TradeVille: Simtel Team profită de avântul sectorului de energie verde

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 noiembrie 2023

TradeVille: Simtel Team profită de avântul sectorului de energie verde

Simtel Team, companie de tehnologie şi inginerie, profită din plin de avântul sectorului de energie verde, raportând pentru primele nouă luni ale anului creşteri importante atât pe partea veniturilor, cât şi a profitului net, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille .

Simtel activează pe segmentul de instalare şi servicii pentru sistemele panourilor fotovoltaice şi oferă soluţii pentru operatorii de telecomunicaţii. Conform raportului anual din 2022 al companiei, Simtel este lider în România la instalarea panourilor fotovoltaice, lucrând cu clienţi persoane juridice, precum Dedeman, Mega Image, IKEA şi Telekom.

În ultimii ani, compania s-a specializat în sisteme de producere a energiei verzi, realizând investiţii într-o companie de prognoză pentru centralele electrice fotovoltaice şi un start-up care dezvoltă o platformă de monitorizare şi control al sistemelor de consum şi producţie de energie - ceea ce a oferit pentru Simtel posibilitatea de a gestiona în întregime un sistem fotovoltaic pentru clienţii săi.

Structura cifrei de afaceri în 2022 a fost după cum urmează: energie verde - 91%; telecomunicaţii - 7%; altele - 2%.

Principalii acţionari ai companiei sunt cei trei fondatori: Iulian Nedea, Sergiu Eugen Bazarciuc şi Radu Laurenţiu Vilau care, la 24.08.2023, deţineau fiecare o participaţie de aproximativ 23%. Restul acţiunilor sunt deţinute în proporţie de 20% de către persoane fizice şi aproape 9,8% de persoane juridice.

Principalii acţionari, care fac parte şi din managementul executiv al companiei, au fondat Simtel în anul 2010, venind deja cu o experienţă vastă în business, după ce au condus anterior cu succes o afacere timp de zece ani.

Sectorul energiei verzi, la început de drum

Conform ultimelor statistici, la nivel global, puterea sistemelor fotovoltaice atinge un nivel cumulat în valoare de puţin peste 850 GW, aceasta reprezentând 4,4% din producţia globală de energie. Din aceasta, o mare parte este segmentul de hidroelectrică (circa 57,7%), iar cel solar ajunge la o pondere de 11,5%. Ţara cu cea mai mare pondere în capacitatea instalată este China, care a fost responsabilă în 2022 de circa 38% din totalul energiei produse de sistemele fotovoltaice din lume, fiind urmată de Uniunea Europeană (17%) şi Statele Unite ale Americii (15%). Conform previziunilor IEA, producţia energiei prin sistemele fotovoltaice ar urma să aibă o creştere exponenţială, de la 2.000 TWh în 2024, la o valoare de patru ori mai mare până în 2030.

În România, la începutul anului 2023, numărul prosumatorilor racordaţi la reţeaua de distribuţie era de 40.171, număr aproape triplu faţă de anul anterior. În acest sens, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) estimează că cifra totală a prosumatorilor va depăşi 100.000 la sfârşitul anului curent. La sfârşitul lunii februarie 2023, prosumatorii persoane juridice din România aveau instalată o capacitate de 248 MW în centrale electrice fotovoltaice, dintre care Simtel a instalat 80 MW, ceea ce îi conferă o cotă de piaţă pe segmentul de persoane juridice de peste 32%.

Conform informaţiilor oferite de Transelectrica, în dimineaţa zilei de 20 noiembrie, producţia energiei verzi (eolian şi fotovoltaic) avea o pondere de 8,5%, dintre care eolian - 166 MW şi fotovoltaic 401 MW. În primele nouă luni ale anului, regenerabilele au avut o pondere în mixul de producţie de 17%, în scădere cu un punct procenutal faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, pe fondul unei producţii totale în creştere cu 3%.

Situaţiile financiare arată creşteri semnificative

Simtel a raportat, pentru primele nouă luni ale acestui an, creşteri semnificative pe toate palierele, acestea fiind susţinute în special de segmentul de energie verde al companiei, care a generat în 2023 cu 134 milioane de lei (sau +240%) mai mult faţă de anul trecut şi reprezintă 91% din cifra de afaceri totală a companiei. În acelaşi timp, telecomunicaţiile au contribuit cu 7%, în timp ce celelalte linii de business au însumat 2% în cifra de afaceri, notează TradeVille .

Astfel, compania a raportat vânzări consolidate în sumă de 212,8 milioane de lei - de peste trei ori mai mare faţă de 2022.

TradeVille: Simtel Team profită de avântul sectorului de energie verde

EBITDA este în creştere de 4,4 ori comparativ cu anul trecut, în timp ce cheltuielile operaţionale s-au ridicat la 193 de milioane de lei (+201% în ritm anual). Printre cele mai mari cheltuieli operaţionale se numără cheltuielile cu materiile prime şi materialele (141,9 milioane de lei; +288%), fiind impactate de modul în care compania înregistrează cheltuielile în contabilitate, care sunt acum înregistrate pe măsură ce proiectele avansează în construcţie.

Această categorie de cheltuieli este urmată de alte cheltuieli de exploatare, în sumă de 36,6 milioane de lei (+96%), care au venit ca urmare a majorării business-ului, care se traduce printr-o nevoie mai mare de spaţiu de lucru, colaboratori, transport, deplasări şi asigurări.

Compania a înregstrat un profit net de 4,7 ori mai mare, în sumă de 16,3 milioane de lei, acesta fiind impactat pozitiv de un profit financiar în sumă de 19,2 milioane de lei. În acest an compania şi-a crescut marjele de profitabilitate, marja EBITDA ajungând la 10,5%, iar marja profitului net, la 7,7%.

Nivelul de numerar s-a menţinut relativ constant, faţă de începutul anului, acesta însumând, la sfârşitul lunii septembrie 11,6 milioane de lei (+2% faţă de ianuarie 2023), în timp ce fluxurile de numerar din exploatare se menţin negative, în jurul valorii de -5,6 milioane de lei - situaţie care poate fi explicată de faptul că societatea se află în plin proces de creştere.

Până acum, compania a reuşit să realizeze estimările îndrăzneţe din BVC 2023 în proporţie de 72% în cazul veniturilor din exploatare şi de 64% în cazul profitului net. Pentru anul 2023, compania a previzionat că va obţine venituri din vânzare în valoare de 296,1 milioane de lei - de circa 2,2 ori mai mare faţă de 2022 şi un profit net în sumă de 25,6 milioane de lei (+113% faţă de 2022).

Cu o capitalizare de 321,8 milioane de lei, acţiunile companiei Simtel au înregistrat o creştere de 63,2% în 2023, pe fondul unor volume tranzacţionate de peste 701.000 acţiuni cu o valoare totală de 23,8 milioane de lei. Compania a depăşit cu mult dinamica pieţei AeRO, reprezentată de indicele BETAeRO, care a crescut de la începutul anului şi până acum cu 12,5%.

Simtel se pregăteşte să se transfere pe piaţa principală a BVB

Simtel a anunţat recent finalizarea unei investiţii de 6 milioane de lei într-un nou spaţiu logistic, cu o suprafaţă totală de 10.000 mp. O parte din spaţiu este destinat pentru viitoarea linie de producţie a roboţilor industriali, dezvoltaţi de către Agora Robotics, unde Simtel deţine o participaţie de 51%.

Compania are în plan să pună în funcţiune până la sfârşitului anului o putere instalată de 80 MWp, aproape dublă faţă de 45 MWp instalaţi în 2022, în timp ce se pregăteşte să se transfere pe piaţa principală a BVB.

Oportunităţi şi riscuri ale unei investiţii în Simtel

Oportunităţi

- Sectorul fotovoltaicelor - în plină expansiune: capacitatea instalată de energie solară fotovoltaică este pe cale să o depăşească pe cea a cărbunelui până în 2027, devenind cea mai mare din lume. În ultimii doi ani, numărul prosumatorilor din România s-a triplat, piaţa având un potenţial pentru sistemele fotovoltaice rezidenţiale de circa 24 miliarde de dolari;

- Energia regenerabilă este propulsată de subvenţii: SUA sprijină sectorul de energie verde prin Legea US Inflation Reduction Act (IRA) şi Europa - prin proiectul Green Deal, care au alocat împreună pentru următorii zece ani peste 1.200 de miliarde de dolari.

- Lider de piaţă: conform informaţiilor prezentate de Simtel, compania a fost lider de piaţă în 2022, fiind responsabil de instalarea a 25% din capacitatea persoanelor juridice la nivel naţional.

- Sistem integrat de servicii: compania oferă un sistem integrat de servicii, de la proiectare şi instalare, la mentenanţă, trading energie, control de la distanţă al consumului de energie şi alte servicii conexe.

- Acţiunile Simtel au fost incluse în MSCI Frontier Markets Small Cap şi MSCI România Small Cap, ceea ce dă un plus de vizibilitate companiei.

Riscuri

- Entuziamul se poate tempera în timp: scăderea entuziasmului societăţii cu privire la tehnologiile de producţie regenerabile poate scădea numărul proiectelor şi al cererii.

- Instabilitatea sectorul energetic în România: modificările dese şi rapide ale reglementărilor din sectorul energetic, din ultimii doi ani, reprezintă un risc semnificativ pentru investitori, care au nevoie de un cadru de reglementare şi fiscal stabil.

- Dependenţa energiei verzi de subvenţii: energia verde continuă să fie puternic subvenţionată, ceea ce o face dependentă de politica de dezvoltare a instituţiilor publice;

- Companie de creştere: Simtel este o companie de creştere, ceea ce creează un risc mai mare pentru investitori faţă de o companie matură;

- Companiile internaţionale de pe segmentul fotovoltaicelor au întâmpinat dificultăţi în ultima perioadă, pe fondul unor previziuni mai slabe pentru trimestrul în curs, care au dus la scăderi importante ale acţiunilor acestora.

Sursele menţionate de TradeVille sunt: BVB, rapoarte societate, IEA, Transelectrica, economica.net.

----------------------------------------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Situatia pare roz. Bravo!

    simtel iese curand la strans capital,sa treaca de pe inginerie si montaj pe Own&Operating panouri in camp

    ca sa mai prinda ultimul tren al bulei 2.0. 2024-2025 trebuie sa inceapa repede 

    as zice ca ies si cu MCS si cu obligatiuni,doar ca i-a prins cand banii sunt scumpi

    foarte interesant cine o sa subscrie chiar si la 75% din pretul de azi,la asa evaluare ai risc exponential 

    1. La un pret de maxim 35 lei. Am deja 1300 actiuni si un MCS pana-n 35 lei cred ca mi-ar trezi interesul.

      La obligatiuni voi zice pas. Sunt prea 'tanar' pentru obligatiuni :-). 

      exclus sa poata ridica sume bune la 35 mai intai ca cei 3 nu au bani de subscris si vor vinde drepturi

      e un fond cu ei care a dus sus actiunile

      cei care cred ca se va face MCS acum e bine de vandut,o sa poata lua drepturi sau intra in plasament etapa 2 sau sa le cumpere la loc din piata dupa data de inregistrare,e clar ca vor veni mai jos cu numar mai mare de actiuni in total,exact ca la toate majorarile 

      Este clar ca nu detineti actiuni Simtel > va dati cu parerea de pe margine/din tribune ca niste atotcunascatori. Pentru parcurile pe care doresc sa le construiasca, cel putin in prima faza, vor apela la finantare bancara > bancile accorda finantare verde - dobanzi mai mici pentru astfel de investitii. In plus, proiectele se vor infiinta/finanta avad deja cumparatori/contracte pe pret fix a energiei pe care o vor produce > o amortizare a investitiei in 5/6 ani.

      Doar ca vezi tu, eu sunt investitor pe termen lung si nu ma intereseaza aceste mici mishculatii/speculatii pe care le propui. Nu am chef nici sa imbogatesc broker-ul (pe care apropo, sunt foarte suparat cu noile comisioane) doar sperand sa fie asa cum zici tu, desi e probabil asa sa fie.

      Dar multumesc mult de sfat, chiar se poate aplica la multe alte categorii de investitori. 

      Care 'prima faza'?Simtel ti-a scris ca le incepe deodata in T2 2024,70 MW.Ai idee cam cat inseamna asta in zeci de milioane de euro?Ai citit ca are 13 milioane de euro cap.proprii si 2 milioane capital imprumutat,adica doar datorii financiare termen lung,ca pe ala scurt cred ca ai citit ca lichiditatea curenta si aia imediata sunt sub nivelul acceptat.

      Daca prin absurd adaugi zeci de milioane la 2 si imparti tot la 13 unde se duce gradul de indatorare.Hai sa scriem,ca bancile sunt inconstiente si nu au norme de creditare.

      Sa revii la inceputul anului sa ne spui daca a iesit Simtel in piata sa ridice bani sau nu ca=i da banca fix cat are nevoie,trebuie doar sa se deranjeze sa ceara. 

      tu ai actiuni Simtel ? Esti la curent cu toate info despre acest emitent ?

      În emisiunea Feel the markets de acum două zile, pe la minutul 30 , Iulia Nedea va spune ce și cum despre aceste parcuri fotovoltaice. Eu vă recomand să urmăriți toată emisiunea > vă văd foarte interesat de acest emitent…

      Nu ai putea tu sa ne spui, pe scurt, ce zice Iulia Nedea? Nu de alta, dar nu e chiar la indemana sa ma apuc sa caut emisiunea respectiva dintr-o data pe care nu o stiu exact si sa mai caut si exact momentul (in jurul minutului 30) in care isi exprima fix parerea despre 'aceste parcuri fotovoltaice'.

      Multumesc anticipat! 

      Am impresia ca esti cam obraznic si superficial > mai zici ca esti investit in SMTL, pe termen lung . Gasesti emisiunea pe youtube. Apropo, astazi sunt invitati cei de la BENTO > urmariti emisiunea cei care ieri erau cam confuzi > spuneau ca actiunea mai are de recuperat pana la pretul de 14 lei din PP.

      Tu ai impresia ca daca investesti pe termen lung intr-o companie stai si te uiti la toate emisiunile si citesti toate articolele? Nu stiu ce fumezi, dar nu e de calitate.

      Eu citesc doar raportarile, si alea nu chiar foarte in detaliu. 

      Ce conteaza? El a venit sa promoveze emisiinea si canalul. A uitat sa pina P de ls Promo.

      Smecherie, mergi pe la forumurile voastre de promovat junghiuri! Auzi la el, crede ca suntem veniti pe Olt cu pluta. Bento a facut plasament la 4,5 nu la 14!Ori crezi ca ajustarea cu gratuite e de florile marului. Te serveste Bvb cu 'grafic ajustat' daca intelegi aluzia. 14 era nominal pentru un numar total actiuni emitent. Care acum e cu totul altul. Simplu iei capitalizarea ca aia se compara, nu splitari, consolidari, majorari cu gratuite cu efect tehnic

      Eu ce am spus > ca in comentariile de ieri de la articolul despre Bento, unu spunea prostia cu 14 lei > daca tot investești într-o acțiune, aloca timp suficient să te informezi corect

      i ai reclamat la parchet ca e ilegal sa dea indicatii despre cat trebuie sa fie cotatia sau ei nu au zis cat sa fie dar ai incercat si tu ca doar umbla un derutat ieri cu pompe cu 20,pe urma 30

    Tradevile a uitat ce petarde a aruncat in ring

    timp de 2 saptamani vrea sa plaseze la clienti o parte din bnet fort ii zice 

    sa nu cadeti de pe scaune,aia viseaza peste 10 milioane de euro capitalizare la o firmulita tocmai intrata pe pierderi operationale

    pana si ei nu cred sa faca profit anul asta mai mult de 2-300.000 E! 

    1. ridicola oferta cam 5% din total actiuni sub 3 M lei deci doar vor sa listeze tehnic si poate prind alt batalion de exuberanti apoi la listare sa le verse in cap,bnet a laut firma cu 15 m lei si in 2 ani vrea valuation 50 desi face mult mai putin profit sau mai corect nu face deloc,ceva firimituri,o groaza de actionari care vor listare ca sa deserte,apropo sunt si din aia de pe vestitele forumuri de FB care au luat direct de la bnet inainte de schema cu plasamentul,hai sa-i vedem cum se activeaza la statia de pompare hahahahaaa

      Stai!!!! ca scot Fratii obligatiuni ca sa le rostogoleasca pe alea ce expira luna viitoare cum au facut cu toate emisiunile asa plini de cash sunt cum gargariseau

      sa inceapa pariurile daca iar vand sefii actiuni ca sa ia obligatiuni LOL  

      au mare incredere in actiunea care scade orice trend ar fi in piata

      cel mai cert lucru pe bvb e ca BNET trend e down 

    deja PREBET are aproape 10% si cu firmele aliate poate vor ajunge la 20%

    pana unde credeti ca va creste daca vor sa puna mana pe ea ? 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb