizia vine în condiţiile în care, mandatul lui Tony-Cristian Raduţă-Gib în directoratul SIF Translivania (SIF3) va înceta începând cu 11 noiembrie, după o decizie în acest sens luată cu acordul părţilor, conform unui comunicat al societăţii de investiţii financiare din Braşov de la jumătatea lunii august. SIF Transilvania deţine 78,11% din compania de la malul mării.
În prezent, Consoliul THR Marea Neagră este format din preşedintele Constantin Frăţilă şi membrii Diana Vereş, Dinu-Şerban Mailat şi Şerban Marin.
Pentru primul semetru al anului trecut, compania turistică a raportat o pierdere netă de aproape 11 milioane de lei, faţă de un profit net de aproape 3,27 milioane de lei, în primul semestru al anului 2020. Profitul de anul trecut a apărut în urma înstrăinării unor active din portofoliu, în condiţiile în care activitatea de bază a societăţii turistice a fost puternic afectată de măsurile impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii pandemiei de Covid-19.
Raportat la ultimul preţ din piaţă a acţiunlor EFO, de 0,163 lei, evaluarea bursieră a THR Marea Neagră se ridică la 93,9 milioane de lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2021, 07:46)
sifon 3 a intrat sub umbrela BT&Sif2, e pe miini bune
2. Teraplast
(mesaj trimis de Întrebare... în data de 29.10.2021, 08:35)
De ce a scăzut teraplast cu 15% în 3 zile? Iar se stie vreo informație din timp.?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2021, 15:07)
Se stia ca este supraevaluata ca naiba de vreo cateva luni bune incoace. Evident, informatia a fost secreta si n-ar fi putut sa o priceapa decat cei care s-ar fi uitat la pretul din piata. Sa nu mai spui la nimeni, caci este inca secret!
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2021, 15:58)
Pentru ca conducerea mai vor inca 2.000.000 actiuni gratuite pe langa cele 5.500.000 deja aprobate.
CONVOCATOR
ADUNARE A GENERALA EXTRAORDINARA A ACTIONARILOR SOCIETATII TERAPLAST S.A.
3 decembrie 2021
Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor va avea urmatoarea:
ORDINE DE ZI:
1. Aprobarea modificării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Societății nr. 1 din
data de 24 august 2020, astfel cum a fost aceasta ulterior modificată prin Hotărârea Adunării Generale
Extraordinare a Acționarilor Societății nr. 1 din data de 25 iunie 2021, prin care s-a aprobat răscumpărarea
unui numar de maxim 5.500.000 acțiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/acțiune la un preț minim egal cu
prețul de piața de la BVB din momentul efectuării achiziției și un preț maxim de 1 leu/actiune, după cum
urmează:
- majorarea prețului maxim de achiziție al acțiunilor răscumparate, de la valoarea de 1,00 leu/acțiune,
la valoarea de 2 lei/acțiune;
- suplimentarea numărului acțiunilor care vor fi răscumpărate, cu 2.000.000 acțiuni, urmând astfel
să fie răscumpărate un numar de maxim 7.500.000 acțiuni;
- acțiunile proprii răscumpărate de Societate vor fi oferite către angajații, membrii conducerii
societăților din Grupul Teraplast si administratorii societatii, cu titlu gratuit, în cadrul unui program stock
option plan.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2021, 10:38)
Promiteau "performanta" baietii. Se pare ca si-au pus coada pe spinare si au plecat repede. Ceva da cu virgula si bate la ochi...
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2021, 12:10)
ai vazut tu performanta la Fratila?