TRAIAN BĂSESCU: Angela Merkel l-a tratat pe Dacian Cioloş ca pe un copil de mingi

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 13 ianuarie 2016

Singurul obiectiv al vizitei pe care premierul Dacian Cioloş a efectuat-o recent la Berlin a fost acela ca Angela Merkel să transmită poziţia Germaniei faţă de România, consideră preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, în opinia căruia prim-ministrul român a fost tratat ca "un copil de mingi" de către cancelarul german.

Fostul preşedinte a spus: "Eu cred că l-a tratat pe Cioloş ca pe un copil de mingi. Înţeleg că Guvernul României spune: vizită oficială. Nu a fost o vizită oficială, a fost o vizită de lucru, care nu a avut decât un singur obiectiv: ca doamna Merkel să-i spună domnului Cioloş poziţia Germaniei faţă de România".

Potrivit acestuia, România a ratat intrarea în Spaţiul Schengen în anul 2012.

"'Sunt documente ale Uniunii Europene care probează că se aprobase în Consiliul European discutarea intrării României în Schengen la Consiliul JAI din octombrie 2012. Lovitura de stat aplicată de USL, sub conducerea înţeleaptă a celor doi copreşedinţi - Crin Antonescu şi Victor Viorel Ponta -, a făcut ca România să iasă din traiectoria de intrare în Spaţiul Schengen", a spus preşedintele MP, citat de Agerpres. Băsescu a menţionat că tot în 2012 se punea problema ca "România să-şi autoverifice funcţionarea justiţiei, să-şi întocmească singură raportul de progres pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare".

"Lovitura de stat organizată, condusă de cei doi politicieni, a făcut ca subiectul să fie scos de pe agenda Consiliului, a JAI-ului, a Uniunii Europene în general. Mă întreb: cei doi oameni politici, ce s-a mai ales de ei? Pe unde or fi acum marii politicieni din vara anului 2012 - Crin Antonescu şi Victor Viorel Ponta? Acesta este rezultatul aventurierilor în politică", a adăugat acesta.

Băsescu a ţinut să sublinieze că afirmaţiile cancelarului german privind continuarea luptei anticorupţie în România vin şi ca urmare a faptului că în plan intern ţara noastră este prezentată ca fiind una extrem de coruptă.

Traian Băsescu a precizat: "Ce voiaţi să-i spună doamna Merkel lui Cioloş decât: e corupţie la voi, când rezolvaţi cu corupţia? Păi o spunem noi în fiecare zi. Voiaţi să spună ea mai bine decât o spunem noi, pe toate televiziunile şi toţi oamenii politici şi toţi şefii de Parchete, şi toţi şefii de instanţe. Orice judecător este terorizat de gândul intervenţiei politicului în justiţie, ceea ce cred eu că nu mai este de mult. Nu îndrăzneşte nimeni să mai facă intervenţii în justiţie. Deci, ne autoflagelăm. Eu aş spune, da, să continue lupta împotriva corupţiei, dar a venit vremea să dăm şi mesajul că a început să fie şi eficientă. Dacă rămânem numai la stadiul la care numai ne autodeclarăm cei mai corupţi, fără să spunem că s-au făcut progrese, asta ne vor spune şi politicienii europeni, că suntem cei mai corupţi. Eu vă dau scris că sunt ţări mult mai corupte decât România, în interiorul Uniunii Europene".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb