TradeVille: DN Agrar Group aşteaptă să livreze 60 milioane litri de lapte până la sfârşitul anului

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 iunie

TradeVille: DN Agrar Group aşteaptă să livreze 60 milioane litri de lapte până la sfârşitul anului

Cantitatea de lapte livrată de DN Agrar Group a crescut atât în 2023, cât şi în primele cinci luni ale anului 2024, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille .

Performanţa financiară a companiei, respectiv planurile şi perspectivele din perioada următoare au fost aduse în atenţie luna aceasta, de Peter de Boer, manager pentru relaţia cu investitorii, participant la cea de-a patra ediţie a evenimentului Quarterly Report, la care TradeVille este partener,

DN Agrar Group este o companie înfiinţată în anul 2008, activând în sectorul agricol, specializată în producerea şi vânzarea laptelui crud de vacă. Este lider de piaţă în România la producţia de lapte crud de vacă, având o producţie anuală de aproximativ 55 de milioane de litri. Compania deţine un şeptel de peste 14.500 de vaci de lapte şi tineret bovin, operând patru ferme importante: Prodlact, Cut, Lacto Agrar şi Apold. Principalul client al companiei pentru laptele colectat este Lactalis, unul dintre cei mai mari procesatori de lapte la nivel mondial, cunoscut pentru brandurile sale Albalact, Covalact şi Dorna Lactate.

În plan secundar, DN Agrar desfăşoară activităţi de producţie a cerealelor şi furajelor, culturile ocupând aproximativ 7.200 de hectare. În anul 2024, compania va pune în funcţiune o fabrică de compost în cadrul fermei Apold, demonstrând angajamentul sau faţă de agricultura circulară.

Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) sub simbolul DN şi este controlată de A.M. Advies BV, care deţine 74,09% din drepturile de vot. A.M. Advies BV este deţinută în totalitate de Beheermaatschappij De Boer Koekange BV, societate al cărei beneficiar real este Jan G. de Boer. Restul de 25,90% este deţinut de acţionari persoane fizice şi juridice, reprezentând free float-ul companiei. În prezent, directorul DN Agrar este Jan G. de Boer.

Începând cu 19 septembrie 2022, acţiunile DN Agrar au fost incluse în indicele BET AeRO. Începând cu 1 martie 2024, acţiunile DN Agrar sunt incluse în indicii MSCI Frontier Small Cap şi MSCI România Small Cap.

Preţul laptelui, mai mare decât în 2023

"Preţul la care DN Agrar vinde laptele este independent de preţul laptului din România, iar referinţa folosită de companie este bazată pe preţul laptelui din şase ţări nord-vestice europene", a spus Peter de Boer.

Preţul de pe piaţa spot, adică piaţa unde laptele poate fi vândut în cazul în care nu poate fi vândut procesatorului, este un indicator clar al direcţiei în care va evolua acesta. În prezent, preţul de cumpărare al laptelui este în creştere, ajungând la 52,3 euro/100 kg la data de 26 mai 2024. Acest preţ este mai mare decât cel oferit de procesatori în prezent, ceea ce înseamnă că ei vor trebui să îşi majoreze preţurile pentru a se alinia la trend.

În UE, în ultimele patru săptămâni, preţurile produselor lactate sunt în creştere după cum urmează: unt - cu 4,3%; lapte praf degresat (SMP) - cu 1,8%; lapte integral praf (WMP) - cu 2,3%.

În prezent, preţul laptelui este mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar DN Agrar estimează că acesta va atinge şi depăşi media preţurilor din 2023 până în luna iulie. "În al treilea, maxim în al patrulea trimestru, anticipăm că media preţurilor din 2024 o va depăşi cea din 2023", a spus Peter de Boer.

DN Agrar, la Quarterly Report

În prezentarea sa de la a patra ediţie a Quarterly Report, Peter de Boer a pus accentul pe performanţa financiară a ultimilor ani şi a primului trimestru din acest an, cât şi pe planurile şi perspectivele companiei. Profitul net pentru primul trimestru din 2024 a crescut cu 61% în ritm anual, ajungând la 22,7 milioane de lei, iar EBITDA - cu 80%, la 53,97 milioane de lei. Marja de profit netă a companiei a fost de 15% în 2023, iar marja EBITDA a atins aproximativ 25%.

În 2023, cantitatea de lapte livrată a crescut cu 14% faţă de 2022. În primele cinci luni ale anului 2024, DN Agrar a înregistrat o creştere cu 18% a cantităţii de lapte livrate, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania se aşteaptă să livreze 60 de milioane de litri de lapte până la sfârşitul acestui an, notează TradeVille.

DN Agrar vrea să-şi dubleze volumul de lapte livrat, până în 2028

În prezent, compania administrează patru ferme, cu o creştere majoră aşteptată de la ferma Apold, unde se prevede o creştere a producţiei de lapte de la 70.000 la 100.000 de litri pe zi. Pentru sfârşitul anului 2024, obiectivul este să livreze 60 de milioane de litri, iar pentru 2027, ţinta este de 300.000 de litri de lapte pe zi, odată ce proiectul Straja va fi finalizat. Până în 2028, compania intenţionează să dubleze volumul de lapte livrat, ajungând la 100 de milioane de litri anual, ceea ce ar face-o lider în UE în producţia de lapte. Această capacitate va fi atinsă în principal prin extinderea capacităţilor fermelor Straja şi Apold, ambele fiind prevăzute să producă câte 100.000 de litri pe zi. Fermele Cut şi Lacto vor menţine capacităţile actuale de 50.000, respectiv 63.000 de litri pe zi. Ferma Prodlact este aşteptată să îşi păstreze capacitatea actuală, crescând peste 3.000 de animale tinere.

Cu două săptămâni întârziere, ferma Straja va fi complet finalizată până la sfârşitul lunii septembrie 2024. În momentul finalizării, compania va avea 600 de vaci, iar până la sfârşitul anului, 900-1000 de vaci. O altă investiţie este în staţia de compost, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, care va fi instalată în august. Această staţie va putea fi utilizată pe teren şi va produce între 20 şi 25 de tone de fertilizator pe an. Compania va folosi această staţie în două moduri: pentru a reduce costurile şi a creşte cantitatea de fertilizator natural, dar şi pentru a o închiria altor companii, deschizând astfel un nou segment de afaceri. Peter de Boer a menţionat că acest nou segment va genera un profit net de 350.000 - 400.000 de euro după aproximativ 2 - 2,5 ani de utilizare.

Planurile DN Agrar nu se opresc aici. În luna septembrie, compania speră să anunţe semnarea unui contract pentru producţia proprie de biogaz. Datorită dimensiunii lor, grupul negociază cu mari companii de gaz şi petrol un acord nou pentru producţia de biogaz. Potrivit estimărilor DN Agrar, cadrul legislativ pentru a "injecta" producţia proprie în reţeaua electrică din România va fi disponibil în curând, aşa cum este permis în Europa Occidentală. Această iniţiativă ar reduce emisiile companiei cu 90% şi ar crea cea mai mare uzină de biogaz din UE.

Preţul acţiunii DN Agrar, în urcare

De la momentul listării, preţul acţiunilor DN Agrar a înregistrat o evoluţie impresionantă, cu un trend ascendent pronunţat începând din august 2023. Între 6 februarie 2024 şi 6 iunie 2024, preţul acţiunilor a format o structură de tip triunghi, iar breakout-ul din această formaţiune a avut loc pe 7 iunie 2024. În prezent, acţiunile se tranzacţionează aproape de nivelul maxim, respectiv la 1,645 lei. O diferenţă notabilă între perioada 12-14 februarie 2024 şi perioada actuală este că indicatorul RSI nu mai arată faptul că acţiunile sunt supracumpărate, ceea ce sugerează că trendul ascendent actual este mai sustenabil decât cel de acum şase luni.

TradeVille: DN Agrar Group aşteaptă să livreze 60 milioane litri de lapte până la sfârşitul anului

De la începutul anului 2024, acţiunile DN Agrar au adus investitorilor un randament de 27,52%, iar în ultimele 12 luni s-au apreciat cu 124,73%, comparativ cu indicele BET, care a urcat doar cu 49,40%.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în DN Agrar

Oportunităţi

- Agricultură circulară: Compania îşi produce propria hrană pentru animale şi fertilizează solul folosind inputuri naturale proprii. Societatea gestionează logistica, serviciile de câmp şi operaţiunile de construcţie interne, permiţându-le să opereze independent, fără să depindă de furnizori externi.

- Independenţi de preţuri din România: Grupul are posibilitatea să-şi negocieze preţurile pentru laptele crud independent de piaţa românească, în special în Europa Occidentală.

- Situaţia macroeconomică favorabilă: Momentan, în UE există o penurie de lapte, ceea ce provoacă creşterea preţurilor.

Riscuri

- Taxele de import propuse de Comisia Europeană vor ajunge până la 38% pentru maşinile chinezeşti. Ca reacţie, China a anunţat că va lua măsuri de contracarare, impunând taxe vamale suplimentare pe maşinile germane, carne de porc şi lapte. În cazul în care aceste măsuri vor fi implementate, industria lactatelor din Europa ar putea fi afectată în mod negativ.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: site-ul companiei, a patra ediţie Quarterly Report.

-------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. si zici ca vor sa injecteze biogaz in reteaua electrica?misto

    foarte doxat pe aici care comenta de rau compania, ca de fapt e falimentwra si okandezii n au cui sa vanda ca e teapa data romanilor bla bla, de atunci s. a mai scurt niste timp, afacerea e doar pe crestere, ca si cotatia, oare cei care s au luat dupa ala ce zic?

    1. Pe DN au avut loc descarcari masive de actiuni in fata de dump, dupa care a urmat o repozitionare a proprietarilor. Tocmai azi, cand tu iarasi bati toba mare, s-a publicat un alt pret tinta, de 1,8 lei/actiune, de la acelasi broker de duzina care a indicat 1,6 lei/actiune acum sase luni. Intamplare? N-are cum!

      Tot ala doxat ti-a zis ca Lactalis pleaca si, intre timp, a devenit informatie publica faptul ca inchid din fabrici. 

      Si acum tot ala doxat vine si le reaminteste papagalilor ca tinerelul zburator indica 1,5 lei drept un pret dorit pentru vara acestui an (declaratie de acum 9-10 luni): da' de ce sa fie 1,5 cand este evident exitul celor care nu si-au mai respectat intelegerea si l-au lasat cu ochii in soare?

      Hai, ia-ti jucariile si du-te raporteaza lu' sefu' ca iarasi trebuie sa pompeze mai puternic... 

      nu cred ca vrei o discutie pe bune, pompa inversa esti tu, vorbesti de rau compania asta daca doamne fer se lua cineva dupa tine acu un an rata dublarea cotatiei

      ai pentru ce afirmi? arata-mi unde a plecat lactalis din ro

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb