TradeVille: "Delta ia altitudine"

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 ianuarie 2023

TradeVille: "Delta ia altitudine"

Delta Air Lines, Inc. are ca obiect de activitate primar furnizarea de servicii de transport aerian regulat de pasageri şi marfă. De asemenea, compania deţine şi o rafinărie, achiziţionată acum mai bine de zece ani, pentru a reduce costurile privind combustibilul avioanelor proprii. Compania a fost fondată de Collett Everman Woolman în 1928 şi are sediul central în Atlanta, SUA, conform unui raport elaborat în cadrul Departamentului de Analiză TradeVille.

Rezultate financiare peste estimări

Delta Airlines a obţinut, în T4 2022, venituri operaţionale în valoare de 13,4 miliarde USD, (+42% vs T4 2021), depăşind estimările analiştilor cu 720 milioane USD. În acest sens, la nivel anual, compania a înregistrat venituri operaţionale (GAAP) în suma de 50,6 miliarde USD (+69% vs. 2021). În ceea ce priveşte profitul operaţional, acesta s-a situat, în 2022, la 3,7 miliarde USD (+95% vs. 2021), marja operaţională situându-se la 7,2%. Profitul brut al companiei la nivel anual a totalizat 1,9 miliarde USD (+378% vs. 2021), având o marjă de 3,8% şi rezultând într-un profit net per acţiune (GAAP) în valoare de 2,06 USD.

TradeVille: "Delta ia altitudine"

Estimările pentru următorul trimestru nemulţumesc piaţa

Reprezentanţii companiei au declarat că se aşteaptă că profitul net ajustat pentru T1 2023 să se situeze între 0,15 USD şi 0,40 USD/acţiune, sub estimările analiştilor de 0,49 USD/acţiune. Cu toate acestea, compania se aşteaptă ca veniturile să fie cu 14% până la 17% mai mari decât nivelurile din primul trimestru al lui 2019 (an pre-pandemic), în baza unui scenariu în care tendinţele puternice ale cererii din a doua jumătate a lui 2022 se menţin.

La nivel anual, compania estimează că veniturile vor creşte cu 15% până la 20% comparativ cu 2022, concomitent cu scăderea costurilor unitare (între 2% şi 4% vs. 2022), astfel încât să se obţină un profit net/acţiune situat între 5 USD şi 6 USD, permiţând companiei să-şi consolideze poziţia pentru a atinge un profit net/acţiune de peste 7 USD în 2024.

Preţul acţiunilor companiei a fost în creştere accentuată în ultima perioadă, urcând cu peste 21% de la începutul anului şi până joi, 12.01.2023. Cu toate acestea, pe parcursul şedinţei de tranzacţionare de vineri, 13.01.2023, preţul acţiunii s-a diminuat cu 3,54%, în urma publicării estimărilor companiei privind rezultatele financiare din primul trimestru al acestui an, situate sub aşteptările analiştilor intervievaţi de FactSet. (Sursa: Barron's, SeekingAlpha)

2023 - anul de revenire pentru sectorul aviatic

Conform datelor furnizate de Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATĂ), se estimează că în 2023 companiile aeriene (inclusiv cele de transport marfă) vor reveni la profitabilitate, în eventualitatea în care nu vor reveni restricţiile de călătorie legate de COVID. În acest sens, IATA estimează ca profiturile companiilor de transport aerian să însumeze aproximativ 4,7 miliarde USD, încă mult sub nivelul de 26,4 miliarde USD înregistrat în 2019. Principalii factori care vor afecta profitabilitatea în 2023 se anticipează a fi costurile ridicate cu combustibilul, inflaţia şi scăderea puterii de cumpărare a populaţiei. Pentru anul 2022, IATA estimează că pierderile companiilor aeriene au fost de 6,9 miliarde USD, cu mult diminuate faţă de cele înregistrate în 2021 şi 2020.

TradeVille: "Delta ia altitudine"

Perspectivele industriei aviatice europene

Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţă a Aviaţiei (AESA) previzionează trei scenarii diferite pentru evoluţia aviaţiei europene. Astfel, aceste trei scenarii iau în considerare creşterea economică, obiectivele de sustenabilitate, reglementările, dar şi capacitatea aeroporturilor, dezvoltarea căilor ferate de mare viteză şi apariţia unor aeronave, combustibili şi sisteme de propulsie noi. Conform scenariului de bază, numărul zborurilor din şi către aeroporturile statelor membre UE şi al celor din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS) va reveni la nivelul din 2019 abia în a doua jumătate din 2024. Agenţia anticipează că în anul 2050 se vor înregistra circa 12,2 milioane de zboruri pe aeroporturile UE27+AELS.

TradeVille: "Delta ia altitudine"

TradeVille: "Delta ia altitudine"

Analiza TradeVille poartă următorul disclaimer:

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare. TradeVille îşi propune să actualizeze raportul cel puţin anual. Lista potenţialelor conflicte de interese

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb